EXCLUSIV. Bătaie pe uriașa avere a organizațiilor de tineret moștenită de la comuniști acum 32 de ani. DOCUMENT

EXCLUSIV. Bătaie pe uriașa avere a organizațiilor de tineret moștenită de la comuniști acum 32 de ani. DOCUMENT

Organizațiile comuniste de tineret și studențești administrau în decembrie 1989 un patrimoniu fabulos. Această avere uriașă, ce cuprinde 279 de baze turistice, centre de tineret și agrement, tabere, case de cultură ale studenților etc , a fost administrată, după căderea comunismului, de Autorități Publice Centrale de Resort care au suferit, prin Hotărâri de Guvern, în ultimii 31 de ani nu mai puțin de 30 de transformări.

Imensul patrimoniu de tineret din România este administrat în prezent de către Ministerul Tineretului și Sportului, direct sau prin Direcțiile Județene de Sport și Tineret și a Municipiului București, și de Complexul Cultural Studențesc „Tei”.

Dar acest patrimoniu generează și o serie de provocări, multe imobile neavând nr. MFP (cca 45 ha de teren și multe clădiri), iar procedurile de intabulare nefiind definitivate pentru întreaga bază materială.

Un nou guvern, o nouă împărțeală

În condițiile apariției, în guvernul Ciucă, a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, există pericolul divizării patrimoniului între domeniile sport și tineret la nivel național și local.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum prin OUG 121/2021 privind organizarea guvernului Ciucă s-a omis modificarea și clarificarea autorității publice centrale în subordinea căreia se află Casele de Cultură ale Studenților (CCS) și Complexul Cultural-Sportiv Studențesc „Tei” (CCSS Tei), Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Fundația Națională pentru Tineret cer emiterea de îndată a actului normativ care să clarifice că CCS și CCSS „Tei” nu rămân în administrarea Ministerului Sportului.

În acest sens, cele trei organizații au transmis Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse o adresă care cuprinde un număr de opt solicitări care să asigure tranziția corespunzătoare a patrimoniului și activității din sfera tineretului ale fostului Minister al Tineretului și Sportului, astfel încât patrimoniul dedicat tinerilor să nu fie „pierdut” în procesul de reorganizare sau „uitat” în beneficiul Ministerului Sportului.

O dispoziție legală niciodată aplicată

„Deși după Revoluție (prin HG nr. 539/1990), organizațiile studențești primeau în proprietate Casele de Cultură ale Studenților și CCSS Tei, dispoziție legală niciodată aplicată (dar nici expres abrogată), din acel moment s-a încercat pentru mulți ani ca rolul studenților în gestionarea patrimoniului dedicat lor să fie cât mai diminuat.

Care va fi acest rol dacă patrimoniul rămâne la Ministerul Sportului?

Cunoaștem multiplele tentative de a transfera la sport mai ales bogatul patrimoniu al CCSS Tei, așa cum tineretul, după un proces de subfinanțare susținut, a mai fost vitregit, în favoarea sportului de performanță, de multe alte baze (ex.: Centrul de Tineret al Mării Negre, Complexul de agrement Izvoru Mureșului, Baza Turistică STIBINA - Maramureș, Baza Turistică SIESTA, Baza Turistică FIESTA I - Cluj-Napoca).

Subliniem clar că CCSS Tei trebuie să susțină ample manifestări culturale ale celor 175.000 de studenți din București, să le faciliteze practicarea sportului de agrement și să găzduiască schimburi culturale internaționale studențești.

Drept urmare, ne manifestăm așteptarea ca lipsa menționării Caselor de Cultură ale Studenților și CCSS „Tei” în rândul instituțiilor care se despart de Ministerul Sportului să fie o simplă inadvertență, care trebuie corectată urgent.

Deși Ministerul Tineretului și Sportului nu are publicată o listă completă, corectă și actualizată a bazei materiale de tineret, pe baza datelor publice, coroborate cu acte normative deja adoptate sau propuneri de acte normative inițiate de Ministerul Tineretului și Sportului, precum și pe baza unor rapoarte mai vechi întocmite de subordonatele MTS de tineret, noi am alcătuit inventarul pe care l-am transmis Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, astfel încât să nu existe niciun motiv pentru care să nu acționeze”, se arată într-un comunicat al ANOSR.

Inventarul (DOCUMENT)

 

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro