Exclusiv. Cine poate fi noul șef de la TVR. Ce planuri are Orban

Exclusiv. Cine poate fi noul șef de la TVR. Ce planuri are Orban

PNL joacă tare. După ce și-a revendicat instituția Avocatul Poporului, Ludovic Orban le-a propus liderilor USR-PLUS un schimb. PNL să preia TVR, iar Societatea Română de Radiodifuziune (RRA) să revină progresiștilor.

Exclusiv. Primele nume vehiculate pentru șefia TVR. Ce negocieri se poartă pe axa PNL - USR

Propunerea de schimbare a împărțirii inițiale a instituțiilor media de stat între liderii coaliției a fost avansată de președintele PNL în această săptămână, în ultima ședință a acestora, potrivit surselor politice. Liderii USR-PLUS au cerut un timp de gândire.

În luna decembrie 2020, când liderii PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit aproape toate instituțiile de stat, Alianța USR-PLUS a solicitat și primit TVR, iar liberalii au optat pentru RRA.

Ludovic Orban o are în vedere pe jurnalista Mădălina Dobrovolschi ca șef al TVR

Opțiunea de ultimă oră al lui Ludovic Orban pentru TVR, care i-a luat atât de tare prin surprindere pe progresiști încât aceștia nu au putut decât să solicite o amânare a deciziei până la următoarea ședință a coaliției, constă în intenția șefului PNL de a propune ca președinte-director general al TVR un jurnalist cunoscut. Mădălina Dobrovolschi.

Jurnalista are o vechime de 17 ani în presa de televiziune

De când a debutat în presă, aceasta a lucrat ca jurnalist doar în televiziuni. Inclusiv în TVR, în anii 2005-2006. A trecut prin toate etapele: corespondent politic, editor, prezentator de știri și realizator de talk show politic.

În anul 2014 a moderat dezbaterea celor doi candidați la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Între 2016-2019 a fost purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale, iar în 2020 s-a reîntors în presă ca realizator la talk-show-ului “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, televiziune de unde a plecat în același an.

TVR este un gigant media care are 8 canale interne și două care emit în afara țării

Liderii USR-PLUS nu și-au ascuns interesul foarte mare pentru conducerea Societății Române de Televiziune, numită popular - TVR. Instituția media are mai multe canale de televiziune. Patru naționale, TVR1, TVR2, TVR3, TVR Internațional. Un canal aparte este TVR Moldova care are un statut special. Are redacția la Chișinău, dar este finanțată din bugetul de stat al României, alocat TVR. În paralel, instituția are și cinci studiouri regionale: TVR Cluj, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara.

USR-PLUS dorește TVR pentru a-și extinde influența politică

Multele canale ale Televiziunii Naționale îi conferă avantajul de a fi urmărită și în cele mai izolate comunități din țară. Dar și în străinătate, unde se află milioane de români cu drept de vot. Această realitate este de mare interes politic pentru progresiști. Alianța USR-PLUS este definită de sociologi ca fiind “o structură politică a marilor orașe”. Bazinul electoral al progresiștilor este limitat la urbanul mare, problemă pe care aceștia caută să o rezolve de mai mult timp, fără mare succes.

Încă de la preluarea mandatului, președintele USR al Comisiei de Cultură, Arte și Mass-Media din Camera Deputaților, Iulian Bulai, cu acceptul Alianței progresiste, și-a axat ultra-majoritar activitatea doar pe situația din TVR. Deși și Societatea Română de Radiodifuziune (RRA) se află pe lista instituțiilor media de stat cărora urmează să li se schimbe conducerea.

Liderii coaliției majoritare și-au anunțat public intenția ca, în luna martie, plenul reunit al Parlamentului să voteze pentru respingerea Rapoartelor privind activitatea TVR și RRA, situație care va conduce la numirea unor noi conduceri ale celor două instituții media de stat.

Progresiștii o vor șefă la TVR pe Corina Șuteu, fost ministru în Guvernul Cioloș

Conducerile USR-PLUS au pregătit și o propunere pentru funcția de președinte-director general al TVR, conform unor lideri din USR. Pe Corina Șuteu, fost ministru al culturii în Guvernul Dacian Cioloș. Potrivit Wikipedia, Corina Șuteu este consultant cultural, expertă în politici culturale, critic de teatru și manager cultural.

Poneiul roz cu zvastică și un afiș antisemit au umbrit C.V.-ul fostului ministru

Aceasta a fost protagonista unui moment controversat care a creat un scandal internațional. In perioada mandatului de Director al Institutului Cultural Român din New-York din anii 2006-2012 a organizat, în iunie 2008, expoziția de street-art “Freedom for Lazy People”. Printre piesele expuse s-au aflat un ponei de jucărie roz cu o zvastică pe crupă și mai multe lucrări considerate a fi cu tentă anti-evreiască. De exemplu, un afiș cu David și Moise în poziții indecente.

Conducerile TVR și RRA sunt alese de partidele politice, de Guvern și de Președinție

TVR și RRA funcționează după o lege anacronică, legea 41/1994 care a politizat puternic cele două mass-media de stat. Nici un Guvern, nici un partid politic, nici o coaliție de guvernare nu au avut interesul de a schimba această lege în ultimii 27 de ani deși solicitările de modificare a legislației sunt cerute de ani de zile de societatea civilă și de organizațiile profesionale de presă. TVR și RRA sunt conduse de un Consiliu de Administrație (C.A.) compus din 13 membrii.

Salariații din TVR și RRA au dreptul la doar 2 membri în C.A.

Dintre cei 13 membrii este ales președintele-director general (PDG). Potrivit regulii politice statuată încă din 1994, reprezentantul în C.A. al partidului care a câștigat la negocieri instituția este votat de ceilalți membrii ai Consiliului de Administrație ca viitor PDG. Unsprezece membrii ai C.A. sunt numiți de partidele parlamentare, de Guvern și de Administrația prezidențială. Două locuri revin reprezentanților din TVR și RRA, aleși de angajații celor două instituții în urma unor campanii interne.

PSD are cele mai multe locuri în structurile de conducere ale mediei de stat

Conform algoritmului politic actual, în noile C.A. ale Televiziunii Naționale și a Societății Naționale de Radio, PSD are 3 locuri, PNL, 2, USR-PLUS, 1, UDMR, 1, AUR, 1, grupul parlamentar al minorităților, 1, Administrația Prezidențială, 1, Guvern, 1, Salariații, 2.