Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a declarat, ieri, exclusiv pentru Evenimentul zilei, că social-democrații nu au emoții în ceea ce privește moțiunea de cenzură. „Nimeni nu a văzut cele 237 de semnături cu care se laudă Orban.

Și cine își imaginează că există un tabel numerotat de la 1 la 237 se înșeală. Nu așa se procedează. Fiecare grup își trece semnăturile separat, apoi se adună. Noi am luat ultimele trei moțiuni de cenzură și am văzut listele. Există multe spații goale, există oameni care au semnat, apoi au șters cu alb. Și dacă la anumite grupuri, UDMR și PMP, există disciplină, cea mai mare indisciplină am observat-o la PNL.

Ludovic Orban este campion mondial al moțiunilor respinse, nu credem că a făcut acum o magie și va avea succes. Niciodată nu i-a ieșit schema. Repet, semnăturile de care vorbește el există doar in cloud. Există doar varianta din Caragiale: două la prefectură, două la primărie, trei la școala de fete”, susține Steriu. Acesta a mai spus că ipoteza potrivit căreia moțiunea ar fi semnată de parlamentari PSD nu este reală, că au discutat cu toți cei despre care s-a spus că au votat și au negat.

PSD crede că PNL nu are nici o șansă să guverneze

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai spus că liberalii nu au un plan B în cazul în care moțiunea, totuși, trece. „Nu cred că Iohannis va nominaliza un șomer prim-ministru”, a afirmat Steriu. Acesta a adăugat că problema liberalilor va fi mult mai mare dacă moțiunea va trece. „Aliații lor de acum le vor deveni adversari.

Mă îndoiesc că Ponta sau Tăriceanu, USR cu atât mai puțin, vor participa sau susține un guvern minoritar. Și atunci, va fi un interimat asigurat de PSD, se va crea o instabilitate, inclusiv economică. Asta poate duce la un curs euro de 5 lei. Ar fi un dezastru”, a spus oficialul social-democrat, care este convins că PSD va păstra guvernarea și că Viorica Dăncilă ca rămâne premier.

PNL se pregătește de guvernare

Liberalii susțin contrariul. „PNL este pregătit ca, în urma moțiunii de cenzură, să își asume chiar și un guvern minoritar cu obiectivul de a readuce România pe un parcurs de încredere la nivel diplomatic și de a o scoate din incertitudinea economică și politică în care se află”, a declarat, ieri, deputata PNL Antoneta Ioniță.
Votul la moțiune va fi cu bile și are caracter secret, potrivit legii. S-a creat, însă, o cutumă ca unii parlamentari să arate bilele, pentru a nu exista suspiciuni.

Te-ar putea interesa și: