Ioana Lupea: "Majoritatea politicienilor isi doresc nu o tara de cetateni, ci una de supusi parohiali".

Gloata, manipulare, inacceptabil, ilegal, mineriada, democratie in strada. Asa au fost „flatate” de politicieni si de unii jurnalisti mitingurile de protest impotriva suspendarii presedintelui. Pe care Mircea Geoana le vrea scoase in afara legii. Participarea la demonstratii, la fel ca in anii ‘90, este stigmatizata ca impotriva democratiei si a stabilitatii Romaniei.

Reactia disproportionata a politicienilor fata de exprimarea publica si organizata a unor opinii politice are rostul de a-i rusina pe potentialii mitingisti si de a trezi „complexul Piata Universitatii”.

Efectul? PD se delimiteaza de mitingurile pro-Basescu, iar cateva personalitati publice spun ca, in general, au altceva mai bun de facut decat sa iasa in strada. Gratarul este celebrat, mitingul demonizat.

Ni s-a injectat prejudecata otravitoare ca, intr-o democratie, cetatenii au dreptul sa-si exprime opiniile doar la vot. Revoltati sau resemnati, ne-am obisnuit cu ideea.

Nu suntem de acord cu o decizie a presedintelui, guvernului sau parlamentului? N-avem ce face, trebuie sa asteptam patru, cinci ani sa-i schimbam pentru ca au abuzat de mandatul pe care noi, cetatenii, l-am acordat lor.

Avem insa dreptul de a protesta in strada si in scris prin petitii, de a actiona juridic impotriva hotararilor abuzive luate de institutii (articolele 39, 40, 51 si 52 din Constitutia Romaniei). Un miting, o petitie sau actionarea in instanta a guvernului pentru amanarea euroalegerilor (cazul Galati) nu sunt forme de nesupunere civica, ci drepturi constitutionale.

Democratia se masoara nu numai prin libertatea alegerilor si buna functionare a institutiilor, ci si prin gradul de implicare a cetatenilor. „Intr-o democratie se asteapta ca omul obisnuit sa ia parte activ la afacerile guvernamentale, sa fie constient de modul in care sunt luate deciziile si sa-si faca auzite conceptiile”.

Cel care considera ca datoria sa este sa-si plateasca taxele, sa se supuna legilor, sa actioneze exclusiv in avantajul familiei sale este un supus parohial. Societatea in care indivizii participa la decizii si cred ca trebuie sa le influenteze este o societate democratica. („Cultura civica”, Gabriel A. Almond, Sidney Verba).

Ce ne cer politicienii, toti, este sa mergem la vot. Isi doresc nu o tara de cetateni, ci una de supusi parohiali care muncesc ca sa consume, consuma ca sa traiasca si traiesc ca sa munceasca. Si o au, potrivit barometrelor de opinie.

Romanii nu stiu sau nu doresc sa utilizeze instrumentele constitutionale pentru a influenta decizia puterii locale sau centrale prin asociere si protest. Doar 7% din populatie a semnat o petitie si doar 8% a participat la o demonstratie legala.

70% dintre romani nici nu au intentia sa o faca, iar 93% nu sunt implicati in nicio activitate comunitara (BOP, FSD octombrie 2006). Pasivitatea cetatenilor este unul dintre motivele pentru care politicienii persevereaza in ignorarea responsabilitatilor, in eroare si in abuz.

Viata in cetate nu este insa doar o suma de reflexe conditionate. Oamenii nu sunt doar animale muncitoare, ci si animale politice care au dreptul sa vorbeasca si sa actioneze in spatiul public. Aruncata in derizoriu de cultura „cool” si de autoritate, implicarea civica este o conditie a democratiei.