În urmă cu aproximativ zece zile, bunicul Luizei Melencu a descoperit, ieşind dimineaţa în curte, mai multe hârtii format A4 acoperite cu un scris destul de ordonat. Mai întâi nu le-a dat importanţă. A crezut că este vorba despre nişte foi purtate din întâmplare de vând în curtea sa. S-a uitat totuşi pe ele şi… a înţepenit. Scrisoarea îi era adresată direct lui. Şi conţinea o poveste groaznică, despre răpirea nepoatei.

Bătrânul a început să plângă, cu foile în mână. Aşa l-a găsit fiica sa, Monica, mama Luizei. Scrisoarea trebuie luată foarte serios în seamă, pentru că furnizează o serie întreagă de date. Pe unele dintre ele le-am verificat şi sunt adevărate.

Traseul răpirii Luizei Melencu

De la început trebuie să menţionăm faptul că absolut toate localităţile, dar şi drumurile principale sau secundare pe unde au fost duse cele două fete, Luiza şi Alexandra, pomenite în scrisoarea anonimă găsită în curtea familiei Melencu, există. Iată textul despre Luiza: „Au urmărit-o mai multe luni de zile, până au luat-o la ocazie. Când s-a întâmplat cu Alexandra, procurorul care l-a dat afară din funcţie (este vorba presupunem despre procurorul Ovidiu Popescu, suspendat acum din funcţie, cel care a interzis pătrunderea echipei de intervenţie în locuinţa lui Dincă până nu se face şase dimineaţa) şi comandantul poliţiei, (este vorba despre Mirea, fostul comandant al Poliţiei Caracal) au dat ordin să dispară fetele din oraş.

Dincă era plecat, nu era acasă şi în prima zi, după ce a sunat la 112, la ora 13-14, au intrat înăuntru numitul Arete şi băiatul lui Dincă. A scos fata prin spatele casei (de astă dată, este vorba numai de Alexanda, pentru că, aşa cum vom vedea mai târziu, Luiza se afla în altă parte). Fata era somnoroasă, moleşită şi au plecat cu o maşină a lui Arete. Mergând de la casa lui Dincă, către Craiova, când au depăşit Peco de la Caracal, care este pe mâna dreaptă, s-a dat jos din maşină băiatul lui Dincă, s-a urcat într-o altă maşină care era oprită pe dreapta şi în care erau alte două femei. Arete era în faţă cu maşina şi a pornit după el şi băiatul lui Dincă, cu cele două femei.

Au luat-o din asfalt la stânga pe canal. După un km de mers printre culturi, băiatul lui Dincă a luat fata din maşina lui Arete şi a mutat-o în maşina lui băiatul lui Dincă. Acesta s-a întors înapoi cu maşina, până la Peco, unde l-a aşteptat Oacă cu maşina lui. Au schimbat câteva vorbe şi au plecat amândoi, Oacă înainte şi Arete după el. Au mers la restaurant, au luat-o pe Luiza, au pus-o în maşină la Oacă şi au plecat către şoseaua pietruită pe drumul Celarului.

Prima staţie de la şosea, unde sunt canalele bifurcate, au dat-o jos pe Luiza şi au pus-o la băiatul lui Oacă în maşină. Arete a luat-o pe marginea canalului şi băiatul lui Dincă, după el. La Oacă în maşină, cu Luiza se mai afla un bărbat pe care-l cheamă Piţuru. Mergând din Caracal către comuna Castranova au făcut la dreapta pe şoseaua pietruită a Zănogii, au făcut la stânga, la dreapta, şi au ieşit prin spate, la terenurile de fotbal Castranova. Mergând pe asfalt către Craiova, până în comuna Puţuri, făcând la stânga către Bratovoieşti şi apoi iar la stânga către Rojişte”

Am verificat tot acest traseu. El există. Localităţile există, dar şi drumurile prin camp

lega. La reconstituirea făcută cu Dincă despre răpirea Luizei, acesta a arătat că a luat-o cu maşina din centrul Caracalului, s-a îndreptat cu ea către Radomir, satul în care locuia fata, dar la aproximativ trei kilometri înainte de a ajunge la destinaţie Dincă a tras într-o parcare, după care a întors maşina din nou către Caracal, unde a dus-o pe fată în casa groazei, prin faţa căreia trecuse cu nici zece minute în urmă, a violat-o, a ucis-o şi a ars-o, după care i-a dus rămăşiţele în liziera de lângă oraş. De la început nu am crezut această variantă. Am afirmat atunci că Dincă a oprit în parcare, unde, conform declaraţiilor bunicului Luizei care afirmă că a fost informat de procurorul de caz, Vasilescu, Dincă a zăbovit o jumătate de oră, pentru a o preda altcuiva pe Luiza. Scrisoarea vine să confirme această ipoteză. Luiza se afla în altă parte şi nu în casa lui Dincă. De acolo a fost luată şi scoasă din oraş.

Osemintele prostelii

Deja basmul cu arsul cadavrelor celor două fete în butoiul din curtea lui Dincă este o poveste pe care nu o mai crede nimeni. Şi totuşi, în curtea lui Dincă au fost descoperite nişte rămăşiţe umane calcinate. Inclusiv fragmente de oase şi câţiva dinţi. De asemenea, în liziera de lângă Caracal, au fost descoperite, la indicaţia lui Dincă, rămăşiţe umane. Antropoligii au stabilit că oasele aparţinuseră unei fete cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani. Scrisoarea are şi pentru aceste rămăşiţe o explicaţie: „Ştiu că osemintele au fost luate din Cimitirul din Zănoaga, pe cruce era o fată de 14 ani. Osemintele au fost luate de Arete şi Piţuru, care umblă cu Oacă şi arse la Oacă, unde are stâna de oi. Fata din cimitir a fost moartă de 4 ani. Oasele au fost puse în butoi la Dincă de Arete şi osemintele care au fost în lizieră, au fost luate din Marotinu, zis Galeș, din cimitirul din marginea pădurii.

