

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va susţine astăzi un discurs care doreşte să calmeze neînţelegerile grave din interiorul UE, apărute mai ales după ce Marea Britanie a ales să iasă din blocul continental.
Pledoaria lui Juncker vine la numai o zi după ce compatriotul său, Jean Asselborn, premierul Luxemburgului, a cerut scoaterea afară din Uniune a Ungariei, pentru atitudinea de respingere a imigranţilor manifestată de guvernul de la Budapesta.
În replică, regimul Orban a calificat cererea lui Asselborn ca „arogantă”.
Ungaria, împreună cu celelalte ţări care fac parte din Grupul de la Vişegrad (Cehia, Slovacia, Polonia), cer o mai mare libertate de acţiune pentru statele membre UE, ceea ce presupune o reducere a puterilor Bruxelles-ului.
Recent, premierul polonez Beata Szydlo le-a cerut birocraţilor să treacă la „reforme profunde” ale mecanismelor europene. „UE trebuie să se schimbe”, a somat lidera de la Varşovia.
La rândul său, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avertizat că Uniunea se va dezintegra dacă nu reuşeşte să găsească o modalitate pentru a păzi frontierele naţionale şi a combate inechităţile.
În fine, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut naţiunilor „să nu zgâlţâie corabia europeană”. Într-o scrisoare dată publicităţii marţi seara, i-a avertizat le liderii UE că nu pot ignora lecţiile „Brexit”-ului şi că trebuie să îşi facă griji în legătură cu imigraţia.
Tusk scrie:
„Ar fi o greşeală fatală să afirmăm că rezultatul negativ al referendumului din Marea Britanie reprezintă doar o problemă specifică Marii Britanii. Nu avem prea mult timp de irosit. Bratislava (summit-ul care va avealoc în capitala Slovaciei pe 16 septembrie – n.r.) trebuie să fie un moment de cotitură în ceea ce priveşte protecţia frontierelor externe ale UE.”