Mai zilele trecute, un cunoscut, cam de vîrsta mea, se declara fericit că după August 1968, după Inundațiile din mai 1970, după Cutremurul din 1977, după Evenimentele din decembrie 1989, după Prăbușirea Turnurilor din 2001 și după Războiul din Golf din 2003, a apucat să trăiască și Criza mondială numită Coronavirus.

L-am corectat:

Trebuie să adaugi și Explozia de la Cernobîl din 26 aprilie 1986.

Pe 1 mai 1986, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România. S-a decis informarea populației și s-au luat o serie de măsuri menite a contracara contaminarea.

Despre atmosfera de atunci am scris chiar la vremea respectivă și am publicat ulterior într-o carte un soi de jurnal, dedicat cu deosebire reacției românilor la pericolul contaminării.

Îl redau mai jos pentru a dovedi că deși au trecut 34 de ani, o Revoluție, mai multe alegeri libere, și mai multe mineriade, românii au rămas aceeași.

Primăvară cu iradiaţii

Ca urmare a exploziei nucleare de la Cernobîl, Comitetul Naţional Pentru Supravegherea Mediului Înconjurător a dat publicităţii un Comunicat anunţînd creşterea radioactivităţii peste nivelul normal. Nu se spune care e nivelul normal. Drept urmare, nu se ştie cît de mult a crescut radioactivitatea. Important e că a crescut cu mult peste nivelul normal.

Se dau imediat şi sfaturile de rigoare: să nu se consume apă din rîuri, să nu se stea prea mult în spaţii deschise, legumele şi fructele să fie bine spălate înainte de a fi consumate.

Populaţia pînă la 18 ani va primi iodură de potasiu.

Cerul, arborii, iarba, norii uşori, de primăvară, sînt aceeași: calmi, văzîndu-şi de ale lor. Nimic nu s-a schimbat în vasta natură din jur. Primăvara nu s-a lăsat iradiată. Doar nouă, celor care am citit Comunicatul, ni se pare că lucrurile nu mai sînt ca înainte. Verdele frunzelor e acelaşi ca şi astă primăvară, ca în toate primăverile care se succed în acest colţ de lume cu o precizie cibernetică. Nouă însă ni se pare că un strat cenuşiu (ce mai încolo şi încoace, praf radioactiv!) încarcă frunzele, făcîndu-le să se aplece uşor către pămînt. Ceapa, ridichiile, salata sînt la fel ca anul trecut. Nouă însă ni se pare, mîncîndu-le, că, deşi le-am spălat, simţim între dinţi sicîitoarele particule de praf radioactiv.