A bate apa în piuă pe seama Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, care ar fi găzduit, vezi Doamne, o dispută între conservatori şi reformişti, reprezintă exact ceea ce îşi doreşte formaţiunea de guvernământ să se scrie prin presă: uite, dom’le, ce dezbatere de idei au ăştia în partid! Şi dă-i şi luptă!
Cu detaşarea celui care n-a fost şi nici n-are de gând să devină vreodată membru de partid, cred că sâmbătă, la PDL, s-a putut vedea doar o nouă repriză de lupte pentru putere şi influenţă; de şpiţuri în fluierul piciorului pe sub masa de la prezidiul unui partid fără preşedinte, dar cu un premier care dacă mai fredonează o dată melodia aia cu "a sosit momentul să culegem roadele guvernării", sudalma "duceţi-vă dracu’ cu Boc cu tot!" se va auzi şi dincolo de Aninoasa; de paralogism românesc decupat fidel din I.L. Caragiale, întrucât modificările aduse statutului PDL sunt nişte mofturi demne de un moment de reculegere în memoria lui Farfuridi: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc!, dar atunci să se schimbe pe ici-pe colo, şi anume, în părţile esenţiale!
Să vă spun pe ce mă bazez atunci când consider că a fost prea mult zgomot pentru nimic. Mi-aş fi călcat pe inimă şi aş fi acceptat să mă las dus de nas ca un ţânc de barbologia portocalie că o schimbare, cât de mică, are vreo şansă de a trece de comiţiile partidului dacă ar fi fost adoptat un filtru de integritate operaţional propus de Monica Macovei. Anume, prevederea potrivit căreia intră în partid doar cel care nu a fost angajat al Securităţii sau colaborator al acesteia.
Or, dacă nu mă înşală cele 54 de păginuţe ale statutului modificat sforăitor şi inutil, o persoană nu poate deveni membru al Partidului Democrat Liberal dacă i s-a stabilit, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, calitatea de colaborator al Securităţii sau că a făcut poliţie politică în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Mai pe româneşte, de ochii lumii - vai, ce barbă argintie e asta cu poliţia politică! - le zicem pas ciripitorilor la Securitate, dar îi aşteptăm cu pâine şi sare pe securişti!
Ne puteți urmări și pe Google News
De la faimoasa zicere despre USL (PNL e cu turnătorii, iar PSD cu ofiţerii), n-am mai auzit un credo politic atât de autentic orientat spre continuitate. Ce lustraţie, ce Punctul 8, care dreaptă şi care stângă? Asta-i clasa noastră politică de azi şi de ieri, dacă refuzăm să constatăm asta, îi dăm dreptate lui Dorin Tudoran, care susţine că presa independentă de la noi suferă de Alzheimer!
Dar, până la urmă, chiar a crezut cineva că pedeliştii ar fi altfel decât pesediştii sau peneliştii? Sincer, convinge pe cineva faptul că majoritatea cu minorităţi de la guvernare ar fi net diferită de "teleopoziţie", cum i-a botezat Udrea pe cei care visează să ajungă la putere anul viitor şi de-a pururea?! Asocierea "prestigiului" liberal cu, vorbă de pomină, partidul având mai mulţi aliaţi decât membri al lui Voiculescu ori alianţa locală PSD-PRM vi se par mult mai toxice decât guvernarea alături de reperele morale de după reevaluare, Oprea, Onţanu şi Miki Şpagă?
Acestea fiind zise, nu ne rămâne decât să ne amuzăm cu nişte paradoxuri portocalii în absenţa cărora alde Ciuvică ar rămâne fără materie primă de direct şi ar dezbate iarna asta nenorocită: Elena Băsescu se prinde înaintea lui Cristi Preda că PDL e un partid al primarilor, în timp ce europarlamentarul îşi imaginează, cu toate înaltele sale şcoli de ştiinţe sociale, că în România ar veni două milioane de votanţi lângă un PDL reformat, de parcă la noi s-ar câştiga alegerile nu cu găleata din plastic, ci cu integritate; Sever Voinescu a fost promovat ca purtător al unor cuvinte cu care nu e de acord; Traian Radu Ungureanu e dat ca exemplu pozitiv de Radu Berceanu, spre deosebire de europarlamentarii "care vin decât la şedinţele cu televiziunea"; Vasile Blaga constată că "într-adevăr, ne purtăm ca nişte oameni serioşi şi ca un partid demn" pe parcursul unui maraton de partid în care se zbiară la reformişti "cine eşti tu, băăă?".
Ultimul, dar nu cel din urmă paradox: acest partid cu o falcă-n cer, acolo unde e Zeus şi le rânduieşte pe toate, şi una pe pământ, unde fac treabă Falcă, Scripcaru, Pinalti şi ceilalţi de pe Axa Binelui, se răţoieşte la bloguri mai abitir decât la opoziţie. Vedeţi bine, la noi, răul nu e când se comite, ci când e denunţat.
Recomandările noastre
