Exclusiv. Cum a rămas România fără ministru al Apărării: „Zelenski l-a demis pe Dîncu!”
- Dragoș Cristian
- 24 octombrie 2022, 21:51
Demisia surprinzătoare a ministrului Vasile Dîncu a declanșat un val de interpretări. I s-a cerut demisia din afara țării? Este o acțiune electorală a fostului șef al Apărării? Fondatorul Evenimentului Zilei a dezvăluit la podcastul „Cristache & Cristoiu”că un indiciu pentru demisia ministrului se află în comunicatul oficial pe care acesta l-a dat.
„Este un fapt de o rară gravitate. Într-un document oficial, nu într-un interviu, nu pe Facebook, nu pe Twitter, ministrul Apărării Vasile Dîncu spune că demisionează, nu pentru că are probleme de sănătate, nu pentru că a trecut o vrabie pe lângă el sau putea să spună demisionez pur și simplu, el scrie în acest document oficial că nu se înțelege cu președintele României. Mie mi se pare inadmisibil ca într-o țară democratică noi să nu știm în ce constă conflictul”, a spus Ion Cristoiu.
„Mai mult de atât, domnul Dîncu a fost prins la înghesuială pe holul Parlamentului și a refuzat să dea detalii. A spus că nu i-a cerut nimeni demisia, iarăși, foarte bizar, dar că de 6 luni de zile s-a săturat să audă pe surse cum va fi demis.”, a completat Ionuț Cristache.
„Scandalul Dîncu a pornit de la o declarație interpretată de tefeliști și de Ciucă și de analiști militari și de Iohannis ca fiind în defavoarea lui Zelenski. Zelenski l-a criticat. Klaus Iohannis l-a criticat. Ciolacu l-a criticat prima oară și după asta a revenit când Ciucă a zis că se calibrează. La aceste atacuri împotriva lui, Dîncu a răspuns mai agresiv ca niciun ministru până acum. Dur, nu a dat înapoi. (...) Vine în țară, era la Bruxelles, se duce la Guvern și se dă un comunicat că nu e vorba de nicio demisie, că se calibrează. Asta era lunea trecută. După o săptămână brusc demisionează motivând că nu se înțelege cu președintele. Păi cum să nu fie un fapt grav de interes național?!”, se întreabă marele gazetar.
„Zelenski l-a demis pe Dîncu.”, a concluzionat Ionuț Cristache, care susține că premierul Nicolae Ciucă, actualul interimar al portofoliului Apărării, și-ar dori să facă o rocadă de ministere cu PSD. Astfel, PNL ar urma să preia ministerul Apărării, în schimbul ministerului Energiei, după o eventuală remaniere a ministrului Virgil Popescu.