Exclusiv. Pe urmele Caravitei sau cum este salvată afacerea din agricultură a fostului premier Vlad Filat (II)
- Julieta Savitchi
- 29 decembrie 2024, 16:37
Republica Moldova. La 9 ani de când a fost pronunţată prima decizie de judecată privind lichidarea afacerii din agricultură, dirijată din umbră de fostul premier Vlad Filat, această prevedere a sentinţei este încă departe de a fi executată. Prin diferite tertipuri şi scheme alambicate, liderul PLDM pare-se că a reuşit, la fel ca şi în cazul celorlalte bunuri care urmau să fie confiscate, să-şi salveze o bună parte din activele Caravita.
Iar în timp ce procesul de lichidare a Caravitei se desfăşoară cu viteza melcului, în toţi aceşti ani, chiar dacă într-un ritm mai lent, afacerea de la Zolotievca, Anenii Noi a funcţionat.
Epizodul 3. INVESTITORUL DE PESTE PRUT
„Alex” şi „Iuri Vasilici”
În luna octombrie a anului 2022, Agenţia Servicii Publice a înregistrat o nouă întreprindere, cu adresa juridică în satul Zolotievca, raionul Anenii Noi - MK LUXINVEST KAPITAL SRL.
Agentul economic a debutat în forţă pe piaţa afacerilor din agricultura dintre Nistru şi Prut, raportând pentru cele 10 săptămâni de activitate din 2022 venituri de milioane.
În calitate de fondator şi administrator al MK LUXINVEST KAPITAL SRL figurează Anastasia Ferariu, persoană absolut necunoscută în lumea afacerilor din Republica Moldova.
În urma investigaţiilor, am aflat că de fapt în spatele afacerii se află soţul Anastasiei, Alexandru Ferariu, jurist şi antreprenor din România, fiul lui Mihai Ferariu, consulul onorific al Regatului Luxemburg la Bucureşti. Iar Anastasia Ferariu are origini basarabene.
Sursele noastre din cadrul DNA ne-au şoptit că Alexandru Ferariu a ajuns în vizorul instituţiei, fiind suspectat de posibile legături cu fostul premier de la Chişinău, Vlad Filat.
De la Mihai Ferariu am aflat că fiul său a cumpărat creanţa deţnută la Caravita de Victoria Bank. Iar de la locuitorii din Zolotievca am aflat că „românul Alex” a cumpărat livezile de la Caravita, iar toate activităţile sunt dirijate de „Iury Vasilici”.
Iurie Hâncu s-a prezentat drept „administrator pentru producţie” la MK LUXINVEST KAPITAL SRL. L-am întâlnit pentru prima dată la marginea unei livezi de lângă Zolotievca, în timp ce supraveghea recoltarea prunelor. Hâncu a reacţionat agresiv când l-am întrebat despre eventualele legături cu Filat.
A doua oară, bărbatul a fost mai calm şi ne-a comunicat că este specialist în producerea nucilor. Iar pe angajator l-a cunoscut la o expoziţie din România.
„Vânătorul de recompense”
Cu Alexandru Ferariu am reuşit să discutăm peste câteva luni. Acesta ne-a declarat că este om de afaceri şi este preocupat de achiziţionarea creanţelor întreprinderilor ajunse în insolvenţă. „Sunt un vânător de recompense. În România fac minuni în instanţă, dar în Republica Moldova e haos”, ne-a declarat businessma
nul.
Ferariu ne-a comunicat că i-a sugerat să cumpere creanţa de la Victoria Bank un director de la Grupul financiar Transilvania şi că a avut şi un concurent în Republica Moldova. Doar că banca l-a refuzat pentru că voia să achite cu numerar.
Investitorul din România a mai declarat că regretă achiziţia, care acum îi dă mari bătăi de cap.
„Dintre toate ofertele depuse la acea perioadă pentru cumpărarea creanţei expusă publicului pe site-ul Victoria Bank, oferta mea a fost acceptată. Această cumpărare de creanţă a reprezentat o oportunitate de afaceri şi i-am dat curs.
Din nefericire pentru mine, culturile aflate sub gaj sunt într-o stare deplorabilă. Aspect care îmi îngreunează valorificarea lor.
Referitor eventualele legături cu Vlad Filat, pot să vă asigur că nu a existat nicio formă de comunicare între noi. Orice afiliere este absolut exclusă”, a declarat Alexandru Ferariu pentru EvZ.
Investitorul consideră că lucrurile nu decutg bine la Caravita şi că simte anumite presiuni, fapt pentru care nu exclude o posibilă implicare a fostului premier. Ba mai mult, ar fi fost chiar şi urmărit. „Cred că încurc cuiva foarte mult”, consideră Ferariu.
