Evaluare Nationala 2019. Clasa a IV-a. Subiecte și bareme EDU.RO. Ce s-a dat la Română și când începe proba la Matematică
- Iuliu Vlădescu
- 13 mai 2019, 11:23
Examenul de Evaluare Nationala 2019 la clasa a IV-a începe în 14 mai. Ministerul Educației a publicat pe EDU.RO modele de subiecte pentru evaluarea elevilor la proba Limba și Literatura Română, ce va avea loc pe 14 mai, și la matematică, probă care va avea loc pe data de 15 mai.
Potrivit MEN, rezultatele elevilor la evaluarea de la clasa a IV-a nu vor fi trecute în catalog și nici nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate părinților de învățători.
Calendarul pentru Evaluarea națională 2019 la clasa IV cuprinde trei zile de testare: Limba Română, Matematică, Limba Maternă.
Potrivit informațiilor oferite de EDU.RO, elevii vor avea la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva subiectele.
Subiectele pentru Evaluarea națională 2019 a elevilor de clasa a IV-a sunt concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNE) - instituție din subordinea Ministerului Educației, care elaborează cerințele pentru toate examenele școlare.
Conform regulilor de evaluare, subiectele pentru clasa a IV-a trebuie să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu. Subiectele trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate, iar notarea elevilor se va face după un barem cuprins în Caietul cadrului didactic.
Evaluarea Națională la clasa a IV-a se desfășoară conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, în zilele de 14 mai 2019 - Limba română, 15 mai 2019 - Matematică și 16 mai 2019 - Limba maternă, unde este cazul.
Testarea are doar rol orientativ, având scopul de a verifica dacă elevii și-au însușit elementele prevăzute de curriculum pentru final de ciclu primar și pentru eventuale modificări curriculare.
Testarea de la Evaluarea națională 2019 pentru clasa a patra se va susține în clasele în care elevii învață în mod normal, în aceeași așezare în bănci cu care sunt obișnuiți. Dar elevii nu vor susține evaluarea cu învățătoarea lor, ci cu alte două cadre didactice din școală. .
Testarea de la Evaluarea națională 2019 pentru clasa a patra la Română și limba maternă vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris. La matematică, sunt testate cunoștințele conforme cu materia predată. Subiectele de la fiecare testare de clasa a IV-a sunt concepute astfel încât să poată să fie rezolvate într-o oră.
Lucrările vor fi corectate în cadrul școlii, de profesorii școii respective.
Modelele de subiecte pentru examenul de Evaluare națională 2019 la clasa a patra pot fi găsite și descărcate AICI.