EL PAIS: Bruxelles-ul aprobă proiectele de buget, dar avertizează Spania să își monitorizeze datoria

EL PAIS: Bruxelles-ul aprobă proiectele de buget, dar avertizează Spania să își monitorizeze datoria Consiliul Europei. Sursa foto: Arhiva EVZ

Comisia Europeană aprobă proiectele bugetare ale celor 27 de parteneri

Undă verde pentru bugetul spaniol, dar cu avertismente din cauza nivelului ridicat al datoriei publice. Comisia Europeană și-a prezentat, miercuri, pachetul de toamnă pentru semestrul european, în care analizează proiectele bugetare ale statelor membre, într-un context marcat de pandemia de Covid-19 și de suspendarea temporară a regulilor fiscale. În ansamblu, Bruxelles-ul aprobă proiectele celor 27 de parteneri, dar îi atenționează pe câțiva dintre ei asupra sustenabilității fiscale pe termen mediu.

În secțiunea referitoare la Spania, executivul comunitar consideră că majoritatea măsurilor stabilite în proiectul bugetului public general (PGE) „sprijină activitatea economică într-un context de incertitudine considerabilă”, așadar dă aviz favorabil. Cu toate acestea, având în vedere nivelul datoriei publice și provocările ridicate de sustenabilitate bugetară ale țării, Bruxelles-ul avertizează Spania și îi solicită să își monitorizeze stabilitatea fiscală, precum și să fie pregătită să acționeze dacă este necesar. „Este important pentru Spania să se asigure că, prin luarea unor măsuri de susținere, sustenabilitatea fiscală este menținută pe termen mediu”, explică executivul comunitar.

În ciuda faptului că normele fiscale sunt suspendate temporar din cauza impactului pandemiei, Comisia avertizează că deficitul public spaniol va crește la 12,2% din PIB în acest an, înainte de a se reduce treptat la 9,6% și 8,6% în următoarele două exerciții fiscale. Între timp, datoria va depăși 120% din PIB în 2020, urmând să crească la 122% anul viitor și să atingă 124% în 2022. În prognoza sa de toamnă, prezentată la începutul lunii noiembrie, Comisia a estimat, de asemenea, o scădere a PIB-ului spaniol de 12,4% pentru 2020, de departe cea mai mare între toate țările UE. De atunci, desigur, a confirmat o revenire de 5,4% în 2021, în linie cu restul partenerilor, și de 4,8% în 2022, de această dată cu mult peste celelalte capitale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din toate aceste motive, deși bugetele „se conformează global recomandării adoptate de Consiliu la 20 iulie 2020”, când liderii au deblocat bugetul UE pentru 2021-2027 și fondul de redresare, „Spania este invitată să revizuiască periodic utilizarea, eficacitatea și adecvarea măsurilor de sprijin și să fie pregătită să le adapteze în funcție de circumstanțele în schimbare ”, afirmă Comisia Europeană.

Cu toate acestea, Bruxelles-ul solicită și altor parteneri precum Belgia, Franța, Grecia, Italia și Portugalia ca măsurile bugetare de susținere adoptate pentru a combate efectele pandemiei să nu împiedice menținerea sustenabilității fiscale pe termen mediu. Cu toate acestea, în termeni generali, aprobă proiectele bugetare ale celor 27 de parteneri fără excepție.

Majoritatea măsurilor incluse în bugete „susțin în mod adecvat activitatea economică”, a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni. Dar realizarea unei redresări puternice și echilibrate „necesită intrarea rapidă în vigoare a planului Next Generation UE, pentru a restabili încrederea, a relansa investițiile și a conduce reforme generatoare de transformări, pentru a ne păstra planeta, a construi societăți mai echitabile și a avea succes cu digitalizarea".

Gentiloni a cerut „guvernelor UE” să arate „un profund sentiment de responsabilitate față de propriii cetățeni și față de toți europenii în acest moment crucial. Să aducem la îndeplinire acest plan de redresare”, a subliniat el, într-un moment în care fondul de redresare și bugetul UE sunt din nou blocate de posibila condiționare a eliberării banilor de principiile statului de drept.

 

Supraveghere

 

Comisia, prin Raportul privind Mecanismul de alertă (AMR), un instrument conceput pentru a detecta potențialele instabilități, constată că, în timp ce dezechilibrele macroeconomice au fost reduse în termeni generali, până la izbucnirea crizei, un grup de 12 țări, inclusiv Spania, prezintă din nou anumite oscilații din cauza impactului pandemiei. Din acest motiv, Bruxelles-ul menține supravegherea acestor 12 state membre: Croația, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România, Suedia și, în cele din urmă, Spania.

Avizele cu privire la proiectele de planuri bugetare pentru zona euro pentru 2021 și recomandările politice pentru zona euro reprezintă al doilea pas al ciclului semestrului european 2021, care a început în septembrie, odată cu publicarea Strategiei anuale pentru o creștere durabilă (ASGS), explică executivul comunitar. ASGS, inițial, a oferit îndrumări strategice statelor membre în pregătirea planurilor lor de recuperare și reziliență pentru a atrage fonduri europene.

Spania, în cadrul proiectului de buget crește cheltuielile sociale cu 10% și prevede creșteri ale unor impozite indirecte și a celor percepute pentru cele mai mari venituri și active, printre altele. Propunerea guvernului include în cadrul cheltuielilor cele 27.436 milioane de euro din fonduri europene pentru recuperare după pandemie.

https://cincodias.elpais.com/cincodias/2020/11/18/economia/1605694072_561666.html

Traducere: Cristina Zaharia