Creanţa BEM, contestată
MK LUXINVEST KAPITAL SRL a încercat să scape Caravita Co de creanţa de la Banca de Economii. Creanţă pentru care Ion Rusu a făcut 3 ani şi 4 luni de închisoare şi a fost decisă lichidarea Caravitei.
Întreprinderea lui Ferariu a solicitat în instanţă radierea creanţei BEM. În cererea de judecată s-a invocat că cererea de validare a creanței înaintate de SA Banca de Economii în proces de lichidare, nu corespunde exigențelor stabilite de art. 141 din Legea insolvabilității, deoarece aceasta nu conține temei juridic, în baza căruia s-a format datoria. Şi nici documente justificative din care izvorăște creanța.
Reclamantul a mai arătat că Legea insolvabilității prevede că creanța înaintată spre validare urmează a fi certă. Însă din cererea de validare și actele anexate de Banca de Economii SA în proces de lichidare, nu poate fi constatată valabilitatea și certitudinea acesteia.
Ferariu a mai susţinut că nu este posibilă admiterea creanței BEM doar în baza sentinței Judecătoriei Buiucani. Iar Banca de Economii, în proces de lichidare, urma să prezinte actele juridice, care confirmă sau demonstrează izvorul creanței și anume contractele. Este vorba despre contracte de credit sau fidejusiune, precum și alte acte juridice care demonstrează că SRL ,Caravita Co are obligație pecuniară față de Banca de Economii SA în proces de lichidare.
La 17 aprilie 2024, Judecătoria Anenii Noi a respins cererea MK LUXINVEST KAPITAL ca fiind depusă tardiv. Soluţia a fost menţinută peste câteva luni de Curtea de Apel Chişinău.
„Ideea este că executarea sentinţei penale în cazul Caravita nu trebuia să treacă prin procedura de insolvenţă. Erau bunuri suficiente pentru acoperirea creanţelor. Dar s-a făcut ce s-a făcut. Îmi pare rău în ce m-am băgat”, a declarat Alexandru Ferariu pentru EvZ.
Epizodul 4. „INVESTITORUL” DIN TRANSNISTRIA
Vânătorul de creanţe fără bani în cont
O întreprindere fără activitate, venituri şi bani în cont a cumpărat la începutul anului 2024 peste 400 de hectare de teren arabil de la Zolotievca, care au aparţinut Caravitei. Este vorba de SRL Grow-agro, fondată în martie 2018. Anume această întreprindere a cumpărat creanţe de 18.551.734 de lei deţinute de mai mulţi creditori ai Caravitei.
Apoi, cu acordul lui Maxim Timoşin a valorificat creanţele, obţinând terenuri arabile.
Creanţele au fost preluate de la Întreprinderea cu capital străin TOTAL LEASING & FINANCE şi Banca Comercială COMERŢBANK, în baza unor contracte de ceseune, semnate în lunile mai şi iunie a anului 2022.
La prima vedere, nu este nimic ilegal ca un agent economic să cumpere creanţe de la alţi antreprenori. Întrebarea este pe ce mijloace a cumpărat Grow-agro creanţele.
Din martie 2018 până în 2022, când au fost preluate creanţele, SRL Grow-agro nu a raportat nicio activitate, venit sau majorare de capital.
Deşi a procurat creanţe de peste 18,5 milioane, în rapoartele fiscale apare abia în 2023 un venit de 341 mii de lei. Fapt care ne determină să credem că ar fi vorba de o eventuală schemă.
Cine este proprietarul Grow-agro
În calitate de fondator şi administrator al companiei ajunsă milionară peste noapte apare Alexandru Parvan, o persoană aproape necunoscută printre afaceriştii locali. Sursele EvZ susţin că Parvan ar avea o afacere în agricultură. Doar că în stânga Nistrului.
În registrul de stat al întreprinderilor, Alexandru Parvan apare în calitate de fondator şi administrator al SRL Orservitor, cu aceeaşi adresă juridică din Chişinău ca la Grow-agro. SRL Orservitor a raportat pentru anii 2015-2022 venituri din vânzări în mediu de 6-7 milioane de lei pe ani. Însă profitul raportat a fost unul extrem de mic, între 200 şi 500 de lei pe an.
Mai mult, pe mai multe portaluri în dreptul SRL Orservitor găsim avertismentul „Menţiune negativă”, agenţii economici fiind îndemnaţi să-şi securizeze conturile cu acest agent economic, care ar avea datorii faţă de alţi antreprenori.
Şi în cazul Grow-agro, portalul de date deschise infobiz.md îi îndeamnă pe antreprenori să-şi securizeze facturile cu acest agent economic. În acelaşi timp, Parvan se laudă pe Instagram cu vacanţele de lux petrecute cu familia în destinaţii exotice.
