Operatorii 112 ştiu şi înţeleg faptul că oamenii nu pot întotdeauna să aprecieze corect dacă este un caz de urgenţă sau nu. Dar asta nu-i împiedică să vă ofere un ghid bazat pe experiențele dobândite în urma telefoanelor primite de la cetățeni.

Tot ceea ce vi se cere este să sunaţi la 112 numai când credeţi sau simţiţi că este o urgenţă. Dacă în mod sincer credeţi că este o urgenţă, dar greşiţi, este în regulă. Nu veţi avea probleme. Pe de altă parte, gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă totuşi ar fi o urgenţă, dar nu aţi fi siguri şi nu aţi suna la 112. Acest lucru ar cauza o pierdere de timp preţios în operaţiunea de salvare care ar putea avea ca rezultat pierderea unei vieţi sau vătămare gravă. Nu uitaţi să aveţi încredere în instinctele dvs.! Dacă observaţi ceva, sunaţi la 112”, spun operatorii.

Iată și ghidul tragi-comic de care trebuie să țineți cont, conform site-ului oficial al numărului unic de urgență:

            NU REPREZINTĂ O URGENŢĂ

• Accidentele rutiere fără victime;
• Aflarea datei si a orei;
• Aglomerare trafic;
• Deblocarea telefoanelor mobile;
• Încărcarea cartelelor de telefoane mobile;
• Întrerupere utilităţi (energie electrică, apă, gaze, operatori servicii intrnet, telefonie şi TV);
• Inundaţie în apartament, subsolul blocului;
• Neridicarea gunoiului menajer;
• Pierderea sau găsirea de obiecte personale;
• Reclamaţii taxi, transport în comun, diverse ;
• Ridicări auto;
• Solicitare informaţii despre: nr. de telefon, emitere carte de identitate, paşaport, cazier, trafic, program instituţii publice.

 

• INVĂTAŢI COPIII CUM ŞI CAND SĂ FORMEZE 112 Intotdeauna spuneţi-le să formeze 1-1-2, dar niciodată să nu vă referiţi la acest număr de urgenţă ca "1-12" sau "11-2". Pe tastatura telefonului nu există cifre ca 11 sau 12 iar copilul poate deveni confuz în procesul formării numărului.

  INVĂŢAŢI-VĂ COPIII SĂ AIBĂ ÎNCREDERE ÎN OPERATORUL 1-1-2 Explicaţi-le că operatorul 1-1-2 este un prieten şi o sursă de ajutor pentru ei în timpul unei urgenţe.

  ÎNVĂŢAŢI-VĂ COPIII ADRESELE DE ACASĂ (sau orice altă adresă care le-ar putea fi de ajutor) Este necesar ca acestea să fie comunicate cu uşurinţă operatorilor în cazul unei urgenţe.

  AVERTIZAŢI-VĂ COPIII DESPRE POSIBILE URGENŢE ÎN CARE S-AR PUTEA SĂ VĂ AFLAŢI DUMNEAVOASTRĂ ACASĂ SAU ÎN ALTĂ PARTE Exemplu: Dacă un membru al familiei are probleme cu inima, spuneţi-i cum să identifice simptomele unui atac de cord - persoana nu respiră sau se prăbuşeşte, etc. Când apar aceste simptome învăţaţi-vă copiii să sune la 1-1-2.

  Explicaţi-le copiilor dumneavoastră că 1-1-2 este un apel pentru urgenţe şi la o urgenţă este nevoie de intervenţia rapidă a poliţiei, ambulanţei sau a pompierilor. Evitaţi să descurajaţi copiii să sune la 1-1-2. Oricând cred ei că trebuie să sune, spuneţi-le să sune, chiar dacă nu sunt siguri de asta.

  În acest sens, operatorii exemplifică o întâmplare de acum 10 ani:

     Pe 1 ianuarie 2008, la ora 22:05, dispeceratul 112 Satu Mare a preluat apelul unui băieţel care spunea că mama lui a căzut în baie. Operatoarea a pus doar întrebările absolut necesare, aflând rapid adresa şi faptul că copilul este singur acasă doar cu mama inconştientă, aceasta fiind însărcinată. Nici operatoarea şi nici personalul de la ambulanţă nu au pirdut timpul cerând copilului să coboare în faţa scării blocului pentru a ghida echipajul cât mai rapid spre mama lui.