EDITORIALUL EVZ: PSD-ul şi farmecele Elenei Udrea

EDITORIALUL EVZ: PSD-ul şi farmecele Elenei Udrea

Cu riscul de a supăra pe mulţi, iniţial mă gândisem să dau următorul titlu acestui comentariu: "Miracolul blond". Asta pentru că se întâmplă ceva ciudat, nemaiîntâlnit în politica noastră dâmboviţeană.

Dar să o luăm pe rând, ca să nu avem în faţă doar detalii, ci tot ansamblul. Ultima săptămână i-a adus Elenei Udrea laude de unde nu se aştepta: din partea PSD. Marian Vanghelie a "periat-o" pe Elena Udrea pentru iniţiativa realizării cartierului ANL din Ghencea, de care ar urma sa beneficieze tocmai Primăria Sectorului 5.

Da, este vorba de acelaşi primar al sectorului 5, preşedintele PSD Bucureşti, care a lansat cele mai multe atacuri în trecut la adresa ministrului dezvoltării, mai ales în campania pentru prezidenţialele din 2009. Vanghelie a făcut acest gest susţinând că este spre binele comunităţii: "Ce ar fi avut de câştigat cetăţenii din sectorul 5 şi chiar din tot Bucureştiul dacă o ţineam tot aşa, în atacuri? Una e lupta politică, alta este binele comunităţii". Edilul de la 5 a riscat politic, ca întotdeauna. Preşedintele PSD Bucureşti şi-a atras mânia şi supărarea lui Victor Ponta. Cu atât mai mult cu cât consilierii generali ai PSD au votat cot la cot cu cei ai PDL împotriva bugetului lui Sorin Oprescu.

Să o spunem de-a dreptul: Marian Vanghelie refuză să facă aşa cum îi dictează partidul. PSD Bucureşti a devenit o enclavă în interiorul partidului. Dacă nu o fi fost aşa întotdeauna, mai ales sub comanda lui Vanghelie. Până acum, lui Vanghelie i-au ieşit toate jocurile. După douăzeci de ani, a învăţat ceva din pokerul politic!

Surpriza mare a venit din partea lui Ion Iliescu. Nemuritoarea "bunicuţă", tartorul suprem al PSD, a lăudat-o şi el pe Elena Udrea în ultimul interviu, apreciind că are "calităţi reale". Interesant este faptul că cei doi lideri ai PSD nu au avut aceleaşi cuvinte de laudă pentru tânărul preşedinte Victor Ponta. Ion Iliescu a lovit din nou! După "prostănacul" atribuit lui Mircea Geoană, a urmat un epitet şi pentru Victor Ponta: "cârlan tânăr fără minte". Până şi Radu Mazăre, adversar declarat al Elenei Udrea, spune, într-un interviu recent acordat lui Victor Ciutacu, că ministrul dezvoltării "are calităţi".

Dacă pui toate cap la cap, poţi să te întrebi dacă cei de la PSD au înnebunit cu totul sau Elena Udrea i-a fermecat pe toţi. OK, lupta în PSD te forţează să faci compromisuri, dar să ajungi să o lauzi pe Udrea? Se spune că atunci când te laudă duşmanii trebuie să fii circumspect. E totuşi de remarcat avalanşa de laude nemaiîntâlnite în politică până acum. Iar Iliescu nu e Baconschi, să cadă vrăjit sub frumuse ţea Elenei Udrea! Unii pun aceste elogii pe seama respectului, pe al realizărilor reale. Alţii le contorizează exclusiv ca aparţinând jocului politic.

Exact despre acest subiect care mă frământă de vreo săptămână vorbeam zilele trecute cu un fost coleg, astăzi, la o agenţie de monitorizare a presei. La început m-a contrazis, dar după ce s-a documentat mai bine, mi-a dat dreptate. Odele şi aprecierile din ultima săptămână la adresa ministrului dezvoltării sunt doar vârful icebergului în PSD. La fiecare descindere în teritoriu, atunci când semnează vreun contract, toţi pesediştii îi caută apropierea Elenei Udrea. Ia fiţi un pic atenţi!

Udrea a primit laude de la Iaşi, acolo unde primarul Gheorghe Nechita a primit finanţări consistente pentru Polul de Dezvoltare. Acelaşi lucru s-a întâmplat la Târgu-Jiu, oraşul în care a fost ales Victor Ponta. Primarul Cârciumaru, pe care preşedintele PSD îl evidenţiază meritoriu întotdeauna, i-a adus mulţumiri publice Elenei Udrea pentru proiectele derulate. La Brăila, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, o glorifică de zor de astă-vară pe Udrea, alături de deputatul Cristian Rizea. Idem s-a întâmplat la Dorohoi vara trecută, după inundaţii, cu deputatul Andrei Dolineaschi. Mai vreţi? Mai am exemple, dar, ca-n bancul cu rabinul, nu mai am spaţiu! Iar ăştia sunt adversari politici, nu lingăi din partid!

Se întâmplă ceva care-mi scapă. E posibil ca unul din motivele laudelor să fie faptul că Udrea, în calitate de ministru, a împărţit şi a distribuit banii echitabil, fără criterii clientelare. De aici respectul atâtor pesedişti! Încep să cred că Udrea are o mai mare popularitate în PSD decât la ea la partid!