Evenimentul Zilei > Social > Exclusiv. Ce se întâmplă cu limba română. Mircea Miclea: „Romgleza este un pericol. Aceasta este soarta oricărei limbi mici.”
Exclusiv. Ce se întâmplă cu limba română. Mircea Miclea: „Romgleza este un pericol. Aceasta este soarta oricărei limbi mici.”

Exclusiv. Ce se întâmplă cu limba română. Mircea Miclea: „Romgleza este un pericol. Aceasta este soarta oricărei limbi mici.”

Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a comentat pentru EvZ fenomenul globalizării prin raportare la sistemul educațional românesc. Limba română riscă să nu rămână una vie în contextul în care limba engleză tinde să o acapareze tot mai mult pe cea națională. Literatura în România este sub-exploatată, a mai atras atenția profesorul Mircea Miclea, făcând referire la calitatea manualelor școlare.

Sabina Popescu: Foarte mulți elevi se plâng de teme multe și ore puține. Cum apreciați că ar trebui să fie măsurate aceste două concepte?

Mircea Miclea: Cred că în absența unor abilități mai dezvoltate de a utiliza tehnologiile de e-learning, profesorii încearcă să compenseze carențele de învățare prin mulțimea temelor de acasă. Sper să fie un fenomen temporar și că își vor dezvolta aceste abilități. În principiu, trebuie date doar atâtea teme de casă câte sunt necesare pentru consolidarea învățării. Nu trebuie date teme de casă pentru a compensa carențele de predare.

Literatura în România este sub-exploatată

Sabina Popescu: Ce puteți spune despre calitatea manualelor școlare? Aici fac referire în special la sacrificarea criteriului estetic. De exemplu, între două fragmente scrise de Creangă și Sadoveanu este prevăzut, la un moment dat, un altul redactat de un autor contemporan, fiind astfel indusă ideea că, din punct de vedere literar, cele două opere se află în același plan. Atât timp cât nu există o deosebire valorică între doi astfel de autori, în ce măsură considerați că putem face educație prin literatură?

Mircea Miclea: Literatura este un instrument fundamental de a face educație. Nu înveți doar cum să utilizezi mai bine un instrument, anume limbajul, ci îți oferă o fereastră către cultură și în același timp modele de dezvoltare personală. Cred că această dimensiune a fost sub-exploatată. Trebuie pus mai mult accent pe rolul literaturii de a oferi modele de dezvoltare personală.

Cred, de asemenea, că literatura ar trebui să fie studiată prin raportare la literatura universală și să fie predată mai degrabă pe curente, nu pe autori. Adică, dacă studiem curentul realist sau realismul în literatură, studiem din literatura română pe Liviu Rebreanu și din literatura universală pe Honoré de Balzac. Dacă studiem un autor român și un autor universal înțelegem mult mai bine și curentul realist, dar și diferențele dintre cei doi autori și dezvoltăm interesul pentru literatura universală.

Altfel, programa de literatură din școlile românești este mult prea centrată doar pe autori naționali, care adesea sunt minori. Elevul avea mult mai mult de câștigat din studiul comparativ al literaturii universale. Deci soluția este predarea pe curente – în cazul celui romantic, îl studiem din literatura română pe Eminescu, iar din literatura universală pe Charles Baudelaire. Astfel, dezvoltăm apetitul pentru lectura de bună calitate. Nu trebuie să umplem mintea elevilor cu tot felul de autori, doar pentru că sunt români.

Romgleza, un pericol. Cum protejăm limba română

Sabina Popescu: Care este părerea dumneavoastră despre evoluția limbii române? Aici fac referire la romgleza care ne acaparează tot mai mult. Ar putea fi privită ca un pericol?

Mircea Miclea: Este un pericol. Toate limbile – poate mai puțin limba engleză – sunt supuse unei astfel de globalizări și există o presiune în special pe limbile mici.

De exemplu, limba daneză e tot mai puțin cultivată în operele literare. Majoritatea autorilor din Danemarca publică direct în limba engleză pentru că au nevoie de o audiență mai mare – este vorba despre câștiguri mai mari, de o reputație mai avansată. Aceasta este soarta oricărei limbi mici.

Trebuie să înțelegem că limba este un organism viu. Doar limba vie este cea care rămâne, nu limba care este în Academia Română. De exemplu, limba greacă vorbită la periferie, așa numita koine, a rămas, nu limba vorbită de aristocrația din Atena. Nu limba latină scrisă de Cicero a rămas, ci latina bulgară s-a perpetuat. Ceea ce vorbesc oamenii va rămâne, aceasta este limba vie. Cealaltă este o limbă foarte corectă. Prin urmare, această romgleză se va impune pentru că este vorbită de vorbitori vii.

