EURONEWS: Putin: „Armenia și Azerbaidjanul au semnat un acord de pace"

EURONEWS: Putin: „Armenia și Azerbaidjanul au semnat un acord de pace"

Armenia și Azerbaidjanul au semnat, prin medierea Rusiei, un acord pentru a pune capăt ostilităților în conflictul din Nagorno-Karabah.

Anunțul de pace a fost făcut de însuși președintele rus, Vladimir Putin. Președintele azer Aliyev, prim-ministrul armean Pașinyan și președintele rus Putin au semnat o declarație care marchează sfârșitul activităților militare în zona de conflict, începând cu miezul nopții de marți, 10 noiembrie.

Anunțul a fost urmat de reacția furioasă a sute de armeni, care au pătruns în sediile Parlamentului și în Guvernului de la Erevan, capitala Armeniei, devastând birourile și acuzându-l pe Nikol Pașinyan de trădare. Președintele Adunării, Ararat Mirzoián, a fost scos violent din mașina sa și bătut de niște persoane, care l-au întrebat unde se află primul ministru armean.

Într-o postare lungă pe Facebook, Pașinyan a definit "dureros" acordul semnat cu Azerbaidjanul pentru a pune capăt conflictului, după mai bine de o lună de violențe, care au provocat numeroase decese în rândul civililor.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la reluarea luptelor, în septembrie, toate acordurile încheiate până acum cu privire la încetarea focului au fost încălcate după câteva ore. Armenii au pierdut o parte din teritoriul lor: în weekend, forțele azere au pus stăpânire pe Șușa, al doilea oraș ca mărime din regiune, cunoscut în armeană sub numele de Shushi.

În baza noului acord, Azerbaidjanul va păstra zonele din Nagorno-Karabakh cucerite în timpul conflictului. În plus, Armenia a acceptat să se retragă din alte câteva zone adiacente în următoarele săptămâni. Putin a anunțat că Moscova va trimite în zonă un contingent de menținere a păcii de aproape 2.000 de soldați, 90 de vehicule blindate și 380 de vehicule militare pentru a monitoriza încetarea focului. (Rador)