Prezent la un eveniment desfășurat la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, directorul SRI Eduard Hellvig a vorbit despre cum a evoluat România din decembrie 1989 până în prezent. Șeful SRI le-a vorbit studenților despre libertate și despre visele sale din perioada comunistă.

Directorul SRI, Eduard Hellvig, le-a spus celor prezenți la eveniment că i-a fost tot timpul teamă de limbajul de lemn, de discursul instituțional și festivist: ”Cu scuzele implicite pentru ceilalți invitați, aș vrea să mă adresez în primul rând studenților. Lor le voi spune câteva gânduri personale. Gânduri sincere ale cuiva care crede că ne aflăm într-un moment istoric, un prag de oportunitate pe care nu l-am atins foarte des. Am să încerc să vă spun, pe scurt, cine sunt și cum văd eu ce se întâmplă în jurul nostru, prin prisma experienței unui absolvent al UBB.

M-am născut atunci când țara încă se numea Republica Socialistă România, în 1974. Evenimentele din 1989 m-au prins când aveam 16 ani, adică aproape de vârsta dvs. de acum. Am fost, în perioada comunistă, șoim al patriei și pionier - părinții vă pot povesti ce înseamnă asta. La acea vârstă, locuiam într-un bloc gri al unui orășel din nordul Transilvaniei. Schimbările din decembrie 1989 au fost momente excepționale, pe care mi le aduc bine aminte. Îmi amintesc ce visam ca tânăr, cum ascultam radioul noaptea, pentru a auzi știrile anticomuniste.

Îmi amintesc cărțile pe care le citeam, obținute pe sub mână, pentru a înțelege marea literatură a românilor, inclusiv cea interzisă de dictatură. După cum îmi amintesc eforturile făcute pentru a avea acces la reviste, la muzică, la orice formă de libertate de gândire. Îmi aduc aminte de toată acea perioadă, de profesorii mei, de gândurile mele, de visele mele despre libertate”.

Eduard Hellvig: Etapele care au modelat lumea în care trăim

În continuare, șeful SRI a vorbit despre modul în care arată lumea astăzi, la peste 30 de ani distanță de la Eevoluția din 1989. ”Vă mărturisesc că ce visam noi atunci era un alt fel de libertate. Iar astăzi, cu toții am ajuns mult mai departe decât speram acum 30 de ani. Iată-mă acum, la peste trei decenii de la acel moment, în faţa dumneavoastră, vorbind liber din postura de director al Serviciului Român de Informaţii. Și sunt în fața altor oameni născuţi nu doar în Republica Socialistă România - așa cum e cazul profesorilor sau părinților voștri, dar și în fața unor oameni născuți într-o țară liberă, într-o Românie europeană și democrată.

Și vorbim despre modul în care arată lumea astăzi și, mai ales, despre cum va arăta mâine, când voi veți fi direct responsabili pentru direcțiile în care va merge România.

Într-o astfel de discuție, într-un astfel de moment, ne întoarcem mereu spre rădăcinile pe care le avem. Educația din familie, școala, experiența de viață ne formează și ne modelează, dar de multe ori suntem atât de ancorați în cotidian și în rutină încât uităm să privim spre tabloul de ansamblu.

Vă pregătiți să vă construiți cariera și viața într-o realitate pe care poate v-ați obișnuit să o interpretați prin ochii sau clișeele altora. La atâția ani după ce m-am aflat în locul vostru, vreau să vă ofer o perspectivă asupra realității la care poate nu v-ați gândit. Și vreau să vă vorbesc despre libertate. Eu aveam (cum v-am spus deja) 16 ani în decembrie 1989, la căderea regimului comunist. Un moment care poate vouă nu vă mai spune multe, deși este momentul zero al democrației în România, momentul când totul a devenit posibil - inclusiv faptul că astăzi vorbim liber și putem spera fără limite.

Au urmat de atunci câteva etape care au modelat lumea în care trăim acum. Sunt etape care pot fi împărțite în trei decenii. Și voi trece, foarte rapid, prin ele, acum, pentru a înțelege mai bine momentul în care suntem.

-Prima a fost etapa libertății contaminate de nesiguranță și de neîncredere. Anii 1990 – 2000 au fost ca primii ani din viața cuiva - plini de naivitate, de incertitudini, de mari greșeli, dar și de emoții puternice. Atunci s-au pus bazele căutării libertății, drumului spre Europa și spre democrație, drumul dezvoltării economiei. Tot atunci au început și unele probleme care ne bântuie și azi - acuzațiile împotriva străinilor, discursul “nu ne vindem țara”, mesajele împotriva celor care au trăit sau muncit în străinătate.

Sunt anii în care am început să învățăm că nu suntem singuri, și că nu mai suntem izolați. Relația cu Vestul și cu americanii, în special, era în mod paradoxal simplă: aveam nevoie, dar nu aveam încredere. Noi nu aveam suficientă încredere în ei şi ei nu aveau suficientă încredere în noi.

-A doua etapă a fost cea a libertății de a construi. Deceniul care a început în anul 2000 a fost sub semnul construcției. Atunci s-au conturat marile proiecte ale României, aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, și atunci tinerele generații au început să spere.

