Energie gratuită în timpul nopții

Energie gratuită în timpul nopții

Texasul este capabil acum să furnizeze gratuit energie electrică pe timp de noapte datorită producției mari de energie eoliană, scrie France Presse, citată de Agerpres.

Începând cu anul 2012, gospodăriile şi întreprinderile texane îşi pot folosi noaptea fără grijă aparatele electrocasnice şi orice dispozitiv cu consum puternic de energie, absolut gratuit, între orele 19.00 şi 06.00.

Numite „Time of Use” (TOU) sau „cel mai bun moment pentru consum”, aceste oferte comerciale, pe baza contoarelor inteligente, variază considerabil de la un furnizor la altul, dar toate au un scop comun: să încurajeze gospodăriile să amâne consumul în perioada în care preţul en-gros al energiei electrice este mai ieftin, adică noaptea.

„Nu toate orele sunt egale. Energia este mai scumpă ziua şi în timpul verii", când aerul condiţionat funcţionează la capacitate maximă, a explicat pentru AFP Josh Lich, director de marketing şi produse al grupului OPower care gestionează diverse oferte pentru comercianţii cu amănuntul de energie electrică.

Ne puteți urmări și pe Google News