Pentru polițiștii de la Ordine Publică sau de la „Rutieră” - aflați permanent pe stradă -, pentru judiciariștii de la Investigații Criminale - implicați în anchete riscante -, folosirea armei în cazuri extreme este vitală.

Cartușul pe care se decid să-l tragă asupra infractorului fugar poate poate fi granița dintre viață și moarte. Linia dintre o misiune reușită sau una ratată, încheiată pentru agent cu dosar penal, poate chiar și pentru omor din culpă.

Dar, pare că acest pericol uriaș la care se expun agenții este mai puțin important pentru șefii din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atâta vreme cât pregătirea unui asemenea polițist de stradă - obligat prin lege să tragă doar la picioare -,  se reduce, culmea ironiei!, la câteva cartușe trase lunar într-o țintă-piept statică!

”Biblia” polțistului român în ceea ce privește uzul de armă este Legea 17/1996, actul care îi dă dreptul, după cele două somații verbale obligatorii - ”Stai!” și ”Stai că trag!” -, și a unui foc de avertisment tras în plan vertical să deschidă focul asupra persoanei în urmărirea căreia se află. Însă, numai la picioare! În nici un caz, dacă viața nu îi este pusă în pericol, agentul sau ofițerul aflat în misiune nu are voie să tragă în plin, în capul, în pieptul sau în spatele fugarului. Pentru ca reușita deciziei de a deschide focul asupra unui potențial infractor să fie de sută la sută, adică pentru ca glontele tras de el să țintească doar picioarele - așa cum prevede legea -, se presupune că polițistul petrece ceva timp în poligon pregătind situațiile reale cu care se confruntă pe teren. Nimic mai fals!

”Antrenamentul” polițiștilor care participă la misiuni cu grad de pericol ridicat, exceptându-i pe luptătorii din forțele speciale, se rezumă doar la cîteva cartușe trase lunar, într-o țintă fixă! ”Fără antrenament, polițiștii din stradă pot să ucidă fără voia lor!”

”Legea spune clar: somezi verbal de două ori, tragi un foc de avertisment în plan vertical și apoi deschizi focul asupra persoanei care nu s-a supus somației. Însă, polițistul este obligat să tragă doar la picioarele respectivei persoane dacă viața nu îi este pusă în pericol. Nu îi vede picioarele din cauza unor obstacole, a unghiului sau a poziției în care se află amândoi (n.r, polițistul și fugarul) nu are voie să tragă în partea de sus a corpului respectivului. Ca să tragă într-o asemenea situație, agentul trebuie să ia o decizie bine cântărită, în secunde sau chiar fracțiuni de secundă, pentru a nu-l împușca pe acel om în cap, în spate sau în piept. Pentru asta îi trebuie pregătire, de care polițistul de stradă, care e cel mai expus, nu beneficiază pentru că Ministerul de Interne nu i-o oferă. De aceea, asupra polițiștilor care lucrează în stradă planează permanent pericolul uriaș să rateze, din cauza lipsei antrenamentului, și să ucidă fără voia lor”, ne-a declarat Cristian Danciu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).

Șase cartușe trase o dată pe lună, în ținta 8-piept

De fapt, singura pregătire (n.r. reglementată de OMAI 485/2008) de care beneficiază polițiștii de la Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale - agenți și ofițeri aflați în prima linie pe stradă, în lupta cu infractorul -, este o amărâtă de ședință de tragere planificată o dată la o lună! În cel mai fericit caz. Un soi de reuniune a colegilor care se distrează în poligon trăgând în ținte fixe. Atunci, fără o pregătire tactică, fără imaginarea vreunui scenariu de luptă asemănător unei misiuni reale, cei planificați pentru tragere își ”fac mâna” cu cel mult șase cartușe trase în ținta 8-piept. Suficient pentru un polițist operativ, sunt de părere șefii de la ”Interne”, ministerul păstorit de Marcel Vela.

