Era emisiilor de carbon din China este pe sfârșite
- Catalin Dumitrescu
- 24 iulie 2024, 20:55
China, cel mai mare emitent de gaze cu efect de pare să fie pe cale de mari transformări. Implicațiile pentru schimbările climatice ar putea fi imense.
Din momentul în care emisiile Chinei au depășit emisiile Statelor Unite în 2006, cota globală a Chinei a crescut la aproape o treime. Un număr uriaș, chiar și luând în considerare diferențele de populație.
O frână în China
O serie recentă de date de la guvernul chinez au oferit semne pozitive că, deși emisiile Chinei s-ar putea să nu scadă semnificativ. Dar nici nu vor crește. Președintele chinez a promis că va atinge acest punct de cotitură până în 2030. „Este de înțeles că, și ca cele ale lumii să se oprească și ele”, a spus Dave Jones. El este director de perspective globale la Ember, un think tank energetic.
Cel mai mare factor în schimbare este modificarea modului în care China își produce electricitatea. Pe scurt, sursele regenerabile înlocuiesc cărbunele. Numai anul trecut, China a instalat mai multe panouri solare decât Statele Unite în întreaga sa istorie și a conectat majoritatea lor la rețeaua electrică.
Aproape două treimi din marile centrale eoliene și solare aflate în construcție la nivel global sunt în China. Așa informează Global Energy Monitor. Aceasta este de peste opt ori mai mult decât capacitatea eoliană și solară planificată în Statele Unite.
Și în luna mai, China a generat 53% din electricitatea sa din cărbune. Cea mai mică pondere de când guvernul a început să publice datele energetice cu decenii în urmă.
Se fac eforturi uriașe
Semne mai palpabile au venit din schimbările recente de politică. În special, un nou moratoriu asupra permiselor pentru fabricile de oțel care ar folosi cărbune pentru a alimenta cuptoarele lor de topire ar putea avea efecte de amploare. O mare concentrare asupra producției de vehicule electrice a redus și cererea de petrol.
În cele din urmă, traiectoria emisiilor Chinei va depinde de cât de repede pot sursele regenerabile să înlocuiască cărbunele. China continuă să investească în el ca sursă de energie. China a reprezentat singură două treimi din noile centrale pe cărbune în funcțiune la nivel mondial anul trecut.
În 2023, construcția de centrale pe cărbune a atins un maxim de opt ani în China. Dacă China ar construi toate celelalte pe care le-a propus, ar adăuga echivalentul unei treimi din flota sa actuală în funcțiune.
Hidroenergie cu stocare prin pompaj
Astăzi, China reprezintă aproximativ 60% din utilizarea mondială a cărbunelui.
Dar China investește, de asemenea, masiv în hidroenergie cu stocare prin pompaj. Hidroenergia cu pompaj este o modalitate de a stoca energie prin pomparea apei în sus către un rezervor. Asta, în timpul perioadelor de cerere scăzută de electricitate. Apoi eliberând-o mai târziu pentru a genera energie suplimentară dacă cererea crește. Aceste sisteme ar putea ajuta la reducerea cererii de energie pe cărbune în timpul vârfurilor.
Petrolul și gazele sunt, de asemenea, utilizate în industria chineză ca surse de energie.
În lunile următoare, guvernul chinez este așteptat să dezvăluie noi angajamente de reducere a emisiilor. Asta înainte de summitul climatic COP29 sponsorizat de Națiunile Unite, care va avea loc în noiembrie în Azerbaidjan.