La capătul unui drum forestier, într-o vale din Munţii Carpaţi, se află o păstrăvărie. Peisajul e încântător. Dincolo de poartă sunt nişte domni.
E şi un câine ciobănesc negru, despre care afli (scrie pe o plăcuţă fixată pe poartă) că ar fi rău, dar care, în realitate, e blajin şi foarte leneş. Într-un bazin se zbenguiesc mai mult de o sută de păstrăvi tineri. Unul dintre domnii angajaţi la păstrăvărie prinde opt peşti pe care se oferă să-i cureţe, contra cost. Le spintecă burţile cu un briceag măricel, apoi, cu o mişcare sigură, smulge măruntaiele şi mai dă o dată, apăsat, cu arătătorul, prin burta despicată, de lângă coadă până la branhii. Apoi azvârle vietatea (sic!) într-o pungă de plastic, unde se mai zbate minute bune.
Reţineţi imaginea. Aşa cum peştii aceia neferi ciţi se zbat, goliţi de măruntaie, aşa se zbate politicianul român golit de principii. Diferenţa e că pe peşti îi doare până la miezul fiinţei lor, pentru că au o problemă de viaţă şi de moarte, în timp ce pe acest tip de policitian nu-l doare nicăieri.
Traseismul politic nu e o noutate în România, iar în perioada postdecembristă migraţia de la un partid la altul a devenit aproape o regulă, în loc să fie o regretabilă excepţie. După prima spargere a FSN, felia de partid rămasă la Ion Iliescu şi Octav Cozmâncă a trecut la racolarea masivă a feseniştilor care îl urmaseră pe Petre Roman. În timpul regimului Năstase, pesederizarea a cuprins România până la ultima primărie; părea fraier primarul care refuza să se tatueze politic cu cei trei trandafiri.
În Parlamentul României, traseismul politic a atins rafinamentul în actuala legislatură, când, având nevoie disperată de majoritate (după ce guvernul Boc fusese trântit printr-o moţiune de cenzură), maşinăria aflată la dispoziţia preşedintelui Traian Băsescu a făcut posibilă apariţia unui grup masiv de deputaţi şi senatori "independenţi". Îi ştiţi. Sunt foşti pesedişti şi liberali care au ajuns să aibă grup parlamentar şi chiar să alcătuiască un fel de partid (UNPR), în frunte cu fostul "şef al mafiei personale a lui Năstase" (am citat din Traian Băsescu). Ei reprezintă, azi, punctul de sprijin necesar (alături de UDMR) al guvernului PDL. Cei mai mulţi "independenţi" nici nu s-au obosit să-şi justifice aşa-zisa nouă opţiune politică (diferită de aceea din momentul alegerii lor), aşa cum făceau odinioară şi cum o mai fac şi acum primarii traseişti care "se sacrifică" de dragul comunităţii.
De fiecare dată, partidele care s-au confruntat cu vreo hemoragie de membri aflaţi în poziţi icheie au criticat vehement traseismul politic şi au propus legi care să-l interzică. Apoi, ca un făcut, de fiecare dată când s-a întors roata şi au beneficiat ele însele de dezertările dinspre celelalte partide, s-au făcut că uită indignarea, deschizând larg porţile pentru, chipurile, fiii rătăcitori.
Deşi îi înfierează, pe bună dreptate, pe "flotanţii politici", adică pe aceia care"fie cu dosare penale, fie pentru bani şi pentru funcţii şi-au vândut onoarea şi cinstea şi i-au vândut pe cei care i-au votat", deşi critică "filonul de trădare" speculat de Băsescu, liderii Uniunii Social-Liberale anunţă marea acţiune politică din viitorul apropiat: racolarea de parlamentari. Vor depune, adică, "toate eforturile posibile, oficiale şi neoficiale pentru a putea disloca o parte din actuala majoritate, pentru a putea rupe majoritatea domnului Băsescu în parlament". (Citatele le aparţin domnilor Victor Ponta şi Crin Antonescu şi provin din declaraţiile făcute de aceştia la emisiunea "Sinteza zilei" de pe Antena 3).
Dacă partidul lui Victor Ponta e obişnuit cu metoda racolărilor, pe care putem spune că a inventat- o în politica postdecembristă, argu mentaţia lui Crin Antonescu e mai entuziastă şi pare mai convingătoare, poate fiindcă e mai proaspătă. Dincolo de retorică, rămân faptele.
Se spune, adeseori, că în politică (mai ales) scopul scuză mijloacele. Lupta dusă pentru fiecare vot e sfântă, oricât de murdară le-ar părea muritorilor de rând. Poate fi de înţeles până şi bucuria, respectiv amărăciunea că PDL pierde votul tăticului Prigoană, care s-ar cam duce întrun concediu paternal (personal, cred că e vorba de o nouă gogoaşă specifică).
Aşadar, obişnuiţi-vă: nimic nu trebuie să vă mire. Culmea traseismului ar fi ca Elena Udrea să treacă, la un moment dat, la USL. Dacă ţara o cere, orice se poate, nu-i aşa?
Recomandările noastre
