Marţi, a doua zi după alegerile europarlamentare, speculaţiile au luat vertiginos amploare. Şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state din UE s-au consulat în timpul unei reuniuni informale, prilejuite de o cină comună, asupra repartizării principalelor posturi din structurile europene: înainte de toate în ce priveşte viitorul şef al Comisiei Europene, dar şi viitorul preşedinte al Consiliului European, pentru a continua cu noul însărcinat cu politica externă şi de securitate a UE, cu preşedintele Parlamentului European şi a încheia cu şeful Băncii Centrale Europene, comentează Deutsche Welle.

Cancelara Angela Merkel a confirmat toate acestea după discuţii. "Astăzi nu luăm încă decizii", a subliniat încă la începutul consultărilor preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a mai domoli febra speculaţiilor. Şefa guvernului de la Berlin a declarat, la rândul ei, în final că "despre nume concrete nu s-a vorbit". S-a discutat în schimb despre procedurile şi despre criteriile după care urmează a fi aleşi candidaţii. "Fiecare va trebui să se gândească acum bine. Cu toţii am fost de acord să nu luăm încă o decizie", a mai spus Angela Merkel.

Donald Tusk va sonda terenul, va negocia şi va căuta un echilibru

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a fost însărcinat cu misiunea ca, până la următorul summit, care se va desfăşura peste trei săptămâni, să se consulte cu toate guvernele UE şi cu grupurile parlamentare din legislativul european, pentru a înainta, în final, o propunere. Potrivit tratatelor UE, Consiliul este cel care îl propune pe viitorul preşedinte al CE, o funcţie oarecum comparabilă cu cea a unui şef de guvern european. Parlamentul European alege apoi acest candidat sau această candidată. Pentru că, în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai, creştin-democraţii şi social-democraţii nu mai deţin împreună majoritatea în Parlamentul European, va fi nevoie cel puţin şi de liberali, dacă nu şi de ecologişti pentru ca acest candidat să se bucure de un larg suport. "De această dată lucrurile sunt ceva mai complicate", a admis cancelara Merkel.

Se va ţine sau nu cont de candidatul din capul listei?

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a reamintit şefilor de stat şi de guvern europeni că majoritatea grupurilor parlamentare, cu excepţia liberalilor, vor ca pentru funcţia de şef al CE să fie propus unul din candidaţii aflaţi în capul listei în campania electorală. Consiliul European, a declarat Angela Merkel, a luat la cunoştinţă acest mesaj, deşi nu toţi cei 28 de lideri prezenţi la discuţii susţin conceptul "candidatului de vârf". În ceea ce o priveşte, cancelara creştin-democrată a Germaniei îl susţine în continuare pe candidatul grupului PPE Manfred Weber.

Președintele Emmanuel Macron şi alţi lideri europeni, mai degrabă liberali, vor să se discute mai întâi despre conţinutul şi obiectivele politicii europene iar abia apoi despre persoane. Macron nu a pronunţat numele lui Manfred Weber, dar a lăsat să se înţeleagă că respinge viziunea Parlamentului European, potrivit căruia doar un candidat de vârf ar intra în discuţie pentru postul de preşedinte al Comisiei. "Nu trebuie să existe un automatism", a precizat Macron, care o sprijină pe comisara daneză Margrethe Vestager pentru ocuparea acestei funcţii. Vestager nu a fost candidata la vârf a liberalilor, ci şi-a anunţat candidatura pentru acest post mult râvnit abia în seara scrutinului.

"Să nu provocăm răni"

Disputa pe tema celor care ar urma să ocupe funcţiile cheie în edificiul european după europarlamentare  a fost deocamdată amânată. "Va trebuie să chibzuim asupra propunerilor, în aşa fel încât să nu provocăm răni", a avertizat Merkel. Cancelara a mai amintit că în curând se va dezbate şi asupra bugetului UE pe următorii şapte ani, adăugând în context că "felul în care ne comportăm acum unii cu alţii va fi decisiv pentru colaborarea noastră viitoare". Germania este principalul contributor la bugetul comunitar şi va avea, ca atare, un cuvânt greu de spus în cadrul negocierilor bugetare.

Preşedintele Comisiei Europene a declarat că e dispus să înceapă cât de curând consultările cu liderii europeni, subliniind că nu va fi deloc uşor să se găsească o balanţă între interesele statelor mici şi mari, ale celor sudice şi nordice, ale familiilor partidelor politice şi ale grupurilor parlamentare. Un lucru este însă clar, a mai arătat Tusk, anume că cel puţin două dintre cele patru posturi cheie ar trebui să fie ocupate de femei. Ar mai fi apoi şi postul viitorului şef al Băncii Centrale Europene, pentru care în discuţie e preşedintele Deutsche Bundesbank (Banca Federală a Germaniei), Jens Weidmann.

La casele de pariuri, Manfred Weber (CSU) se bucură de o poziţie de frunte cu 36,4 % în topul candidaţilor la funcţia de şef al Comisiei Europene. El este urmat de creştin-democratul Michel Barnier (33,3 %), de social-democratul Frans Timmermans (11,1 %) şi de liberala Margrethe Vestager (11,1 %).