Sursele EvZ susţin că Alexandru Parvan ar fi încercat să cumpere şi creanţa de la Victoria Bank. Dar ar fi fost refuzat pentru că ar fi încercat să se achite cu cash. Lucru pe care noi nu am reuşit să-l probăm. Aceleaşi surse au mai spus că Parvan ar fi dat în arendă terenurile întreprinderii Raiagro company.
Mai multe persoane cu care a discutat echipa EvZ au declarat că Alexandru Parvan ar fi o persoană interpusă, folosită de Vlad Filat în schemele de recuperare a Caravitei. Din păcate, nu am reuşit să găsim un contact al afaceristului care, cel mai probabil, va nega ca şi ceilalţi orice legătură cu fostul premier.
Epizodul 5. „SPĂLĂTORIA” LUI VLAD FILAT
Cel ma obraznic creditor
Totuşi, cel mai tupeist şi chiar obraznic creditot al Caravitei este SRL Business Estate Investments. Este vorba de întreprinderea care se regăseşte în sentinţele de condamnare ale lui Ion Rusu şi Vlad Filat. Şi la fel ca şi Caravita Co, instanţa a dispus lichidarea SRL Business Estate Investments. Şi până în prezent, întreprinderea buclucaşă nu a fost lichidată.
Business Estate Investments pretinde a fi creditor la Caravita cu peste 90.000.000 de lei. Pretinsul creditor îşi justifică pretenţiile printr-un contract de împrumut din 03 aprilie 2014, precum că SRL Caravita urma să primească de la Business Estate Investments prin virament bancar un împrumut în valoare totală de 100 000 000 lei, cu o dobândă anuală de 1,2% anual pe un termen de 3 ani,
Conform ordinelor de plată bancare şi Actului de verificări reciproce, semnat între SRL Caravita Co şi SRL Business Estate Investments la 31 decembrie 2015, rezultă că suma totală a împrumutului acordat în tranşe a constituit 93 860 730 lei. Fiind rambursate doar 1 691 270 lei.
Astfel, soldul datoriei Caravita Co faţă de Business Estate Investments ar constitui 92.168.730 lei.
Judecătoria Anenii Noi a dat de trei ori curs cererii pretinsului creditor. Iar Curtea de Apel Chişinău a anulat de două ori deciziile instanţei de fond. Acum cauza se află pe rol pentru a treia oară în instanţa de apel.
Business Estate Investments – verigă importantă în schemele lui Vlad Filat şi Ilan Şor
SRL Business Estate Investments a fost înregistrată la 20 iunie 2013, avându-l ca fondator şi administrator pe cetăţeanul român Costea Costică. Acesta avea pe atunci 26 de ani. Conform statutului, întreprinderea avea ca genuri de activitate prestarea serviciilor de consultanţă în afaceri şi contabilitate.
Analizând sentinţele de condamnare ale lui Ion Rusu şi Vlad Filat, rezultă că întreprinderea respectivă a fost atrasă într-un circuit de spălare a banilor, sustraşi de la BNM.
De exemplu, Business Estate Investment, în iunie 2014, a luat de la BEM un credit de 30 milioane de lei, pe care i-a transferat pe contul unei firme din România pentru servicii de construcţie.
În decizia prin care Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare prezentat de avocaţii fostului premier scrie că Filat a beneficiat de 320 941 414 lei „prin intermediul companiilor nerezidente care sunt gestionate de facto de către acesta prin intermediul persoanelor interpuse şi anume, Ion Rusu, Vladimir Rusu, Costea Costică, Alin Dor Ciocoiu, Ciprian Cucoş şi Sergiu Ciuntu (cel care acum administează Raiagro company) şi anume: „AWA TRADE CO LTD” SRL; „RODOS OVERSEAS LTD”; „OVERSEAS PROPERTY SOLUTIONS LTD”, „ALDGATE TRADING LP”; „SC EAST GLOBAL BUSINESS” SRL; „BUSINESS ESTÁTE INVESTMENT” SRL; SC „NEXT ESTÁTE INVESTMENT”SRL; „OPERARIUS” SRL”.
Ion Rusu, despre schemele lui Filat şi Şor
În continuare, vom face referinţă la declaraţiile făcute de Ion Rusu în calitate de martor în dosarul de învinuire a lui Vladimir Filat. Declaraţiile se regăsesc în partea descriptivă a Sentinței Judecătoriei Buiucani din vara anului 2016 şi a Deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2016.
