Într-un articol publicat pe evz.ro în 30 aprilie 2014, Vladimir Tismăneanu povestește:

„ …Mi s-a spus că era sora lui Emil Calmanovici. Am întrebat (aveam 10-11 ani) cine este Calmanovici. Mi s-a răspuns (cred că mama) că a fost un om onest care a murit în condiții tragice.

Mi s-a mai spus să nu vorbesc cu nimeni pe acest subiect. Ulterior, la Plenara din aprilie 1968, Calmanovici, un mare idealist, un om care și-a donat averea și viața partidului comunist, victimă a regimului pe care l-a adorat, a fost reabilitat alături de Pătrășcanu, Koffler și ceilalți acuzați din macabra înscenare din aprilie 1954”.

Tot de la Vladimir Tismăneanu aflăm că Emil Calmanovici „a murit ca urmare a grevei foamei, declanșată în semn de protest față de detenția sa, pe care o considera absolut fără temei, în noaptea de 11 spre 12 martie 1956”, în închisoarea din Aiud.

Memoriile

Calmanovici fusese arestat în lotul Lucrețiu Pătrășcanu și, din închisoare, trimitea foștilor tovarăși de drum memorii disperate pentru ca procesul să fie rejudecat.

Lavinia Betea a publicat unele dintre memoriile prin care fostul finanțator al Partidului Comunist își argumenta nevinovăția și explica raporturile financiare cu partidul:

„În 1937, când partidul a cerut că să-i dau 50 000 lei pentru o tipografie cu litere mici, dacă eu nu dădeam această suma, tipografia se pierdea, activitatea de propagandă suferea. Nu exista o altă sursă pentru obținerea acestei sume.

Cu creșterea nivelului meu politic și a posibilităților mele obiective, am subordonat toată viață intereselor partidului, dând sume din ce în ce mai mari și declarând că sunt oricând gata să renunț la existența burgheză spre a îndeplini orice alte sarcini.

În anul 1939, dau partidului suma de 2 milioane lei și un apartament vândut în 1942 cu lei 5.500.000. În total, am trecut partidului în timpul de la toamna 1939 - 29 august 1944 o suma de peste 30 milioane lei, socotită la valoarea banilor de la începutul lui 1942.

Această înseamnă că am trecut partidului 75-80% din acumulările bănești în mod succesiv. O asemenea poziție n-o poate avea niciodată un burghez față de un partid revoluționar.

În acest timp am păstrat rezerva de bani a partidului în aur și dolari pe care am predat-o la 23 august CC. Nu știu ce sumă era în lei. Poate să fi fost 50 de miloane, poate și 100 sau peste.

Nu eram preocupat să-mi strâng titluri de merit pentru a revendică ceva. Îmi făceam datoria. Știu bine că cea mai mare contribuție provenea de la mine, la o distanță venea Berman, deși situația lui materială era cu mult superioară, eu mă axam complet, împreuna cu soția, pe drumul partidului, la o distanță apreciabilă după Berman venea Sandor s.a. Evidență intrărilor și a distribuitorilor o purta soția mea...