Estimări sumbre pentru economia românească. Finanțiștii văd o inflație de 11% și un curs de schimb de 5,11 lei pentru un euro
- Ionel Sclavone
- 26 iulie 2022, 16:16
Cursul de schimb ar putea ajunge la 5,11 lei pentru un euro, în următoarele 12 luni, estimează membrii Asociației CFA România. Pe de altă parte, aceștia sunt de părere că rata anticipată a inflației pentru următoarele 12 luni se va menține la o valoare medie de 11%. Pe de altă parte, membrii CFA România sunt de părere că prețurile din piața imobiliară vor scădea în următoarele 12 luni.
Rata anticipată a inflației în perspectiva următoarelor 12 luni va ajunge la o valoare medie de 11%, reiese dintr-un sondaj realizat în rândul membrilor CFA România. De asemenea, conform acelorași estimări, cursul de schimb ar putea atinge o valoare de peste 5,11 lei pentru un euro. CFA România este o organizație a profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).
„Pe fondul aversiunii la risc declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, precum și a inflației ridicate, indicatorului de încredere macroeconomică al Asociației CFA România și-a continuat scăderea pentru a sasea luna consecutiv, atingând valori similare cu cele de la începutul pandemiei corona”, a declarat vicepreședintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu (foto), conform unui comunicat de presă al organizației CFA România.
Potrivit acestuia, anticipațiile inflaționiste continuă să crească, astfel că participanții la studiu estimează că inflația se va menține la două cifre, în perioada analizată de 12 luni. De asemenea, conform rezultatelor sondajului, există riscul ca și yield-urile titlurilor de stat să fie exprimate în două cifre în acest interval de timp.
De asemenea, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 32,9 puncte. Situația s-a datorat, în special, scăderii cu 5 puncte a componentei de anticipații pentru a opta luna consecutivă. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 11%.
Ce se întâmplă cu dobânzile și cursul de schimb
Participanții la sondaj au estimat, în proporție de peste 77% o depreciere a leului în următoarele 12 luni, raportat la valoarea actuală. Valoarea medie, conform anticipațiilor pentru viitoarele 6 luni este de 5,0216 lei pentru un euro. În perspectiva următoarelor 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1121 lei pentru un euro.
În acest context, sunt de remarcat anticipațiile cu privire la majorarea ratelor de dobândă. Aceasta vizează ROBOR 3M, pentru care se estimează o valoare de 7,57%, cât și rata dobânzilor pentru titlurile de stat, de 9,97% pentru cele scadente la 5 ani, respectiv 10,53% pentru scadență de 10 ani.
Jurnalistul Dan Andronic a avut un mesaj prin care făcea o parolă între vremurile actuale și cele din 1987: Ceaușescu a Învins! După 35 de ani
@evz1992Decretul lui Ceausescu din februarie 1987 poate fi semnat astazi de Ursula von der Leyen!#ceausescu #gaz #kw
Prețul imobiliarelor va scădea
Pe de altă parte, majoritatea celor care au răspuns la această cercetare sunt de părere că prețurile proprietăților imobiliare rezidențiale din marile orașe nu vor crește în următoarele 12 luni.
În acest exercițiu nu a fost înregistrată nicio opinie de creștere a prețurilor. În schimb, majoritatea celor chestionați sunt de părere că prețurile se vor reduce. În același timp, 77% dintre participanții la sondaj consideră prețurile proprietăților rezidențiale din principalele orașe ca fiind supraevaluate.
Estimările cu privire la evoluția deficitului bugetului de stat pentru anul 2022 s-a menținut la valoarea de 6,9%. Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2022 a crescut la 3,6%.
Despre Asociația CFA România
Asociația CFA România este o organizație a profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociația promovează interesele specialiștilor în investiții și caută să mențină standarde ridicate de integritate și excelență profesională.
CFA România are peste 225 de membri care activează în cadrul unor instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.
Acest sondaj este realizat lunar, de peste 11 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.