Evo Morales, la un pas să fie ucis. Cine îi vrea moartea fostului președinte al Bolivieif

Evo Morales, la un pas să fie ucis. Cine îi vrea moartea fostului președinte al BolivieifEvo Morales/ Sursa foto Wikipedia

Fostul preşedinte din Bolivia Evo Morales a fost vizat de aproximativ 15 focuri de armă, trase în mașina sa. Acesta l-a acuzat de incident pe actualul şef al statului, rivalul său la alegerile prezidenţiale din 2025. Șoferul fostului președinte a fost rănit. El a spus că este în viață, din fericire.

Evo Morales, la un pas de moarte

„Maşina cu care am ajuns a primit 14 gloanţe. Asta m-a surprins. Din fericire, astăzi suntem în viaţă (...). Cei care au tras erau bărbaţi cu cagule (...). Era plănuit, era pentru a-l ucide pe Evo”, a spus el într-un interviu acordat postului de radio Kawsachun Coca, din fieful său, Cochabamba.

Atacul a avut loc în acest oraş din centrul Boliviei. Preşedintele Luis Arce„a distrus Bolivia şi acum vrea să elimine mişcarea noastră punând capăt vieţii lui Evo. Vom vedea cum ne vom pregăti (...). O stare de asediu este în curs”, a mai spus el.

Au apărut imagini cutremurătoare

Într-o filmare se văd trei găuri în parbrizul unei camionete în care Evo Morales stă pe scaunul pasagerului. Şoferul are sânge pe cap şi o femeie îi cere „să se grăbească”. Un apropiat al fostului președinte a spus că este clar că cineva a vrut să-l omoare.

evo morales

Evo Morales. Sursa foto Arhiva EVZ

„Avem şi imagini conform cărora, după cele întâmplate, un elicopter de pe aeroportul Chimore (în Cochabamba) ia şase persoane (...). Nu ştim dacă sunt militari sau poliţişti, dar singurul lucru pe care ei îl doresc cu adevărat este să îl asasineze pe Evo Morales”, a declarat pentru Anyelo Cespedes, un apropiat al fostului preşedinte. „Ieri a avut loc o schimbare a înaltului comandament militar şi astăzi încearcă să îl omoare pe Evo Morales”, a adăugat el, referindu-se la numirea, sâmbătă, de către preşedintele Arce, a unei noi conduceri a Statului Major al armatei boliviene.

Ar putea fi vorba și despre un auto-atentat

Viceministrul însărcinat cu securitatea cetăţenilor, Roberto Rios, a declarat că autorităţile vor investiga raportul atacului armat, dar că sunt șanse mari să fie un auto-atentat.„Ca autorităţi publice, suntem obligaţi să investigăm orice acuzaţie, adevărată sau falsă, cu privire la existenţa unui auto-atentat”, a declarat presei oficialul.

Amintim că Morales este vizat de o anchetă pentru „viol, trafic şi trafic de persoane” din cauza unei relaţii pe care ar fi avut-o cu o adolescentă de 15 ani, cu care ar fi avut o fiică în 2016. Parchetul a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că va emite un mandat de arestare pe numele său, dar nu s-a mai aflat nimic de atunci. Fostul președinte se declară victima unei „persecuţii judiciare” orchestrate de guvernul preşedintelui Luis Arce, fostul său aliat şi acum rival pentru candidatura partidului de guvernământ la următoarele alegeri prezidenţiale.

Ne puteți urmări și pe Google News