A fost un deceniu care a început sub semnul posibilității de a visa. Acest optimism și transformările forțate de aceste două ținte au fost motivul pentru care foarte mulți tineri nu și-au mai pus problema plecării din țară, ci au rămas aici pentru a clădi ceva durabil. Eu mă număr printre ei. În acești ani, România a învățat să aibă mai multă încredere în Vest, iar Vestul a început să aibă mai multă încredere în noi.

-A treia etapă a fost cea a libertății în curs de maturizare. Din 2010 și până în 2020, am căutat, ca societate, să atenuăm șocuri, să adaptăm iluziile la realități, să combinăm entuziasmul pur cu proiecții calculate.

Să ne maturizăm, cu alte cuvinte. Am trecut de la “singuri împotriva tuturor” la proiecte comune cu partenerii din Europa și din SUA. Am început să fim egali cu ei. Iar rezultatele au fost bune în multe domenii. De exemplu, Universitatea în care ne aflăm a devenit tot mai conectată cu marile universități ale lumii. Programe de schimb de profesori sau de studenți, acces la burse, acces la rezultate de cercetare - permit astăzi UBB să fie un pilon de cercetare nu doar pentru Transilvania sau pentru România, dar și pentru Europa”, a spus șeful SRI, Eduard Hellvig.

„Am recuperat, am trăit în trei decenii cât alţii în trei generaţii”

Acum ne aflăm în a patra etapă, a continuat Helvig, care din păcate a început și continuă cu mai multe șocuri: „A început cu șocul pandemic din 2020 și a continuat cu un alt șoc pe care nu îl credeam probabil în timpul vieții noastre - un război aproape de noi. Apoi, ca efect al acestor șocuri, a venit riscul unei crize economice care amenință calitatea vieții multor români. Dar este o etapă care aduce mai multă maturitate, mai multă înțelepciune și care ne va ajuta să creștem și mai rapid. Este o etapă în care vom avea nevoie de un nou proiect major, care să asigure prosperitate și dezvoltare. Cum definim această etapă? Cum construim acest nou proiect? De noi - și mai ales de voi - depinde acest lucru…

Mi-ar plăcea să cred că aceasta va fi etapa libertății și echilibrului. De ce? Pentru că am acumulat din etapele precedente și entuziasm, și experiența construcției, și experiența redresării, și putem construi orice ne propunem. Dar ceea ce ne va ghida vor fi valorile care ne reprezintă și în care credem. În aceste trei decenii, am încercat să recuperăm aproape 6 decenii de pauză şi de regres istoric. Am ars etape, am investit energie.

Cred că, pe fond, în realitate, am recuperat, am trăit în trei decenii cât alţii în trei generaţii şi am făcut în trei decenii cât alţii în trei generaţii. Am acumulat experiențe pe care partenerii din Vest ni le apreciază – pentru că mulți dintre ei nu le au direct. Experiența unei tranziții democratice, de exemplu, pe care ei o știu din cărți, dar mulți dintre noi o știm din practică. Iar această experiență este necesară în multe țări din jurul nostru.

Ar trebui să fim modeşti şi să înţelegem că nu se întâmplă foarte des asemenea lucruri. Acesta a fost, din punctul meu de vedere, un salt cuantic pe care România l-a făcut în ultimii 30 de ani. Un salt care ne permite astăzi să avem oportunități pe care nimeni nu le visa în 1989. Un salt care ne poate da energie pentru altele noi generate de voi”.

”Ne-am obișnuit să observăm doar ceea ce nu merge sau ceea ce avem impresia că e greșit”

Eduard Helvig a mai spus că România, din perspectiva oficialilor sau analiștilor străini, se bucură de 3 mari avantaje - stabilitate, oportunități și dinamism: „Dinamismul este al oamenilor, al românilor care creează, muncesc, inventează soluții acolo unde nu există căi deschise. Dinamismul este al vostru, cei care aveți puterea să transformați cum vreți această realitate, într-o măsură mai mare decât toate generațiile de până acum. Știu, este dificil să te concentrezi pe ceea ce funcționează, fiindcă există un automatism al agățării de ceea ce este blocat sau imperfect.

Lucrurile bune, cel mai des, nu se văd. Știrile bune nu fac rating. Iar mesajele pozitive pot părea plictisitoare. Ne-am obișnuit să observăm doar ceea ce nu merge sau ceea ce avem impresia că e greșit, și uităm să observăm ceea ce funcționează. Vorbesc acum inclusiv din postura de director al Serviciului Român de Informații, o instituție care, în ultimii ani a făcut performanță, s-a reformat și modernizat și are rezultate pe care partenerii instituționali interni și externi le apreciază. Dar aici, în țară, e greu să vorbești despre progresele pe care le face o instituție încă percepută de unii ca moștenitoare a Securității.

Și, pe bună dreptate, este greu să credem că am scăpat de fantomele trecutului mai ales când viața noastră publică este încă dominată de ele. Chiar și acum, mă tem că veți interpreta ceea ce vă spun ca ipocrizie. Dar vreau să folosesc acest exemplu, care îmi este foarte aproape, ca să ilustrez pledoaria de mai devreme, pentru interpretarea onestă a realității”.