Într-o frumoasă zi de mai, premierul Emil Boc descindea în plăcutul oraş Râmnicu-Vâlcea, în fruntea unei delegaţii de partid şi de stat. În timpul scurtei, dar spornicei sale şederi pe malul drept al Oltului, Emil Boc a împuşcat doi iepuri dintr-un foc (pentru astfel de oameni trebuia inventată ziua de cel puţin 25 de ore!), fiind ba premier, ba candidat (cu şanse bunicele) pentru şefia PDL.

Din cauza celor două televiziuni care, pe bună dreptate, sunt atacate cu orice prilej de cei mai puternici aleşi şi numiţi din ţară, istoria va consemna, după vizita premierului/candidatului Emil Boc, doar regretabilele incidente în urma cărora unul dintre cei care au huiduit (da, omul politic a fost huiduit!) s-a ales cu dosar penal.

Ar mai fi trebuit însă consemnat ceva: un dialog pornit de la dedublarea personalităţii bociene. Evenimentul a avut loc la conferinţa de presă de la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, unde Emil Boc a îmbrăcat costumul de premier şi a ţinut să le atragă atenţia jurnaliştilor că le stă la dispoziţie ("cu plăcere") doar în această calitate.

Un jurnalist căpos, care a confundat costumul premierului cu cel de candidat la şefia PDL, aflat în campanie electorală internă, a insistat să întrebe dacă e normală cheltuirea banului public pentru deplasări politice (sugerând, în mod eronat, fireşte, că întâlnirea de la consiliul ju deţean era doar un pretext care să acopere întâlnirea de la Cinematograful Ostroveni cu activul de partid).

"Vi se pare firesc să vin să semnăm un contract de 10 milioane de euro pentru acest municipiu?", a întrebat omul politic (cu amabilitate). "Da", a răspuns jurnalistul (nu foarte tare). "Sunt aici, am semnat pentru judeţ, pentru Vâlcea. Dacă vă deranjează, putem renunţa la acest contract. Putem să-l ducem în altă parte", a mai spus Emil Boc (ţanţoş).

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie această abordare mi se pare cel puţin prostească. Poate a fost nervos (la experienţa lui politică ar fi trebuit să-şi păstreze calmul), dar e niţel straniu felul în care premierul se raportează la o investiţie care se presupune că ar avea la bază studii de fezabilitate, oportunitate ş.a.m.d. Atunci când spui "dacă vă deranjează, putem renunţa la acest contract, putem să-l ducem în altă parte" transmiţi ideea că îndărătul "investiţiei" stă bunul plac al lui Vodă (sau al trimisului său).

Declaraţia trădează o atitudine care pare să-l fi molipsit până şi pe probabil cel mai cinstit om politic român al momentului, cum se spunea (până nu de mult) despre inimosul pedelist: aceea că, dacă tot te afli la butoane, e normal să dispui de banul public după cum ai chef.

E adevărat, România, cu toate oraşele şi comunele ei, e ca un burete gata să absoarbă bani cu nemiluita (era un mare naiv premierul Radu Vasile atunci când spunea, în urmă cu vreo 12 ani, că nu se mai poate fura nimic din această ţară). E tot atât de adevărat că această ciudată capacitate de absorbţie aduce prea mult a jaf. Bani sunt, dar, nu ştiu cum se face, se tot scurg şi ajung acolo unde "trebuie" şi nu unde e nevoie să ajungă.

Un raport al Institutului pentru Politici Publice demonstrează că e aşa: în 2010 municipiile conduse de primari PDL (Piatra-Neamţ, Cluj-Napoca şi Suceava) au primit cei mai mulţi bani din Fondul de rezervă al guvernului, respectiv 61% din total (faţă de 18% PSD, 9% PNL, 5% UDMR, 5% PNŢCD); situaţia este aproape la indigo în cazul oraşelor.

Ştiu, şi toată lumea ştie, că acela care-mparte parte-şi face. E un principiu atât de împământenit încât pare prost acela care nu-l urmează. Nici n-ar fi atât de grav acest comportament (condamnabil, din orice parte ai privi) dacă banii care ajung la unii în dauna altora ar fi utilizaţi în folosul comunităţilor.

Măcar să simtă oamenii că-s favorizaţi! Din păcate, sunt doar bani de cumpărături: se cumpără fidelităţi politice şi, în ultimă instanţă, voturi care să asigure perpetuarea la putere pentru îm păr ţirea în continuare a fondurilor, care să fie folosite în principal de clienţii politici şi în secundar pentru cumpărare de voturi şi aşa mai departe.

Rău e că micuţa campanie electorală a lui Emil Boc, purtat în lume de distinsa colegă Elena Udrea, ridică un colţ de cortină asupra marilor campanii de anul viitor, când, se teme până şi placidul Jeffrey Franks, tentaţia cheltuielilor electorale va fi de nestăvilit.