Eveniment șocant la Timișoara. Șase canguri de la Grădina Zoologică au fost omorâți
- Andrei Calin
- 23 septembrie 2020, 22:03
A fost dezastru printre animalele cu marsupiu de la Grădina Zoo din Timișoara.
Un fapt ieșit din comun a avut loc la Grădina Zoologică din Timișoara, acolo unde șase canguri au fost omorâți de trei câini care s-au strecurat în incinta respectivă. Mai norocoasă a fost pasărea Emu, care a reușit să scape din colții câinilor, conform tion.ro.
Cei care administrează Grădina Zoo au încercat să descopere locul pe unde ar fi putut intra patrupedele, dar nu au găsit nimic și cred că atacatorii s-au strecurat pe sub gard. „Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic.
La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat Călin Călămar, administratorul Zoo Timișoara, pentru sursa citată.
Câinii se pare că au stăpâni
„Am chemat echipa Danyflor și am reușit să prindem doi câini. Sunt îngrijiți, unul dintre ei este un ciobănesc german, arată foarte bine. Nu are zgardă, dar e posibil să fie microcipat. Noi așa sperăm, să putem da de stăpâni. Celălalt aduce înspre Rottweiler, arătau bine câinii”, a afirmat oficialul.
Doi dintre câini au fost prinși de o societate de ecarisaj, dar pentru că nu au microcip, va fi foarte greu ca proprietarii să fie descoperiți. După cum a precizat Călin Călămar, câinii păreau îngrijiți, dar nu aveau zgardă. Totodată, câinii nu au mâncat din cadavre. Reprezentanții Zoo Timișoara, unde se află 250 de animale, au anunțat că efectivul de canguri va fi înlocuit în urma acestui episod dramatic.