EPIDEMIA DE EBOLA. OMS: 128 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 56 de decese în ultimele două zile. Canada va trimite vaccinuri experimentale în Africa de Vest

EPIDEMIA DE EBOLA. OMS: 128 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 56 de decese în ultimele două zile. Canada va trimite vaccinuri experimentale în Africa de Vest

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un nou bilanţ referitor la virusul febrei hemoragice. Potrivit OMS, în ultimele două zile s-au înregistrat 128 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 56 de decese în cele patru ţări din Africa de Vest afectate de epidemie, realtează Agerpres.

Cu aceste noi date furnizate de OMS, numărul total al cazurilor confirmate, probabile sau suspecte a ajuns la 1.975, iar numărul deceselor a ajuns la 1.069.

Ebola a făcut prima victimă şi în Europa marţi dimineaţă. Preotul spaniol Miguel Pajares, primul european repatriat dintr-o ţară afectată de acest virus, a decedat la spitalul Carlos III din Madrid. Medicii spanioli i-au administrat acestuia medicamentul experimental ZMapp, creat de compania americană Mapp Biopharmaceutical Inc., însă pacientul nu a răspuns la tratament şi a decedat.

Medicamentul experimental va ajunge şi în Liberia, pentru tratarea a doi medici infectaţi cu virusul febrei hemoragice, în timp ce compania americană care l-a produs a anunţat că stocurile medicamentului sunt acum epuizate.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, Canada a anunţat că va trimite şi ea până la 1000 de doze de vaccin experimental ţărilor din Africa de Vest, pentru a ajuta OMS să lupte contra virusului Ebola, anunţă Al Jazeera. Vaccinul, VSV-EBOV, este produs de Laboratorul Naţional de Microbiologie din Canada şi nu a fost testat până acum pe oameni