La 31 august se sărbătorește, de câțiva ani, Ziua Limbii Române. Să-i spunem„La mulți ani!” limbii în care ne-am născut și vom muri, vorba academicianului Eugen Simion. Și să învățăm să nu o mai masacrăm

Academicianul Eugen Simion va fi prezent astăzi la dezbaterea „Limba română în contextul globalizării”, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. L-am întrebat pe acad. Eugen Simion cu ce se confruntă astăzi Limba Română.

- Evenimentul zilei: În această zi, ce mesaj le-ați transmite românilor despre limba lor?

- Acad. Eugen Simion: Limba unei națiuni este primul semn al identității sale. Trebuie să avem, așadar, grijă mare de limbă. Să ne reprezinte bine și să nu se piardă în buimăceala, în confuzia de azi, din viața noastră.

- Cum?

- Veghind la corectitudinea ei. Și acei factori care pot face acest lucru sunt, tradițional vorbind, familia, școala și, mai nou, media. Acestea sunt instituțiile care pot cultiva și feri limba de anumite sechele. A apărut în această ecuație și un element nou și anume strada. Strada, uneori, are un rol foarte important în felul în care învață copiii noștri să vorbească. Familia nu mai are timp să se ocupe ca altădată, pentru că părinții care lucrează nu mai pot, practic, să se ocupe de educația copiilor. Școala face și ea ce poate, dar face din ce în ce mai puțin, pentru că sunt puține ore de limba și literatura română. Iar, cum ați obsevrat și dumneavoastră, noile proiecte ale Ministerului Educației, Limba Română, ca și științele umaniste, tind să „se micșoreze”.

- Spuneați că și media are un rol.

- Ce observ eu, din scaunul meu de observator, este o problemă cu limbajul domeniului mediatic. Mulți dintre invitații dvs. folosesc jargon, „romgleza”. Politicieni sau nepoliticieni, ca să pară mai intelectuali, ocolesc cuvintele bune, frumoase și folosesc niște corcituri de limbă. De ce? Ca săși arate că sunt cultivați, inteligenți, că au umblat prin lume…

- Când colo, folosirea limbii române, corect, ar fi cea mai mare dovadă de cultură!

- La francezi, dacă asculți un politican sau chiar o speakeriță care se grăbește la un post franțuzesc constați ce frumoasă este această limbă. Este o estetică. Francezii numesc limba lor „une merveille”, o minune, și o cultivă ca atare. Sigur că limba evoluează, nu putem fi împotriva evoluției limbii, împotriva cuvintelor care apar odată cu obiectele noi, dar nu pot fi de acord cu cei care spun „a disipa” așa oricând, oricum, în loc de „a risipi” un cuvânt care este frumos, care spune totul. Cei care folosesc jargonul „romglezei” nu-și dau seama că folosesc filosofia și obiceiurile Coanei Chirița, din secolul al XIX-lea.

Cei care folosesc jargonul „romglezei” nu-și dau seama că folosesc filosofia și obiceiurile Coanei Chirița, din secolul al XIX-lea.

- Ajungem la globalizare.

- Mai este o problemă, care este și mai dramatică, faptul că problema limbii se pune și mai acut azi, în procesul globalizării, când limbile naționale sunt primejduite și multe dintre ele luptă să supraviețuiască. Am citit undeva că sunt 6.000 de limbi vorbite în lume, la ora actuală, adică o limbă care are cel puțin 100 de locutori (vorbitori). Un istoric al limbii face previziuni și spune că peste 300 de ani vor rămâne foarte puține, în această ordine: cea mai răspândită va fi limba chineză, a doua va fi spaniola și pe locul trei engleza, limba care a cucerit astăzi. Eu, din toată inima, sper că totuși nu va fi acest dezastru. Nu va fi chiar așa, pentru că dispărând limbile, dispar culturile. Dispărând culturile, dispar națiunile.

 

- Și, atunci, cum preîntâmpinăm?

- În primul rând, trebuie să-i învățăm pe copiii și pe nepoții noștri limbi străine, ca să se descurce în lumea de astăzi, să avem grijă să-i învățăm și Limba Română, pentru că este limba cu care ei vor trăi și vor muri, ca să spunem așa. Fără această limbă dispare cultura și, în genere, dispărem noi, ca națiuni, din lume. O întrebare la care eu nu am încă un răspuns: ce facem cu copiii din Diaspora? Copiii milioanelor de români care sunt plecați în străinătate, fie că și-au luat copiii cu ei, fie că îi nasc acolo, fie că i-au lăsat aici, pe seama bunicilor …

- Poate și din cauză că unii nu sunt crescuți cu ideea de mândrie națională, așa cum aminteați de francezi. Vorbeam zilele trecute cu un cunoscut dintr-o provincie istorică. Am fost acum câțiva ani pe acolo și am constatat că tot ce este românesc- limba, teatrul- este iubit poate de o mie de ori mai mult decât o facem chiar noi acasă.

