O splendidă explicație a motivului pentru care Dumnezeu a creat lumea din preaplinul bunătății Sale o oferă Metodiu de Olimp: „Bun fiind, El a creat ființele care nu existau. Mai întâi, El a voit să-și arate bunătatea Sa (este propriu naturii prea bune de a da naștere la ceea ce n-a existat niciodată) și apoi El a manifestat-o și prin promisiunea bunurilor superioare, pe care le-a oferit celor pe care i-a creat.
„El nu le-a dat doar existența, ci și bucuria lucrurilor superioare, arătându-și în felul acesta bunătatea care este în El.
„El se arată a fi bun tocmai pentru că există ființe care au nevoie de El. Dacă Dumnezeu n-ar fi creat lumea, Dumnezeu ar fi fost necunoscut, pentru că n-ar fi existat ființele care să-L cunoască. De aceea, voind să se facă cunoscut și dorind să arate că El există, a creat lumea.
„Restul universului, eu zic că a fost creat pentru om, pentru a-i furniza ceea ce-i era necesar (și omul pentru Dumnezeu Însuși, pentru a slăvi pe stăpânul său și a răspândi peste celelalte creaturi binele primit de la Dumnezeu).”
La întrebarea pe care și-o pune oricine – ce făcea Dumnezeu înainte de a crea lumea? – oricât de abrupt ar fi formulată, răspunde același formidabil gânditor care este Metodiu de Olimp: „Eu zic că, înainte ca Dumnezeu să creeze această lume, se delecta contemplând lucrurile pe care avea să le facă, pentru că n-a fost niciodată nelucrător, ci a lucrat cu cugetul, reprezentându-Și frumusețile lucrărilor Sale.”
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, adică bun, după cum tot bună era și lumea pe care i-a dat-o în stăpânire. Căderea omului a dus și la degradarea întregii lumi.
Tot din preaplinul bunătății Sale, Dumnezeu S-a făcut om, pentru a-l salva, a-l restaura și a-l aduce din nou la starea de îndumnezeire (părtășie cu Dumnezeu) inițială, explică IPS Varsanufie.
Însă reîntoarcerea nu este ușoară: Dumnezeu Însuși a pătimit pe cruce, arătându-ne că pentru mântuire este nevoie de suferință.
Recomandările noastre
