S-a învățat zâmbitor-amar ca toate referirile la ea să înceapă cu „exotica…”. Cele mai multe dintre femei nu știu ce ar da să se poată spune la fel și despre ele. Și atunci, de ce „zâmbitor-amar”? Pentru că acest „exotism” i-a adus multe suferințe, de când învăța să pășească și până în ziua de astăzi. Ba chiar, un mare val de mizerii aruncate asupra ei, pentru niște vorbe absolut inocent-corect spuse, a fost picătura care a făcut-o să vrea să se ascundă, să dispară pentru o vreme din lumea lui „atenție, intrăm în emisie! ”. După ce a răsuflat un timp, a învins-o dorul, era să zic microbul, dar nu este cea mai potrivită figură de stil în vremurile astea, și s-a întors: prezintă Observatorul de weekend la Antena 1.

 

În pauza asta sabatică, nu și-a contemplat gânditor unghiile frumos lăcuite, ci a scris, a publicat. Ce? Cărți bune! Căutați-le! Mi-ar fi plăcut să scrie și povestea ei. Are ce spune, deși este tinerică, cât alții în trei vieți. Doar povestea regăsirii tatălui ei, despre care a știut dintotdeauna că este dus de pe lume, ar fi una care ar umple spațiul dintre două coperți binișor depărtate. Sunt tentat să dezvălui eu, aici, ceea ce mi-a povestit Laura în interviul pe care l-am făcut împreună, dar nu ar fi corect. Atât mai spun, a fost sigură că nu i se face o farsă, atunci când a văzut fotografia uneia dintre surorile ei de tată, o frumusețe picătură de asemănătoare cu ea, din orașul sudanez Khartoum.

Despre Laura Nureldin, un personaj care dacă ar fi fost inventat de un scriitor ar fi părut unul cam prea „măi-măi!”, despre bucuriile și realizările ei, despre tristețile și suferințele ei, într-un interviu de care sunt mândru. Mulțumesc frumos, draga mea prietenă!