EXCLUSIV. Ce n-au putut să spună Iohannis și Ciucă despre legile siguranței! „Le-am tocat, nu mai există!” VIDEO
- Nicolae Comănescu
- 28 iunie 2022, 13:41
Apariția în presă a draftului proiectelor de lege pe tema siguranței naționale, a provocat un lanț de bâlbâieli ale autorităților, de la Președinte până la Premier care deși au arătat că știau de elaborarea acestor legi, niciunul nu-și asumă să clarifice întrebările esențiale ridicate în spațiul public, în special întrebarea: „Cine a scris legile?”
Jurnalistul Ion Cristoiu a intrat în rolul Președintelui și a spus ceea ce Klaus Iohannis nu a putut sau nu a vrut să spună despre Legile Siguranței.
„Iohannis, că a învățat să se exprime și cu capul, nu doar cu corpul, trebuia să spună următorul lucru: «Băi, oameni buni, s-a întâmplat în felul următor: noi ne-am decis pe data de cutare să facem în Guvern proiectele de legi ale securității, siguranței naționale. Sunt necesare, au trecut atâția ani...». Și să explice, nu în ideea de ce au apărut în presă, mă, ce sunt alea de au apărut, ce sunt? E draft, dar făcut de cine? Dar acum ce se întâmplă?! Le-au dat înapoi, le-au rupt?”, se întreabă jurnalistul în podcastul EVZ Capital „Cristache & Cristoiu”.
Premierul Nicolae Ciucă a ratat la rândul său ocazia de a spune cu subiect și predicat care este povestea acestor legi
„În calitate de prim-ministru îmi asum întreaga responsabilitate pentru parcursul transparent și democratic pe care-l vor urma aceste legi.”, a declarat șeful Guvernului. Ce n-a putut sau n-a vrut să spună, de fapt, Nicolae Ciucă, a spus Ion Cristoiu:
„Normal era ca premierul să spună așa, ca și la 50 de bani: «Stimați radioascultători, după ce au apărut acestea, am făcut următorul lucru: le-am luat și le-am tocat, deci ele nu mai există. Am cerut să ne dea alte proiecte. Sau. Le-am luat aceste hârtii, ele sunt în birou la mine și am început să tăiem din propunerile alea.» El nu ne spune nimic concret. Nu e șef de stat major?! Mai sunt valabile drafturile alea sau nu?”, se întreabă jurnalistul.
Urmăriți integral podcastul „Cristache & Cristoiu” pe canalul de Youtube EVZ Capital.