Femeia care era moartă avea vârsta de 22 de ani. Oasele au fost luate tot de Arete și Pițuru arse la stână și duse de toți trei (Oacă, Arete și Pițuru). Decedată de 6 ani.” Am verificat aceste două cimitire. În cel din Zănoaga, nu am descoperit urme care să ateste că s-ar fi umblat la mormintele mai vechi, pentru că cele noi sunt zidite iar pentru a le profana, infractorii ar fi avut nevoie cel puţin de un levier, dacă nu chiar un picamăr. De asemenea, locuitorii din comună, inclusiv cei care locuiesc pe drumul către cimitir, nu-şi amintesc să fi murit cineva cu datele descrise în scrisoare în ultima vreme. În cimitirul din Marotinu de Jos, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Se verifică faptul că în urmă cu şase ani a murit o fată de 22 de ani în sat. În cimitir sunt şi foarte multe morminte care nu sunt zidite, adică s-ar fi putut umbla foarte uşor la ele.

De asemenea, se verifică ceea ce scrie în scrisoare, anume că cele două cimitire sunt izolate şi fără niciun fel de pază. Noi am fost la ele ziua în amiaza mare şi nimeni nu ne-a deranjat măcar cu o întrebare. În acelaşi timp, există în zona localităţii Celaru, o stână de oi, de care însă nu ne-am putut apropia. Ciobanii au refuzat să alunge câinii care o apărau.

Particularităţile documentului. Cine l-a scris

În primul rând, scrisoarea uimeşte prin modul extrem de corect de redactare. Nu doar că scrisul este îngrijit, deşi pe alocuri se văd eforturile celui care a redactat-o de a părea că nu este chiar foarte alfabetizat. Ci şi, şi asta este cel mai frapant, faptul că textul este scris foarte corect din punct de vedere gramatical. Nicăieri nu există nici măcar o singură greşeală de ortografie. Unul dintre cei acuzaţi în scrisoare ne-a declarat că îl bănuieşte ca fiind autorul pe un beţiv care îi datorează o sumă de bani, pe care nu vrea să i-o mai înapoieze. Exclus. L-am văzut şi discutat cu cel bănuit. Nu ştie nici să vorbească corect, necum să scrie gramatical. În al doilea rând, autorul este un om obişnuit cu reclamaţiile, petiţiile, adresele oficiale. Începutul scrisorii este „ca la carte”.

Adică: „Domnule Stelian Gheorghiu,” (inclusiv virgula există), după care, cu alineat, urmează textul. De asemenea, credem că este un personaj familiarizat cu practica din instituţiile statului care au atribuţii de anchetă. Chiar penală. Pentru că există expresia, pe pagina a cincea: „Revin şi arăt”, expresie folosită de regulă de către juduecători sau procurori, atunci când dictează grefierului declaraţia unui martor sau a unui inculpat. De asemenea, în subsolul fiecărei pagini textul este scris până jos, în aşa fel încât să nu se mai poată adăuga nici un rând. Tehnică folosită în redactarea olografă a declaraţiilor într-o anchetă. Autorul mai foloseşte la începutul scrisorii şi o metodă jurnalistică de redactare, care ţine de stilistica presei, anume aceea de a capta atenţia cititorului de la primul rând: „Vă trimit prezenta anonimă și vreau să vă dau detalii despre nepoata dumneavostră.” Desigur că bietului bunic al Luizei i s-au tăiat picioarele când a citit acest prim rând.

Autorul cunoaște bine locurile și oamenii

Cel care a scris scrisoarea, sau cel care i-a dictat-o, cunoaşte foarte bine locurile, Caracalul şi împrejurimile, dar şi lumea interlopă, inclusiv din Craiova. Să reţinem deci că este un localnic, cel puţin cu studii medii, care are şi cunoştinţe în domeniul juridic. Fie că a fost anchetat, fie că este anchetator. Să mergem mai departe. De unde ar trebui începută căutarea autorului. Există un pasaj interesant, care ar putea indica acest lucru: „Numitul Cimino (unul din capii lumii interlope din Craiova n.r.) a venit la Alin (proprietarul restaurantului unde se petrece acţiunea n.r.) cu alţi interlopi pe care nu mai ştiu cum îi cheamă. Aceştia mi-au luat fata mea de care nu ştiu unde se află acum. Au fost anchetaţi de poliţia din Pieleşti”.

Pare deci a fi vorba de o răpire. Mai mult, autorul scrisorii dă şi indicii cum poate fi găsită fata luată de lângă el. Anume pe o reţea de socializare, dar şi sub ce nume fals şi-a deschis contul acolo. De ce este important să se stabilească exact cine este autorul textului? Pentru că scrisoarea poate fi: 1. ori o fumigenă care să abată atenţia de la adevărata anchetă, ceea ce înseamnă că disperarea a devenit mare în rândul mafiei din Caracal şi ancheta DIICOT este pe drumul cel bun, iar cel care a scris-o cunoaşte care este acel „drum bun”, 2. ori cuprinde date corecte, care sunt extrem de importante şi valoroase pentru anchetă. În ambele cazuri, autorul scrisorii are legătură cu dispariţia Alexandrei şi Luizei. Şi trebuie audiat.