Dacă vrem să protejăm limba română, atunci trebuie să scriem cât mai bine în limba română astfel încât textele scrise bine să aibă câștig de cauză față de textele hibridizate de romgleză. O reacție administrativă de a interzice utilizarea de cuvinte engleze nu are șanse de câștig. Nu prin măsuri administrative se apără o limbă, ci prin producțiile pe care le faci prin utilizarea limbii respective. Utilizezi toate potențialitățile limbii.

„Politica nu are ce căuta în amfiteatre”

Sabina Popescu: Cum comentați interferența politicii în amfiteatrul românesc? „Executarea” cadrelor didactice în funcție de criterii politice sau numirea lor în Consilii de Administrație în funcție de astfel de opțiuni? Afectează ele procesul educațional?

Mircea Miclea: Cred că politizarea în interiorul universităților este foarte diferențiată în funcție de angajamentul politic al rectorilor și al prorectorilor. Sunt universități în care impactul este unul redus și altele în care este mai mare, deci e o problemă diferențială.

Eu practic m-am opus acestei politizări a educației. De pildă, unul dintre paragrafele inițiale ale Legii Educației era că rectorul nu poate ocupa o poziție de demnitate publică, nu poate să fie ministru sau să facă parte din Parlament, tocmai pentru a împiedica transferul politicului universității.

Din păcate, a fost una dintre primele prevederi ale legii care au fost aruncate peste bord. Unii dintre autorii care au făcut presiuni ca să fie schimbată au fost Antonescu (PSD) și Andrei Marga (PNL), care a fost o perioadă ministru până s-a dovedit că a fost colaborator al Securității. Deci așa pătrunde politica.

Eu m-am opus, dar degeaba m-am opus. Au schimbat ulterior paragraful de lege și acum poți fi și rector, și într-o funcție de demnitate publică. Altfel, mi se pare aberant. Politica nu are ce căuta în amfiteatre. Nu am spus-o numai eu, a spus-o Ștefănescu Goangă, aici, la Universitatea din Cluj. Pentru asta a încasat un glonț de la legionari (n.r. în 1938).

Sistemul de educație românesc sub presiunea globalizării

Sabina Popescu: Se consideră că procesul globalizării va asimila și, în cele din urmă, va distruge culturile mici. Apreciați că în fața valului globalizant, educația românească este mai vulnerabilă decât a celorlalte state?

Mircea Miclea: Odată cu globalizarea, au câștig de cauză instituțiile de învățământ care sunt vorbitoare sau în care se vorbește limba engleză, pentru că engleza este lingua franca,  în momentul de față. Orice sistem de educație care este în altă limbă, are o anumită presiune din partea sistemului englez.

De exemplu, în Germania, unde sistemul de educație este foarte bun, universitățile – ele însele – s-au obligat să treacă la sistemul britanic de Bachelor și Master și să predea o parte din cursuri în engleză, altfel nu aveau studenți din Asia de sud-est. Era dificil de învățat limba germană, iar cum Germania are un sistem de educație foarte competitiv și foarte solid, are o presiune din cauza sistemelor educaționale care se desfășoară în limba engleză.

Australia, de exemplu, ca sistem educațional, a acaparat o mare parte din învățământul din Asia de sud-est tocmai pentru că este un sistem care se bazează pe limba engleză.

Prin urmare, în globalizare sunt favorizate sistemele educaționale care se bazează pe lingua franca, anume engleza. Toate celelalte sisteme sunt supuse presiunii, indiferent că sunt din România, din Italia sau din altă parte.

Sabina Popescu: Are educația din România un „destin” sau depinde de părțile în care bate vântul politic?

Mircea Miclea: Cred că toate (n.r. instituțiile publice) sunt influențate de politică și cine este la putere la un moment dat. Asta este soarta sistemelor publice. Strategiile și programele depind de cine este la putere. Partea proastă în România este că nu a fost o coerență în felul în care a fost gestionat sistemul public. Foarte frecvent au fost confundate schimbările cu reformele. În România au fost prea multe schimbări, prea puține reforme.

O reformă este o schimbare care se bazează pe o analiză riguroasă, care se conturează într-un pact național pentru educație, care se operaționalizează într-un set de prevederi legislative, administrative și financiare. În România, miniștri din pix, în funcție de interesele partide sau de hachițele lor personale, au făcut schimbări. Acesta este unul dintre fenomenele care au impact extrem de negativ asupra sistemului. Schimbările au înecat reforma.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: