„Poporul nu validează mafioţi. (…) Nu putem spune că electoratul este solidar cu un corupt.“ În traducere liberă, dacă poporul te votează, eşti curat. Aceasta este declaraţia uimitoare a preşedintelui Traian Băsescu pentru Realitatea TV, sancţionată corect şi necesar şi de Corina Drăgotescu, în „Cotidianul“ de ieri. Şeful statului a adus ca argument pentru surprinzătoarea-i concluzie prezumţia de nevinovăţie de care electoratul ar ţine seama, spre deosebire de el însuşi, presa şi ceilalţi politicieni. Numai că alegătorii exprimă la vot nu cunoştinţe despre funcţionarea sistemului juridic, nici judecăţi morale şi cu atât mai puţin sentinţe judecătoreşti, ci opinii personale.

Principiul prezumţiei de nevinovăţie, obligatoriu într-un stat de drept, nu este cel care a confirmat ca primari şi preşedinţi de consilii judeţene candidaţi suspectaţi, cercetaţi sau judecaţi pentru corupţie. Gheorghe Falcă, finul preşedintelui, Radu Mazăre sau Marian Oprişan au fost votaţi în primul rând pentru că ocupau deja funcţiile, având la îndemână pârghiile să-şi mobilizeze şi să-şi condiţioneze alegătorii. Ar fi fost probabil aleşi, chiar şi condamnaţi penal. Fostul premier francez Alain Juppé, pedepsit cu 18 luni închisoare într-o afacere de angajări fictive, a fost instalat cu un procent de 56,62%, primar al Bordeaux-ului. Votul majoritar nu-l spală de păcate.

Un ales nu este dintr-o dată inocent sub raport moral şi juridic, ci doar validat ca potrivit pentru ocuparea unei demnităţi publice, după criterii profund subiective. Preferinţa pentru un candidat în defavoarea altuia, arată studii recente de psihologie socială, este determinată şi de trăsăturile fizionomice comune cu alegătorii dintr-un grup. Deşi alegerile au fost concepute ca un instrument de selecţie, în anumite condiţii, produc contraselecţie, iar cei vrednici să fie aleşi sunt învinşi de cei nevrednici. Exemple sunt destule în istorie. Ion Iliescu nu a ajuns preşedinte pentru că merita funcţia mai mult decât Ion Raţiu, Emil Constantinescu sau Theodor Stolojan, iar votul primit de trei ori nu-l absolvă de răspunderea pentru mineriade.

Sub dominaţia legii numerelor, Traian Băsescu confundă cantitatea cu calitatea, fetişizează alegerile transformându-le în instanţe morale şi în tribunale. O face din motive personale. El este alesul uninominal şi autorul marelui proiect „reforma morală a clasei politice prin alegeri“. Or, cel puţin la acest scrutin, aşa cum remarcă şi Corina Drăgotescu, proiectul a eşuat. Linguşind alegătorii, Traian Băsescu acoperă rezistenţa la reformă a partidelelor, inclusiv a PDL, care au propus candidaţi necorespunzători din punct de vedere al criteriilor morale, traseişti de duzină sau posesori de dosare penale. Poporul a validat mafioţi şi în lipsa unor alternative viabile. Dar cum poporul nu trebuie atins nici cu o floare şi PDL exonerat, Traian Băsescu a aşezat semnul egalităţii între vot şi dreptate.

Dacă şefului statului nu-i mai sunt utile valorile pentru care a fost ales în 2004, nouă ne sunt. Teoreticienii democraţiei avertizează că o democraţie care se supune inevitabilului unor selecţii proaste riscă să piardă susţinerea propriilor săi cetăţeni.