Exclusiv: Victima lui Guru Bivolaru, detalii despre coșmarul prin care a trecut

Exclusiv: Victima lui Guru Bivolaru, detalii despre coșmarul prin care a trecut

Agnes Arabela Marques, singura victimă a lui Guru Bivolaru a vorbit în exclusivitate pentru EVZ. Femeia povestește fir-a-păr ce i s-a întâmplat din momentul în care la cunoscut pe Bivolaru.

Singura victimă rămasă în dosarul lui Guru Bivolaru a vorbit în exclusivitate cu EVZ. Agnes Marques este cea care nu și-a retras declarațiile și practic ea fost cea care a ajutat la condamnarea lui Bivolaru. Femeia povestește că timp de o lună a stat la parchet și a dat declarații. ”Am stat o lună, în 2004, zi de zi, câte 12 ore pe zi și am dat declarații, am identificat tot. Am salvat româncele să nu fie ca mine, victime ale traficului uman.

Mi-a luat ani de zile să mă vindec. Sora mea a ajuns la MISA la București, una dintre privilegiate. Așa l-am cunoscut și eu pe Guru. Aveam 14 ani când am ajuns la el. La început mi s-a părut ciudat. Erau mulți oameni doctori, avocați și am prins curaj, așa, pentru că mă gândeam că dacă oamenii aceștia vin la el, atunci sigur este un mentor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am stat cu ei, în Ashram, până la 18 ani. La 18 ani m-au trimis în Japonia și m-au pus să îmi donez banii pe care îi câștigam acolo. Pentru că organizația avea nevoie de mașini, hoteluri, iar noi munceam ca negrii pe plantație. Acolo mi-am făcut un iubit japonez căruia i-am spus tot și că eu îmi donam câștigurile.

Victima lui Guru: ”M-au atacat și în Portugalia”

Fetele care îmi erau colege i-au spus lui Guru ce am făcut. Atunci cei de la MISA care aveau contractul cu japonezii mi-au retras viza, și mi-au rupt contractul. M-au trimis înapoi în țară. Apoi a urmat dosarul.

Niciodată nu am fost de vânzare, acesta este motivul pentru care mi-am menținut declarațiile. Este sectă, nu este mișcare, pentru că are la bază fanatism. Ei l-au pus pe Grig în fața lui Dumnezeu, deci este sectă din punctul meu de vedere. M-au denigrat.

Eu m-am mutat în Portugalia după 2006. Au vândut poze cu mine goală de când eram copil, presei de aici. Momente intime de cuplu, au apărut cu mine în Portugalia. Au încercat să mă atace oricum.

Din 1989 peste 2.000 de fete au donat bani și au fost traficate. Cu siguranță au nucleu și aici în Portugalia. Aceleași filosofii cu nume diferite. Mi-a fost și sabotată mașină, dar nu pot să acuz pe nimeni pe fără probe. Am fost și victima lui, am fost și victima de trafic de persoane. Mi-a fost greu tot, dar acum sunt bine”. A declarat Agnes Arabela Marques. Femeia a scris și o carte care se numește Adepta și care conține nume fictive pentru că spune ea, ar fi fost folosită în alte scopuri.