Exclusiv. Pompierii intervin la spitalul Marius Nasta. Cadrele medicale, în alertă
- Petrisor Cana
- 22 aprilie 2021, 13:36
Pompierii intervin la spitalul Marius Nasta, la două luni după incidentul care a afectat o unitate exterioară ATI. De această dată, însă, este vorba despre un exercițiu la care participă ISU București-Ilfov, alături de cadrele medicale.
La două luni după incidentul care a afectat o unitate exterioară ATI, pompierii intervin la spitalul Marius Nasta.
Intervenția ISU au alertat pacienți și cadre medicale ale spitalului de pneumoftiziologie.
Martorii care au asistat la intervenția pompierilor și a ambulanțelor SMURD s-au liniștit după ce au aflat că nu este vorba despre un incendiu.
În exclusivitate pentru evz.ro, oficiali ISU București-Ilfov au declarat că este vorba despre un exercițiu.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a precizat, pentru evz.ro, că este vorba despre un exercițiu anual planificat.
Oficiali ISU au mai precizat că în curtea spitalului Marius Nasta se află, în permanență, un echipaj de intervenție al pompierilor.
Măsura a fost luată după incendiul care a avut loc pe 21 februarie 2021 care a afectat o unitate mobilă ATI.
„Este vorba despre un ventilator exterior la unitatea mobilă ATI din exteriorul spitalului la care s-a înregistrat o degajare de fum. În interior se aflau 7 pacienți”, a transmis, atunci, Ministerul Sănătății, legat de acel incident.
Pompierii intervin la spitalul Marius Nasta
Prin aceste exerciții ca astăzi se urmărește instruirea și pregătirea pentru intervenție în situații de urgență a personalului din cadrul spitalelor, precum și pregătirea echipajelor de intervenție.
Exercițiile anuale care se desfășoară în spitale presupun intervenția echipajelor ISU cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă, ambulanţe SMURD, autospeciale pentru descarcerare şi autospeciala NBRC.
În astfel de situații, la simularea unui incendiu, pompierii acţionează pentru: evacuarea pacienţilor, identificarea, salvarea şi evacuarea pacienţilor intoxicaţi cu fum, acordarea ajutorului medical, trierea şi transportarea pacienţilor răniţi la cortul mobil sau alte secţii ale spitalului.
Asemenea exerciții sunt completate și de verificarea instalațiilor de intervenție și stingere a incendiilor și sunt planificate, periodic, la spitalele din România.
Exerciții la mai multe spitale din țară
Tragdiile care au avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț, și spitalele din București Matei Balș și Victor Babeș au determinat mai multe unități medicale din țară să organizeze astfel de exerciții.
Un exercițiu asemănător a avut loc, pe 3 martie, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” Timișoara.
Scenariul elaborat de specialiștii ISU Banat al Județului Timiș prevedea izbucnirea focului la un salon din cadrul Secției de Anestezie Terapie Intensivă, cu degajări masive de fum și gaze toxice.
„La fața locului au fost dislocate: o autospecială de primă intervenție, 2 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime (autoscară) și 20 de pompieri”, se arată într-un comunicat al Spitalului.
Pe lângă exercițiul prin care se simulează stingerea unui incendiu, a avut loc și un exercițiu de evacuare, atât a personalului medical, cât și a pacienților.
„Noi facem în mod constant asemenea exerciții. Mai mult, periodic are loc instruirea personalului medical de către specialiștii ISU. Trebuie să știm cum să intervenim de urgență în cazul în care se declanșează un incendiu în spital. Este o perioadă foarte complicată. Spitalul este plin. Secția de Terapie Intensivă are o încărcătură de 100%. Și asta de câteva luni bune. Aparatura pe care o folosim este suprasolicitată. Toți cei care lucrăm în spital suntem obosiți și există riscul să facem greșeli”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, manager la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.