Un carton acoperit cu cerculețe concentrice, punctate în funcție de mărime, înfipt în pământ la 15 metri distanță de trăgător, care are conturul unei jumătăți de persoane (n.r. cap și piept). Acela este ”infractorul” perforat de polițiștii care, în doar câteva zeci de secunde, ”ucid” ținta-piept doar cu gândul la calificativul profesional fără de care cariera lor ar putea fi, la un moment dat, în impas. Nici vorbă de pregătire, de antrenament. De trageri la ținte-picioare.

”Pe teren trebuie să tragem la picioare, așa e legea. Nu în inimă, cum ne antrenăm noi în poligon”

”Tragem șase cartușe doar la ținta 8-piept pentru a lua FB-ul (n.r calificativul foarte bine). Ne așezăm câte 10-15 pe aliniament, depinde de mărimea poligonului, și la comada ”Foc!”, tragem toți, dar fiecare în ritmul lui, cele șase cartușe. După tragere, verificăm țintele și primim calificativul. Ăsta e marele antrenament! Nici nu se pune problema să tragem într-o țintă-picioare să ne antrenăm ca pentru o misiune reală. Pe teren trebuie să tragem la picioare, așa e legea. Nu în inimă, cum ne antrenăm noi în poligon. Nu mai vorbesc de ținte în mișcare sau măcar de unele care să se rotească un pic în jurul axei lor. Ăsta e un vis. Cine crede că un polițist de stradă, din operativ, se poate antrena cu șase cartușe trase o dată la nu știu cât timp într-o țintă statică, greșește. Ca să nu uităm cum se trage, mulți dintre noi ne plătim ore de tragere în poligoane private. Dar acolo nu tragem cu arma noastră, cea cu care trebuie să ne obișnuim, pe care trebuie să o calibrăm și să o simțim, ci cu cea închiriată de acolo”, ne-a dezvăluit un agent de poliție care, zilnic, are misiuni pe stradă.

În trecut, lucrurile au stat și mai rău. Polițiștii - chiar și aceia care lucrează în stradă -, mergeau în poligoanele ”Internelor” de două ori pe an și trăgeau câte patru-șase cartușe. A fost nevoie ca un polițist timișean să fie ucis la Izvin, lângă Recaș, în timpul unei acțiuni de capturare a unui urmărit general. De atunci din 2019, ședințele de tragere s-au îndesit și s-a ajuns ca acestea să aibă o cadență lunară.

”Ținta 8-piept este, după cum bine se vede, feblețea celor din MAI”

”Abia după ce a murit colegul nostru (n.r. Cristian Amariei), împușcat într-o misiune la Izvin, s-a ajuns ca polițiștii să aibă câte o ședință lunară de tragere. Până atunci erau două pe an! Șefii au văzut că cei care au tras multe focuri după fugarul criminal nu l-au nimerit. Nu fusese ca la poligon, când tragi în ținta aia fixă. Dar nici acum lucrurile nu sunt tocmai în regulă atâta vreme cât legea îi cere polițistului să tragă la picioare, exceptând situațiile-limită, și tu îl pui în continuare să tragă la piept. Să tragă numai în partea de sus a corpului. De ce? Asta o să încercăm să aflăm de la ei.

Ținta 8-piept este, de zeci de ani, după cum bine se vede, feblețea celor din MAI, a celor care organizează aceste trageri. Probabil că ei, șefii noștri, gândesc că dacă agentul sau ofițerul a tras în zece, în ”inima” țintei, va nimeri foarte ușor picioarele unei persoane care fuge și care se folosește de orice pentru a se feri din calea glontelui. Nu iau în calcul că situațiile reale declanșează anumite stări emoționale în care polițistul, aflat în urmărire, în alergare, trebuie să anticipeze mișcările fugarului ca să-l împuște în picioare, nu să-l ucidă. Dar, pentru asta e nevoie de mult antrenament specific.

Fără pregătire, pericolul este uriaș, se poate ajunge la tragedii”, a mai spus Cristian Danciu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).