Sutem poate mai puţini antisemiţi decât vecinii noşti unguri, dar încă mult prea antisemiţi pentru a ne merita evreii.
În această primăvară am avut privilegiul să o cunosc pe Hedi Fried, o supravieţuitoare din Sighet a Auschwitzului, căreia Editura Vremea i-a publicat trei cărţi, după ce ele au fost deja traduse în mai multe limbi. Doamna Fried are 86 de ani, trăieşte din 1945, de după eliberarea din lagăr, la Stockholm şi, deşi limba sa maternă a fost maghiara, ca pentru majoritatea evreilor din nordul Transilvaniei, ea vorbeşte astăzi o română mult mai curată decât "românii- verzi" de pe forumurile ziarelor. Hedi Fried este de formaţie psiholog şi a conceput un ghid pentru predarea Holocaustului în şcoli, considerând că acesta este un pas necesar pentru ca o tragedie similară să nu mai fie niciodată posibilă. Recrudescenţa antisemitismului în Europa este urmărită de ea deopotrivă cu ochiul specialistului şi cu cel al supravieţuitorului şi mi-a rămas întipărit în minte ceea ce a spus când a venit în România, dintr-o perspectivă comparativă: în Ungaria nu ar avea curajul să meargă să-şi lanseze o carte pentru că acolo antisemitismul este mult mai accentuat astăzi.
Şi eu am încercat să mă conving multă vreme că trăiesc într-o ţară în care xenofobia, dar mai ales antisemitismul sunt fenomene izolate, care se hrănesc din imaginaţia şi gândirea bolnavă a unui grup mic de oameni. Până când recent am publicat în "Evenimentul zilei" un interviu cu Egon Balas, un alt fel de supravieţuitor din Transilvania al Holocaustului. Salvat de la deportare prin apartenenţa în ilegalitate la organizaţia comunistă din Cluj, Egon Balas şi-a pierdut întreaga familie în lagăr. După război a ajuns în scurt timp în nomenclatură, lucrând ca diplomat, apoi ca şef al Direcţiei Economice în Ministerul de Externe condus de Ana Pauker. A fost arestat ca apropiat al lui Sanyi Jakab, adjunctul ministrului de finanţe Vasile Luca, şi a stat doi ani în închisoare fără a fi judecat, răstimp în care i s-a născut, fără să aibă dreptul să ştie, cel de-al doilea copil. În închisoare, dar mai ales după eliberare a conştientizat erorile regimului şi a început să studieze matematica, sub îndrumarea lui Grigore Moisiil. În scurt timp s-a dovedit a fi "o minte sclipitoare", receptat ca atare de revistele de specialitate din străinătate, care îi publicau cu interes lucrările. În 1967 a reuşit să plece din România împreună cu familia şi a devenit un reputat savant în Statele Unite, profesor la Universitatea Carnegie Mellon.
Interviul din "Evenimentul zilei" a dezlănţuit pe forum o întreagă isterie legionaroidă, devenită deja regulă atunci când într-un articol apare cuvântul "evreu". Pentru mine, nota specifică a constituit-o dificultatea de a răspunde dezamăgirii lui Egon Balas, care a plecat acum 43 de ani dintr-o Românie în care antisemitismul era uneori bine ascuns sub masca internaţionalismului proletar, alteori nedisimulat şi agresiv. Orice i-aş fi spus ar fi fost un pseudo- argument şi, în ultimă instanţă, o legitimare a fenomenului antisemitismului, care, iată, e cel puţin la fel de prezent în societatea postdecembristă ca şi în cea comunistă.
Ne puteți urmări și pe Google News
Am simţit cumva ca o revanşă, ca o contrapondere la neputinţa mea o declaraţie dată în urmă cu câteva zile de scriitorul Norman Manea, un alt evreu din România cu care ar trebui să ne mândrim. Anume aceea că e tratat în România "ca un rock star". Atenţia cu care l-au înconjurat organizatorii vizitei sale în România şi care are în mod firesc - trebuie spus fără ipocrizie şi ofensă - raţiuni financiare şi de imagine, dar şi atenţia celor care i-au descoperit cu plăcere cărţile ar trebui să reprezinte normalitatea. Doar că nici în cazul său normalitatea nu merge până la capăt. Uniunea Scriitorilor se comportă ca şi cum nu ar exista, iar posibilitatea ca Norman Manea, devenit în Occident o adevărată vedetă literară, să ajungă membru al USR pare o glumă nesărată. Pe care o punem în paranteze pentru că atitudinea cu pricina are ca resort doar invidia profesională şi orgoliul rănit ale unor colegi de breaslă. Doar un Nobel i-ar mai îndulci, poate, pe scriitorii din România, şi asta din calculul că s-ar produce un transfer de capital de imagine. Şi poate tot un Nobel câştigat de un evreu pentru cărţi scrise în româneşte ar face să mai pălească antisemiţii din România. Că dovezile incontestabile ale Holocaustului românesc, în genul gropii comune din pădurea Vulturi, recent descoperite, cred că îi lasă reci.
Citiţi şi:
- Contradestinul lui Norman Manea: "Redactor la revista «22»"
Recomandările noastre
