Efectele încălzirii globale. Un oraș din Europa e năpădit de nisip. Apar dunele, au dispărut plantele
- Ionel Sclavone
- 2 noiembrie 2021, 09:11
Efectele încălzirii globale și ale schimbărilor climatice au început să se vadă. Temperaturile ridicate și seceta prelungită au avut drept consecință apariția primului deșert din Europa.
Ceea ce în urmă cu câțiva an iar fi fost de neconceput, în Europa, iată că s-a întâmplat, ca o consecință a încălzirii globale. Echilibrul natural a fost perturbat, iar în acest context, cercetătorii vorbesc despre apariția „primului deșert din Europa”. Nisipul acoperă deja străzile oraşului, iar plantele au început să dispară din zona respectivă.
Climatologii au identificat o zonă care a suferit schimbări majore, într-o așezare undeva în stepa calmuncă din sudul Rusiei. În ultimii doi ani, în regiunea respectivă au apărut dunele de nisip, suprafața acestora dublându-se. Ușor, ușor, în contextul noilor schimbări climatice, nisipul a început să invadeze străzile localității, iar vegetația a devenit din ce în ce mai rară. Un impact puternic l-a avut și seceta din anul 2020, considerată una dintre cele mai grave din ultimele decenii. Lipsa apei și a vegetației a dus la dispariția a numeroase animale care au migrat ori și-au găsit sfârșitul.
„Problema deşertificării este reală şi gravă, pentru că ultimii ani au fost secetoşi. Apoi, o altă cauză este păşunatul în exces, care a depăşit cu mult normele, așa că iarba păşunilor nu s-a mai regenerat. Cantităţile de precipitaţii au scăzut drastic. Ploile de vară au fost de scurtă durată şi, din cauza căldurii, evaporarea a fost foarte rapidă”, explică Alexander Kladiev, expert în soluri și deșertificare, citată de impact.ro.
Seceta a decimat șeptelul de vite
Localnicii se plâng că vitele au început să le moară, din cauza lipsei apei și hranei. Multe nu au supraviețuit secetei, autoritățile estimând că procentul acestora este undeva peste 80%. Guvernul local a declarat starea de urgență, iar autoritățile din Rusia, de la Moscova, au alocat aproape 8 milioane de dolari pentru a achiziționa nutrețuri din alte zone.
„Principalii noştri duşmani sunt nisipul, vântul şi canicula. Mereu am avut veri toride, n-am scăpat de asta, dar în ultimii ani a fost şi mai cald, iar iarna temperatura a scăzut mai puţin şi nu am avut zăpadă”, a spus un crescător de animale, conform sursei citate.
Cadavrele de animale zac în nisip
Un altul a arătat că este îngrozitor să vezi cum se sting vitele din cauză că nu mai au iarbă cu care să se hrănească. Omul a povestit că situația este îngrozitoare peisajul a devenit dezolant. Numeroase cadavre de animale moarte zac peste tot, abandonate.
„Este îngrozitor să vezi cum ne mor vitele. Caută iarbă, dar iarba a dispărut. Când străbaţi stepa, vezi la tot pasul animale moarte, cai, vaci, cămile zăcând peste tot. E înfricoşător”, a spus un alt crescător.