Exclusiv. Eugen Teodorovici: Reintru în politică peste câteva săptămâni. Nu merg la AUR! Candidez la Cotroceni
- Iuliu Vlădescu
- 12 septembrie 2022, 13:16
Fostul ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a anunțat că va intra în politică în câteva săptămâni, dar că nu va merge la AUR. În schimb, fostul ministru spune că va candida la președinție.
Eugen Teodorovici spune că, în câteva săptămâni, va reintra în politică, întrucât simte că acum este nevoie de el - și de oameni cu cun CV precum al său - în politica din România.
„Reintru în câteva săptămâni”, a spus Teodorovici. „Vreau ca românii să fie respectați”, a mai spus acesta. Întrebat dacă va merge la AUR, fostul ministru a răspuns că nu. „Dar nu mai ai voie o altă încercare”, a adăugat Teodorovici, la podcastul EvZ Play cu Robert Turcescu. Ulterior, politicianul a mai exclus câteva partide de pe lista de posibile destinații, printre care formațiunea fostei șefe a guvernului, Viorica Dăncilă, ecologiștii de la PER și PMP-ul.
Nu intră în AUR
El a comentat, astfel, speculațiile cu privire la intrarea sa în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pe 31 august, Eugen Teodorovici și Cristian Terheș au fost anunțați ca posibili candidați ai AUR de pentru cursa prezidențială din 2024, de liderul AUR, George Simion.
„Mă onorează să figurez pe o astfel de listă. Eu am declarat de mult timp, de câțiva ani de zile, un astfel de pas, normal pentru un om politic care vrea să fie cât mai sus, ca să facă bine, cât mai mult. E un lucru bun că domnul Simion a provocat celelalte partide, de a deschide o astfel de competiție, fără să fie într-un for de decizie din partid, un CEX. Cel care va candida va trebui să aibă câteva criterii pe care va trebui să le bifeze, pentru a fi un președinte pentru români. Candidatul va face campanie un an de zile. Eu am fost și-n comunitățile rurale, în atâtea campanii, empatizez cu oamenii, n-am niciun fel de problemă să mă întâlnesc cu ei”, a declarat atunci Teodorovici.
Părerea despre Adrian Câciu
El a comentat și atitudinea actualului ministru al Finanțelor, Adrian Câciu. „Mă așteptam să mă caute. Eu am creat la Finanțe o structură care până astăzi nu a funcționat. O dată la trei săptămâni trebuia să ne întâlnim, toți foștii prim-miniștri care mai sunt în viață, toți foștii miniștri de Finanțe, plus reprezentanți ai Băncii Naționale a României. Este prevăzută într-o OUG. Să discutăm despre două probleme, inflație și economie sau altceva. Așa se face în afara țării, acolo nu se bălăcăresc la televizor, nu zic unul despre asltul că e prost. Dar nu s-a ținut niciodată o astfel de întâlnire, pentru că ministrul de atunci n-a fost lăsat de președintele lui de partid”, a mai spus Teodorovici, în exclusivitate la podcastul EvZ Play.
Fostul ministru al Fondurilor Europene și Finanțelor Publice spune că se bucură că sunt mulți candidați pentru Cotroceni și că iubește competiția. Teodorovici spune că românii ar trebui să compare CV-urile celor care își anunță candidatura. „Am deținut funcții foarte importante la nivel internațional. Să nu zică că am fost eu, dar să se știe în România că țara noastră a deținut niște funcții europene foarte importante”, a mai spus acesta.
El a respins și scenariul avansat de Victor Ponta, potrivit căruia numele președintelui României ar fi decis în afara țării: „Jumătate accept, că discuții despre cine va fi președinte în România au fost și sunt, dar ține de ce decidem noi, dacă noi îi băgăm în seamă sau nu”.
Eugen Teodorovici a respins și acuzațiile că ar fi anti-UE. „Eu am fost acolo la aderare, nu am cum să fiu anti-UE”, a încheiat politicianul.