- Pentru că se simt amenințați. Este o problemă a statului și ce se face la noi și ce se face în Diaspora. Marile puteri au grijă de cetățenii lor care locuiesc în altă parte, au centre pe lângă ambasade, unde se duc copiii și învață. Noi nu cred că am întreprins ceva aici. Statul nu se ocupă de limbă,Guvernul, politicienii, Parlamentul. A mai fost o reformă acum ceva timp, nu mai știu cum se numea ministrul care a desființat școlile sătești care nu au 300 de copii. Am încercat să îl conving să nu facă lucrul ăsta, dar nu am reușit. Nu s-a făcut o crimă mai odioasă împotriva spiritului românesc decât acestă hotărâre- îl disloci pe copil, îl duci nu știu unde, și distrugi și satul românesc.

- Academia ce face?

- Există și o datorie a Academiei și a mediului academic în general în privința limbii române, a istoriei limbii române, a limbii literare. Îmi amintesc că Noica spunea că studiind gramatica ajungem la filosofia ființei românești. A scris o carte superbă despre rostirea românească. Ce concluzii putem trage? Că limba ne cuprinde și că gramatica limbii e o gramatică a spiritului românesc. Cioran, cel care nu accepta prea multe lucruri din partea româneacă, spunea că limba este cea mai mare creație a noastră, a românilor. Și avea două argumente. Spunea el că dacă vezi traduceri din Biblie și traduceri din Shakespeare îți dai seama că Limba Română este o limbă extraordinară și că poate să exprime direct aceste două mari opere. Eu aș adăuga aici poezia românească. Este extraordinară, este tot ce am dat noi mai bun, românii, în artă.

Aniversare în comunitățile istorice

Ziua Limbii Române (31 august) a fost instituită prin Legea 53/ 2013, publicată în Monitorul Oficial din 19 martie 2013. În afara granițelor, Ziua Limbii Române va fi marcată în comunitățile istorice din jurul României, în perioada 30 august - 4 septembrie 2016, printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și identitatea românească. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova, anunță Institutul Cultural Român. Dar și în alte țări, în care ICR are sedii. ICR va oferi cinci premii în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest de la Chișinău, desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie 2016.

105 ani s-a lucrat la elaborarea Dicționarului Limbii Române

Regele Carol I a cerut realizarea unui dicționar al Limbii Române

Cercetarea și lucrul la Dicționarul Limbii Române au fost reluate în 1884, la propunerea Regelui Carol I, membru de onoare şi protector al Academiei Române. El cerea „să ne ocupăm de limba noastră, care s-a păstrat neatinsă în câmpiile roditoare ale Dunării, în plaiurile măreţe ale Carpaţilor... conţinând toate cuvintele vechi, care altminterea vor fi pierdute pentru generaţiunile viitoare”. „Sarcina realizării acestui Etymologicum Magnum Romaniae a revenit lui B. P. Hașdeu, a cărui intenţie era să facă «un tezaur care să cuprindă totalitatea limbii române, începând de la monumentele cele mai vechi ale limbii scrise şi spicuind graiul după diverse dialecte ale poporului român»”, după cum se arată în „Istoria Academiei Române. „Gândită la dimensiuni grandioase, această lucrare fundamentală în domeniul lingvisticii nu a putut fi dusă până la capăt, Hașdeu reuşind să publice doar trei volume şi introducerea la cel de-al patrulea. Munca la Dicţionarul Limbii Române a fost reluată de Alexandru Philippide şi de Sextil Puşcariu. «Aşa cum se întocmeşte această lucrare – se arăta într-un raport din 1909 prezentat după publicarea primelor patru fascicole – este un adevărat monument care se ridică limbii noastre naţionale, monument vrednic de Academie şi vrednic de limba noastră, în care se încheagă exprimarea întregii gândiri şi simţiri a neamului nostru. Bogăţia materialului adunat din manifestările literare vechi şi nouă, precum şi din limba vie, clarificarea lui sistematică, după înţelesurile principale şi de nuanţă, fac din această lucrare întâiul mare inventar al limbii româneşti întregi, temelia dezvoltării lui viitoare şi a lexicografiei noastre naţionale». Dar în anul 2010, Dicționarul Limbii Române a fost finalizat. Trecuseră 105 ani. „Aţi aflat astăzi că, la cea de a 145-a aniversare a Academiei noastre, are loc un eveniment solemn: prezentarea Dicţionarului Tezaur al Limbii Române într-o ediţie completă, care reuneşte seria elaborată la Cluj de echipa lui Sextil Puşcariu între 1905 şi 1948, cunoscută sub sigla DA, şi seria de după război (realizată între anii 1965-2010), cunoscută sub sigla DLR, la care au colaborat cercetători din cele trei institute de specialitate din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, sub conducerea academicienilor Iorgu Iordan, Al. Graur şi I. Coteanu; după ce aceştia neau părăsit, lucrarea a fost coordonată de alţi doi membri ai Academiei, Gh. Mihăilă şi cel ce vă vorbeşte”, spunea, în 2011, acad. Marius Sala, directorul Institutului de Lingvistică„Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti“ al Academiei Române.