"Evenimentul zilei" TV. Daniel Fenechiu: Este o practică cu plângerea la CSM foarte aproape de termenul final

"Evenimentul zilei" TV.  Daniel Fenechiu: Este o practică cu plângerea la CSM foarte aproape de termenul final

Ediția de astăzi a emisiunii „Evenimentul zilei” îi are ca invitați pe Dan Tudorache, deputat PSD, Daniel Fenechiu, deputat PP-DD, și Darie Cristea, sociolog INSCOP. Principala temă de discuție este situația parlamentarilor aflați în vizorul Justiției.

Dan Tudorache:

  • Despre cazul Florin Popescu, de la PMP: Nu am discutat in grup, bănuiesc că ședința va avea loc peste șapte zile, până atunci om vedea punctul de vedere al comisiei, fiecare va vota în consecință. Justiția își poate face treaba și dacă este sau nu arestat, eu nu cred că necesită reținerea lui, dar este apanajul magistraților. Este un om care se prezintă, nu cred că este un pericol social
  • Mulți lideri de la partide vor spune suntem de acord, dar ne trezim la vot că nu vor încuviința arestarea
  • Despre plângerea guvernului cu privire la petiția PMP: Acea petiție a fost făcută către guvern, Corpul de Control era singura instituție. Nu știu dacă sunt sau nu abilitați legal, Corpul de Control a avut vreo 300 de sesizări trimise Parchetului
  • DNA-ul încearcă să pună presiune pe acea judecătoare, dar nu este normal. Dacă îl prindem exact...

Daniel Fenechiu:

  • Am văzut o parte din dosar, care este voluminos, procedura e cea reglementată de Constituție, în speță comisia juridică întocmește, în decurs de trei zile, un raport, iar acesta este votat în Plen. Comisia juridică va dezbate nu doar referatul și întreg dosarul, apoi va face o propunere, care va fi supusă votului în plen
  • Noi, deputații PP-DD, vom lăsa curs liber justiției, pentru a decide magistrații ce se va întâmpla cu domnul Popescu
  • Vechiul cod spune că o arestare de principiu se produce dacă o pedeapsă mai mare de patru ani și dacă reprezintă un pericol public, noul cod vine cu practica europeană, dar la alineatul 2 lasă la latitudinea magistraților să decidă o asemenea măsură și în afara acestor cazuri
  • Dreptul parlamentului de a spune da fără echivoc Justiției, are în vedere preîntâmpinarea unor abuzuri. Dacă lucrurile sunt în aparență limpezi, noi parlamentarii nu trebuie să ne substituim Justiției
  • Hotărârea de guvern la art. 3, litera l, printre atribuții: verifică și soluționează sesizările primite de premier. Dacă demersul a fost doar pe verificare, și nu pe intimidare. Dacă eu mă duc la Ponta și îi aduc o listă cu 2 milioane de semnături, nu e trebuie să verifice dacă nu le-am pictat eu pe pereți? Ceea ce este foarte grav este că ne jucăm cu instituția plângerii penale, că o aruncăm în derizoriu
  • Despre judecătoarea Rodica Cosma: Dacă magistratul a săvârșit o infracțiune privind judecata (a primit șpagă pentru o sentință - n.r.) e un motiv de revizuire a hotărârii. Este o practică cu plângerea la CSM foarte aproape de termenul final, cu care nu sunt de acord, pentru că oricum una dintre părți va fi nemulțumiță. Judecătorul trebuie respectat și când ne dă dreptate, și când nu de dreptate
  • Nu este o plângere asumată, ci este o sesizare prin care se cere Inspecției Judiciare să verifice. În opinia mea, nu are voie să se pronunțe asupra raționamentului magistratului, ci doar dacă comite o infracțiune
  • Procurorii care greșesc, formele de tragere la răspundere sunt foarte sumare. Ce măsură să iei împotriva unui procuror care are nu știu câte dosare? Cine să le verifice? Și atunci vine presa și scrie despre o anumită sentință și după ce intră în atenția publicului atunci este sancționat cumva

Darie Cristea:

  • Cineva poate o să facă o statistică, pentru a vedea câți oameni au fost luați de la ce partide. În ce măsură credibilizează justiția faptul că sunt luați și niste oameni de la PDL sau PMP, cred că este o abordare pentru presa ușurică
  • Niște specialiști în probleme juridice pot vedea dincolo de ceea ce vedem noi la televizor. Povestea stă așa, e o tentație dacă poți să-ți protejezi colegul, pe de altă parte, această măsură este făcută pentru a proteja o persoană publică de aberații, de plângeri penale făcute de tot felul de nebuni
  • Dacă există un temei, atunci trebuie să se dea avizul și justiția să-și facă treaba
  • Partidele ar trebui să nu mai fie atât de stresate că anumiți parlamentari sunt anchetați. Majoritatea celor anchetați nu sunt anchetați pentru activități ce țin stric de activitatea Parlamentului
  • Oamenii nu mai sunt atât de impresionați de în ce partid se află cei mai mulți corupți
  • Aș vrea să-l văd folosit și când nu sunt implicate vedete, precum domnul Mazăre, când nu e rost de ajuns la televizor.
  • Faptul că Victor Ponta ar urma să candideze era o idee plauzibilă încă de acum câteva luni. Odată ce s-a spart USL-ul era evident că PSD-ul nu mai are de ce să meargă pe altă variantă. Cea mai bună soluție este Victor Ponta