Eveniment în premieră pentru Republica Moldova. Un pacient, transportat cu avionul SMURD România

Pentru prima dată în Republica Moldova, un pacient aflat în stare gravă a beneficiat de asistența SMUR România. La data de 16 iunie, persoana respectivă a fost implicată într-un accident foarte grav, petrecut în Serbia.

Ala Nemerenco, ministrul Sănătății din Basarabia, a explicat că pacientul, care a suferit multiple traume și arsuri, a fost preluat de la spitalul de urgență din Belgrad de către echipajul aero-medical SMURD România și transportat în siguranță la Chișinău, fiind monitorizat constant pe parcursul zborului de medici și paramedici.

Premieră pentru Republica Moldova

Un reanimobil cu echipă înalt specializată de terapie intensivă al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a transportat pacientul de la Aeroport la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău.

„Mulțumim echipelor de medici sârbi, români și moldoveni și serviciilor implicate pentru înalt profesionalism”, a notat Ala Nemerenco, pe pagina de socializare.

Ministerul Sănătății anunță că starea pacientului este gravă, acesta suferind arsuri pe 25% din suprafața corpului și urmează a fi supus mai multor intervenții chirurgicale, inclusiv transplant de piele în mai multe etape, după cum notează moldova1.md.

În altă ordine de idei, în Republica Moldova este scandal în Sănătate. Ministrul Ala Nemerenco a anunțat că mai mulți medici de la Institutul Oncologic au fost concediați, fiind bănuiți de pretinderea și acceptarea remunerațiilor ilicite de la pacienți pentru prestarea serviciilor medicale care trebuiau acordate gratuit. Reamintim că, în luna iulie a anului trecut, la Institutul Oncologic au fost efectuate 14 percheziții, într-un dosar de corupție.

Scandal uriaș în Sănătate

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), cauza penală a fost inițiată în luna aprilie 2023, iar în dosar sunt vizați vicedirectorului Centrului Consultativ Diagnostic și trei șefi de secție.

„Potrivit probelor acumulate, persoanele menționate ar fi pretins și acceptat, personal și prin persoane terțe, diferite sume de bani de la pacienți pentru următoarele servicii: pentru organizarea efectuării intervențiilor chirurgicale, consultării pacienților fără rând, precum și organizarea prestării altor servicii medicale, exercitarea cărora este prevăzută în fișele de post ale personalului medical și care sunt acoperite de polița de asigurare medicală, urmând a fi acordate beneficiarilor gratuit.

Astfel, sumele pretinse și acceptate de persoanele investigate nu erau reflectate în contabilitatea instituției”, a transmis CNA. În urma perchezițiilor operate la domiciliile, birourile și automobilele bănuiților au fost ridicate mijloace bănești în lei și diferită valută și registre de evidență a persoanelor care au beneficiat de asistență medicală specializată de ambulator.