Perioada de tranziție a Brexitului expiră pe 31 decembie, iar guvernul Marii Britanii va pierde dreptul de a transfera refugiați și migranți în țara UE din care au venit, drept care înseamnă piatra de încercare a acordului de la Dublin, ce reglementează sistemul de acordare de azil la nivelul țărilor UE.

Deși Departamentul pentru imigrare de la Londra, Home Office, s-a plâns că regulile UE sunt „prea rigide, inflexibile și ultra-folosite de avocații migranților și activiștilor”, cabinetul premierul britanic încearcă să implementeze la nivel intern sistemul european în materie de refugiați.

Statele membre UE au elaborat un plan care să îi permită Marii Britanii să reia Convenția de la Dublin (așa-numita The Dublin III regulation) și în afara Uniunii Europene, relatează corespondenta publicației britanice The Guardian la Bruxelles.

Aceste negocieri fac parte din așa-numitul deal post-Brexit și continuă în această săptămână, pe fondul decesului unui adolescent din Sudan survenită în timp ce încerca să traverseze Canalul Mânecii, din Franța.

Planul britanic prezentat la Bruxelles ar permite Marii Britanii să returneze „orice persoane provenind din terțe țări sau fără naționalitate”, care intră pe teritoriul său fără actele necesare, provenind din țările UE pe care le-au traversat până să atingă țărmul britanic.

În schimb, guvernul britanic ar avea obligația reciprocă de a primi migranți fără documentele necesare, care au intrat în UE via Marea Britanie, exceptând sosirile pe aeroport.

Un plan dezechilibrat

Într-un moment când sudul Europei se confruntă cu un număr de 10 ori mai mare de refugiați și migranți care sosesc pe mare, planul Marii Britanii a fost descris la Bruxelles ca fiind „foarte dezechilibrat” și insuficient de bun, de operațional, fără o valoare adăugată deosebită”, conform declarației unui oficial UE:

De la începutul anului, peste 4.100 de persoane au traversat Canalul Mânecii în mici ambarcațiuni, comparativ cu 39.283 de oameni care au traversat Mediterana către Italia, Grecia, Spania, Cipru și Malta. După cum se știe, vârful crizei migranților s-a atins în 2015, când peste un million de oameni au ajuns pe țărmurile din sudul Europei.

Diplomații Uniunii Europene au atras atenția că negociatorul-șef al acesteia, Michel Barnier, nu are puterea de a negocia cu Marea Britanie un acord de readmitere a migranților. Mandatul de negociere al francezului, confirmat de 27 de guverne europene, face doar „vagi propuneri” de cooperare și dialoguri regulate asupra problemei miilor de oameni alungați de războaie și sărăcie din Orientul Mijlociu și Africa.

Ministrul Imigrației din cabinetul Boris Johnson, Chris Philp, a declarat că Franța și țara sa lucrează la un nou plan bilateral care să permită descurajarea refugiaților care încearcă să traverseze Canalul Mânecii în mici ambarcațiuni, dar nu a dat mai multe detalii.

Convenția de la Dublin obligă Marea Britanie, pe durata perioadei de tranziție la Brexit, să respecte prevederile sale, însă urmează ca Marea Britanie să aibă dreptul de a-și negocia propriile acordurile bilaterle, odată cu sfârșitul anului.

Cifrele statistice ale Home Office arată că Marea Britanie returnează de facto puțini solicitanți de azil către alte țări UE. În 2018, a transferat 209 persoane în conformitate cu Convenția de la Dublin, și a acceptat 1.215 migranți din restul Europei.

Deși premierul britanic s-a plâns de dificultatea de a returna solicitanții de azil în UE, țările europene nu rezonează, de fapt, cu o țară din nord-vestul continentului care primește relativ puține aplicații de azil. În 2019, Germania spre exemplu a înregistrat peste 142.000 de aplicații, Franța aproape 120.000 de aplicații, în timp ce Marea Britanie numai 44.000 de solicitări de azil, potrivit https://www.theguardian.com/politics/2020/aug/20/eu-rejects-british-plan-for-post-brexit-return-of-asylum-seekers