Sărbătorită cu fast în toată lumea, Ziua Internațională a Muncii are o semnificație mult mai profundă decât lasă să se înțeleagă din manifestările care au avut și continuă să aibă loc în spațiul public.

AUTOR: Daniel Lăcătuș

 Cu precădere în ultimele decenii, până în 1990, sărbătoarea a căpătat treptat valențe comuniste.

Parade impresionante, mii de pancarte și stegulețe tricolore, poezii și articole cu un vădit iz patriotic, sunt atribute pe care cei mai mulți dintre români le atașează acestei zile.

Adevărata semnificație

Ziua de 1 Mai a fost decretată Ziua Internațională a Muncii în anul 1889, după Congresul Internaționalei Socialiste, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. În timp, ziua a devenit sărbătoarea Muncii în majoritatea țărilor.

Decizia Internaţionalei a fost luată după ce în 1886, la trei zile după protestele muncitorilor din Chicago, un număr de patru protestatari au fost uciși de poliţie, iar numeroase alte persoane au fost rănite de intervenţia forţelor de ordine. După demonstraţiile din Piața Heymarket din Chicago, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.

Presa interbelică din România descria pe larg manifestările de 1 Mai din Paris, soldate cu violențe

În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte -doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață- și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.

Propagandă dictaturii

Semnificaţia iniţială a zilei de 1 Mai a cunoscut, după instalarea regimului dictatorial în România, forme mult deformate, transformânduse treptat într-o acțiune propagandistică grotescă. Fapt întâlnit, de altfel, în toate statele din blocul socialist. Muncitorii erau scoși din fabrici pentru celebrele manifestări publice pe stadioane sau în centrul orașelor pentru a demonstra solidaritatea cu liderii partidului unic.

Astăzi nu se mai practică parade masive ale muncitorilor și nici propagandă agresivă, decât, eventual, în presa condusă de baroni, însă un lucru a rămas neschimbat, ieșirile la iarbă verde în compania familiei, prietenilor și savurarea celebrilor mici românești.

Cultul personalității

În perioada comunistă, pentru pentru mulți români, 1 Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceaușescu, pancarte uriașe înălțate și ore în șir de stat în soare. Nu intra în discuție o posibilă abatere de la regulă sau absența cuiva, pentru că amenințările și sancțiunile erau pe măsură.

Marea Adunare consacrată zilei de 1 Mai în Capitală a avut loc la Palatul Sporturilor și Culturii pe 1 mai 1978 (foto). Astfel de evenimente erau mediatizate de presa de partid. De exemplu, Scînteia, din 30 aprilie 1989, a titrat: „Trăiască unitatea de nezdruncinat a întregului popor în jurul partidului, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu”.