Potrivit documentelor, Ion Rusu a declarat că a realizat proiectul agricol compania Caravita din Anenii Noi. Când s-a inițiat acest proiect s-a convenit că el (Ion Rusu) va fi responsabil integral de toată administrarea, inițierea, implementarea și dezvoltarea proiectului, iar Vladimir Filat - de finanțarea proiectului.
Ulterior, în primăvara anului 2013, Filat a venit cu propunerea de extindere a suprafețelor de plantații. Tot în acea perioadă, Vladimir Filat i-a comunicat că există o posibilitate de a găsi o finanțare pentru proiect. Ca urmare a avut loc o întâlnire între el, Ion Rusu, Vladimir Filat și Ilan Şor.
Ultimul s-a oferit să-i asigure împrumuturile necesare investiției în proiectul agricol. Ulterior, a avut o întâlnire personală între Ion Rusu cu Ilan Şor. La acea întâlnire, Ilan Şor i-a confirmat că este dispus să-i acorde resursele financiare pentru proiectul agricol prin împrumuturi.
Tot la această întâlnire, Ilan Şor i-a zis care companii ar putea să asigure aceste transferuri și i-a solicitat numele companiilor pe care le deținea, printre care BUSINESS ESTATE INVESTMENTS.
Ion Rusu a mai declarat că activitatea rudelor sale - soția, fiii săi Rusu Vladimir şi Rusu Adrian, fiica Rusu Adriana, precum şi Costea Costică, au avut un rol formal.
Ion Rusu a afirmat că el a fost gestionar de facto la aceste companii. Însă proprietar al mijloacelor financiare era Vladimir Filat.
Din cele expuse, reiese că presupusa datorie pretinsă de Business Estate Investments de la Caravita reprezintă banii sustraşi de la BEM.
Cum a fost împiedicată vinderea bunurilor Caravita Co
La 12 decembrie 2016, în biroul executorului Roman Talmaci urma să aibă loc o licitaţie la care urmau a fi vândute bunurile Caravitei. Reieşind din procesul verbal întocmit de executorul Talmaci, la acea dată au fost identificaţi cumpărătorii. Iar banii urmai a fi folosiţi la stingerea datoriei faţă de BEM şi ceilalţi creditori.
Atunci s-ar fi putut pune punct în lichidarea SRL Caravita Co şi restituirea banilor către BEM.
La 9 decembrie 2016, lichidatorul Victor Magnet a depus o cerere, bazată pe o încheiere a Curţii de Apel Chişinău privind suspendarea licitaţiilor în cazul Caravita. Licitaţia preconizată de Talmaci nu a mai avut loc. Iar dosarul a ajuns pe mâinile lichidatorilor.
Vlad Filat – omul care crede că nu-i miroase din gură după ce a mâncat usturoi
La cinci ani de când a fost eliberat din închisoare după ce şi-a ispăşit mai puţin din jumătate din pedeapsă, Vlad Filat a revenit în forţă în politica moldovenească. Iar în ultima perioadă s-a poziţionat ca un critic dur al actualei guvernări. Inclusiv pentru acţiuni de corupţie.
Sursele EvZ susţin că supărarea lui Filat pe guvernare vine după ce principalii exponenţi ai guvernării, Maia Sandu, Dorin Recean şi Andrei Spânu (ultimul a demisionat după turul doi al alegerilor prezidenţiale), care i-au fost subalterni pe când era la şefia Guvernului, au refuzat să-l primească în cercul lor.
Se mai vehiculează că ar exista o înţelegere între fostul procuror general Alexandr Stoianoglo şi Vlad Filat privind o alianţă electorală pentru alegerile parlamentare din vara viitoare.
Vlad Filat susţine public că nu are nicio sursă de venit. Şi că trăieşte dintr-un împrumut de 100.000 de euro, oferiţi de o rudă de a sa. Precum precum şi din o donaţie de 100.000 de lei din partea tatălui pensionar.
Jurnaliştii de investigaţie au constat că fostul premier trăieşte pe picior larg. Închiriază o casă de lux într-un cartier select din Chişinău, se plimbă cu maşini scumpe şi angajează şofer personal, călătoreşte peste hotare, a beneficiat de tratamente costisitoare în afara ţării. La fel, şi-a angajat o echipă din cei mai scumpi avocaţi din Republica Moldova.
În acelaşi timp, fostul şef al Guvernului de la Chişinău insistă că i-a fost confiscată toată averea şi nu mai are niciun sfanţ.
L-am întrebat pe Vlad Filat despre posibila implicare a sa în salvarea Caravitei. Fostul premier a declarat că SRL Caravita nu mai există, că nu a avut şi nu mai are nicio implicare. A spus-o la fel de hotărât precum a negat toate acuzaţiile de corupţie care i-au fost aduse.