Nicio scuză logică sau plauzibilă nu justifică transformarea Catedralei Hagia Sofia (Sfânta Sofia) în moschee și acest lucru nu face decât să toarne gaz pe focul naționalismului și al fundamentalismului religios, scrie Constantinos Alexandris. 

Răsfoind un album cu fotografii de călătorie, mi-am amintit cum am aprins o lumânare la Taj Mahal, la câțiva ani după ce primul prim-ministru creștin indian a decis să atribuie templul Bisericii locale.

Am admirat încă o dată covoarele lucrate manual care împodobesc podeaua moscheii Notre Dame din Paris, pe care guvernul francez a predat-o comunității musulmane, pentru a o salva de la ruină, întrucât numărul în declin al creștinilor participanți la slujbe nu a putut acoperi costurile de întreținere.

Și era și o fotografie cu minaretele uimitoare ale moscheii Sfântul Petru de la Vatican, pe care guvernatorul local musulman al fostului oraș-stat a decis să o adauge clădirii pentru a-i consolida structura, întrucât era în pericol să se prăbușească!

Da, și poza cu călugării budiști, care în ultimii ani s-au instalat la mănăstirea budistă Masjid Al-Haram, fosta Mare Moschee de la Mecca, loc care în urma acelei pandemii cumplite nu mai acceptă pelerinii musulmani…

Și dacă toate acestea sună nerealist sau par inspirate direct dintr-un scenariu de science-fiction, atunci gândiți-vă bine, pentru că ceva asemănător s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când guvernul Erdogan a decis să transforme Hagia Sophia în moschee, susținând că astfel nu numai că va fi conservată, ci va fi și mai bine protejată.

La urma urmei, după cum au subliniat unii oficiali turci, asta a fost exact ce au făcut și strămoșii lor otomani, „salvând” magnifica bazilică de la „pieire” (potrivit acelorași oficiali).

Când s-a întâmplat asta, v-ați putea întreba? Ei bine, cu doar șase secole în urmă – destul de recent, cu alte cuvinte! Ca și cum Renașterea, Iluminismul, revoluția industrială și o revoluție științifică și tehnologică fără precedent nu ar fi avut loc între timp. Dar ce spun? Nu sunt toate astea conspirații iudeo-creștine necinstite de care Turcia musulmană modernă trebuie să se „purifice”? Întrebările sunt pur retorice…

Este destul de clar că nicio scuză logică sau plauzibilă nu ar putea justifica violarea unui simbol – pentru că exact asta înseamnă decizia privind transformarea catedralei Hagia Sophia. Acest gest nu înseamnă numai o disprețuire a istoriei sau a UNESCO sau a unui tratat internațional: este o violare. Hagia Sophia nu este o catedrală oarecare, este un simbol.

Este o emblemă a unei perioade istorice îndelungate, a unei întregi civilizații, la fel ca Taj Mahal, Sfântul Petru, Partenonul, Masjid Al-Haram, Mausoleul Rumi; și transformarea ei într-o moschee este un atac la adresa acestei civilizații.

Dar, mai important, este și un atac împotriva la adresa a ceea ce lumea modernă consideră acum realizările sale, cum ar fi respectul pentru diversitate.

Care este scopul tuturor acestor lucruri? Ca guvernul Erdogan să certifice, după șase secole, căderea Constantinopolului? Chiar simte că trebuie să facă asta? Sau vrea să demonstreze, poate, dominația islamică asupra Imperiului Roman de Răsărit care a dăinuit o mie de ani? Ambele tentații duc spre o pantă periculoasă și alunecoasă.

Ele toarnă gaz pe focul naționalismului și al fundamentalismului religios. De asta are nevoie guvernul turc în acest moment?

Are nevoie să joace cartea celor care au fantezii despre noi cuceriri și despre aruncarea dușmanilor în mare? Sau a celor care visează să vadă steagul Islamului fluturând la Roma, la Cordoba, la Viena și în alte părți? Este aceasta Turcia pe care o proiectează sau Islamul pe care speră să îl conducă?

În orice caz, fiecăruia după faptele sale… Să ținem minte, totuși, că simbolurile, chiar dacă sunt deteriorate, găsesc întotdeauna modalități de a-și păstra strălucirea și magia. Dacă în viitor un guvern grec ar decide să transforme Partenonul într-o biserică creștină, putem fi siguri că nu Partenonul ar fi cel luat în derâdere…

Pe scurt, este evident o decizie suverană a conducerii turce de a alege în ce direcție dorește să meargă țara. Dar este, de asemenea, o obligație fundamentală a noastră, a tuturor celorlalți, de a ne proteja de politicile și de acțiunile care amenință să ne arunce înapoi în trecutul îndepărtat.

Sursa: Euractiv/ Traducere: Rador