Edward Snowden vrea cetățenie rusă. Dar e bună și cea americană

În 2013, Edward Snowden a denunțat amploarea supravegherii electronice exercitate de Statele Unite și a transmis informații confidențiale presei.

Fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a Statelor Unite, urmărit de justiția americană pentru divulgare de informații clasificate, a informat, luni, că a cerut cetățenia rusă.

Edward Snowden, care s-a refugiat în Rusia din 2013, a obținut recent un permis de rezident permanent în această țară.

Snowden, în vârstă de 37 de ani a explicat pe Twitter că a cerut să-și păstreze cetățenia americană, ceea ce este acum posibil, după o schimbare recentă în legislația rusă cu privire la cetățenie și imigrație.

Cererea lui Snowden pentru cetățenie rusă vine la câteva zile după ce partenera lui, Lindsay Mills, a anunțat că este însărcinată.

„Rămânem americani”

Snowden a explicat, de asemenea, că el și Lindsay Mills doresc să „rămână americani” și să-și crească fiul în conformitate cu „toate valorile americane pe care le iubim, inclusiv libertatea de expresie”.

Avocatul fostului angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA), Anatoli Kicenera, a explicat, la 22 octombrie, că permisul de ședere a clientului său în Rusia fost prelungit pe o perioadă nedeterminată și a precizat că acest lucru a fost posibil datorită schimbări recente în legislația rusă privind imigrația.

Edward Snowden a beneficiat anterior de un prim drept de azil de un an, apoi de un permis de ședere de trei ani, prelungit în 2017.

Fostul consultant părăsise Statele Unite după ce a transmis presei zeci de mii de documente care dovedeau întinderea activităților NSA și demonstrau amploarea supravegherii electronice exercitate de Washington.

Tensiuni  Washington-Moscova

Aceste dezvăluiri au creat la vremea respectivă tensiuni foarte puternice între Statele Unite și aliații săi iar decizia autorităților ruse de a-i acorda un permis de ședere lui Snowden a înfuriat Washingtonul.

În august, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va „arunca un ochi” pe la o posibilă grațiere a lui Edward Snowden, acuzat de „spionaj” în țara sa și care se confruntă cu o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare, scrie France 24.

Edward Snowden, privat de pașaportul SUA la cererea Washingtonului, a ajuns la Moscova în mai 2013, după ce a ajuns acolo din Hong Kong și intenționa să caute refugiu în America Latină. În cele din urmă s-a trezit blocat în Rusia, unde i s-a acordat azil.