Exclusiv. Silviu Predoiu, fostul șef SIE, despre Klaus Iohannis: „Nu-l văd un democrat!”

Exclusiv. Silviu Predoiu, fostul șef SIE, despre Klaus Iohannis: „Nu-l văd un democrat!”

Unul dintre șefii serviciilor care îi raportau lui Klaus Iohannis în primul său mandat, a fost generalul cu patru stele, Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Acesta l-a descris într-un mod total neașteptat pe șeful statului în podcastul „România lui Cristache.”

„Intervențiile repetate în viața politică dincolo de competențele domniei sale mă fac să nu-l văd un democrat. Eu mă refer acum. Nu discut despre raporturile mele în calitate de șef al activității profesionale a Serviciului.”, a dorit să precizeze fostul șef SIE, Silviu Predoiu, care a mai adăugat că în funcția de comandant suprem al țării este cineva care consideră că armata este inutilă.

„Ne facem că uităm că domnul Președinte ne-a explicat în cartea dumnealui «Pas cu pas», un best seller, ne-a spus că Armata este o pierdere de vreme.«Tot ce am învățat în cazarmă a fost să cos nasturi și cămăși. În rest, nimic.» Nu mai putem adăuga nimic. În schimb, tot vorbim de «comandantul suprem» și așa mai departe.”, a mai adăugat fostul șef SIE care fără să nominalizeze, a dezvăluit că au fost făcute presiuni asupra sa și a activității serviciului.

„Au fost discuții neplăcute care puteau fi interpretate ca încercări de intimidare.«Ce te mână? Nu puteai să taci din gură? Nu puteați să vă abțineți?!» venite în general de la decidenți politici. Aceste amenințări funcționează atâta vreme cât tu te simți vulnerabil.”, susține generalul Silviu Predoiu, care a fost schimbat de la conducerea serviciului prin trecerea sa în rezervă, în vara lui 2018.

Într-un alt episod din perioada în care conducea serviciul de informații externe, generalul Silviu Predoiu amintește de interacțiunea cu șefa DNA de atunci, Laura-Codruța Kovesi.

„Atunci când doamna Kovesi a spus românilor că SIE refuză să urmărească românii din străinătate. A spus într-un comunicat foarte frumos formulat, dar care asta spunea, că SIE nu furnizează informații DNA pentru că refuză să monitorizeze românii care pleacă în străinătate să facă cumpărături. Spre deosebire de SRI și de celelalte servicii, a menționat dumneaei. Și am răspuns public: «Ăsta e securismul! » Despre asta vorbea domnul Hellvig, despre asemenea abordări.”, este de părere fostul șef SIE.

Urmăriți integral ediția în care a fost invitat Silviu Predoiu, fostul șef SIE, la podcastul „România lui Cristache”, pe canalul de Youtube EVZ Capital.

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro