Este planul secolului! Întâlnire de urgență la vârful Europei. Negocieri la sânge

Este planul secolului! Întâlnire de urgență la vârful Europei. Negocieri la sânge

Liderii din Uniunea Europeană se vor reuni fizic într-un summit extraordinar la 17-18 iulie, în încercarea de a ajunge la un acord asupra planului comun masiv de relansare a economiei europene.

Este vorba de primul summit fizic de la izbucnirea, în martie, a pandemiei de coronavirus care a făcut ca economia UE să cadă într-o recesiune istorică, în special în urma lunilor de izolare.

CITEȘTE ȘI  Merkel: „Este cea mai gravă recesiune, iar fondul de relansare este în interesul UE”

Un summit virtual care a avut loc săptămâna trecută a evidenţiat divergenţele între liderii care îşi doresc totuşi o adoptare până la sfârşitul lunii iulie a acestui plan de relansare fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European, relatează AFP şi DPA.

Această propunere a Comisiei Europene este sprijinită prin bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.

CITEȘTE ȘI UE: „Va fi o Criză mai gravă decât în 2009… Este nevoie de Naționalizări masive”

Suma de 750 de miliarde de euro, un amestec de subvenţii (nerambursabile) şi de împrumuturi, ar fi pentru prima dată împrumutată în numele UE de pe pieţe, spărgând astfel tabuul datoriei comune.

Pentru a ajunge la un compromis, va trebui în special să fie depăşite reticenţele celor patru ţări „frugale” - Olanda, Austria, Suedia, Danemarca -, extrem de rezervate în privinţa acestui plan de care vor beneficia în primul rând ţările din Sud, statele care au fost cele mai afectate de pandemie provocată de noul coronavirus.

CITEȘTE ȘI UE: Când va fi gata planul de relansare a econimiei. Orban spune că e bătut în cuie

Cele 27 de state membre sunt divizate asupra parametrilor - suma globală, criteriile de atribuţie (în special rata şomajului), repartiţia între împrumuturi şi subvenţii -, iar un acord ar trebui să facă obiectul unor lungi negocieri.

Charles Michel ar urma să prezinte până la summit o propunere care să facă sinteza acestor consultări cu cei 27 de lideri europeni.

Ne puteți urmări și pe Google News