Exclusiv. Cum a ajuns o echipă românească să fie dusă cu forța la mormântul primului dictator din Coreea de Nord. O vizită bizară la Phenian

Exclusiv. Cum a ajuns o echipă românească să fie dusă cu forța la mormântul primului dictator din Coreea de Nord. O vizită bizară la PhenianSursa: Arhiva EVZ

În anul 1998, o echipă românească a ajuns, în mod surprinzător, în Coreea de Nord, acolo unde a efectuat un turneu de pregătire. Toată lumea a fost încolonată pentru a-i prezenta omagii lui Kim Ir-Sen.

Chiar dacă nu se număra printre marile pasiuni ale defunctului lider Kim Jong-il, fotbalul a stârnit preocupare în Coreea de Nord. Crearea unei naţionale capabile să ajungă la un Campionat Mondial şi să se bată cu ţările capitaliste a fost un obiectiv important.

În 1998, selecţionata de fotbal a Coreei de Nord începuse pregătirea pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2002, care avea să fie găzduit de Japonia şi Coreea de Sud. Printre partenerii de pregătire ai nord-coreenilor s-au numărat, în mod ciudat, şi juniorii echipei Gloria Bistriţa.

Ardelenii au făcut o deplasare în cea mai izolată ţară din lume pentru a juca două partide amicale. Şeful delegaţiei a fost Ioan Horoba, fost oficial al bistrițenilor.

Juniorii Gloriei, aplaudaţi de 150.000 de nord-coreeni

Omul de fotbal rememora în urmă cu câțiva ani, pentru EVZ, experienţele pe care le-a trăit timp de două săptămâni la Phenian. „În 1998, consulul român de la Phenian îşi încheia mandatul. Şi-a propus să organizeze câteva partide amicale între o echipă din România şi naţionala Coreei de Nord. Noi, cei de la Gloria, am primit invitaţia din partea FRF. Îmi era puţin teamă să mă duc acolo, dar până la urmă am acceptat. Nu mi-a părut rău, a fost o experienţă cum rar poţi să vezi. Ne-au primit bine de la aeroport. Am primit cu toţii buchete de flori. Mie mi-au dat un buchet mare de tot. Pe urmă, am aflat că florile nu erau ca să le pun în vază. Ne-au încolonat şi ne-au dus la mausoleul lui Kim Ir-Sen, fostul lor lider. Aşa am ajuns să-l comemorez pe fostul conducător", ne-a spus Horoba.

Emilian Dolha, fost portar la Gloria Bistrița

Juniorii Gloriei au disputat cele două partide de verificare, pe stadionul „Rungrado May Day”, cel mai mare din lume. Dacă echipa de seniori a bistriţenilor evolua pe propriul teren în faţa a 3.000-4.000 de spectatori, juniorii au avut parte de audienţă maximă în Coreea de Nord.

„A fost impresionant. O dată în viaţă poţi vedea aşa ceva. Au fost 150.000 de oameni în tribune. Totuşi, era bizar. Nu era atmosfera obişnuită de la un meci de fotbal. Pe urmă am aflat că erau soldaţi adunaţi de prin toată ţara. La primul joc am făcut 0-0 contra naţionalei lor. La noi apăra Ema Dolha. A făcut un meci senzaţional. La a doua partidă, nord-coreenii ne-au spus că vom juca împotriva unei echipe de club. Când au ieşit pe teren am văzut că erau tot jucătorii de la prima întâlnire. I-am bătut cu 2-0", şi-a mai amintit fostul vicepreşedinte al echipei Gloria Bistriţa.

Ioan Horoba l-a ratat pe Kim Jong-il

La cele două jocuri, oficialii Gloriei Bistriţa au ratat ocazia de a se întâlni cu Kim Jong-il, liderul care a decedat sâmbătă. "Nu a putut să vină, pentru că avea treburi mai importante. Eu am stat lângă «mâna lui dreaptă», al doilea om din stat. M-am speriat când am văzut de câţi soldaţi eram păziţi", ne-a declarat Horoba. Omul de fotbal regretă că nu a putut să se plimbe prin Phenian, capitala Coreei de Nord, în cele două săptămâni petrecute acolo.

„Am fost instruiţi să nu plecăm de capul nostru pe străzi. Nu am avut voie să circulăm liberi. La banii lor nu aveam acces pentru cumpărături. Am vizitat doar nişte obiective alese de ei. Le-am dat cadou o vază mare, care a ajuns la muzeul memorial al lui Kim Ir-Sen. Am stat la un hotel de cinci stele, condiţiile de cazare au fost foarte bune. Ce m-a impresionat a fost faptul că străzile erau aproape pustii. Am văzut puţini oameni, puţine maşini. În Phenian este un metrou, are patru staţii, dar am înţeles că este doar de decor. Nu este folosit. La fel sunt şi blocurile din centrul oraşului. Nu locuia nimeni acolo”

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro