EDITORIALUL EVZ: Dracul nu stă-n cip

EDITORIALUL EVZ: Dracul nu stă-n cip

Florian Bichir: „Teologic, totul este o gogoașă, pentru că numărul 666 nu are nicio importanță spirituală, așa cum este când apare în numerotarea filelor unei cărți sau un număr dintr-un ordin de înmatriculare”.

Dezbaterea despre introducerea paşapoartelor biometrice s-a transformat într-un circ mediatic pentru că subiectul trebuia discutat cu cele două componente ale sale, unul privind drepturile omului, şi altul, cel teologic. Or, am văzut ieromonahi şi preoţi dându-şi savant cu părerea despre cipuri, precum nişte ingineri, dar şi politicieni şi laici vorbind cu dezinvoltură despre teologie de parcă ar fi comentat un meci de fotbal.

Se pot face discuţii despre drepturile fundamentale ale omului care sunt încălcate prin introducerea în cip a unor informaţii unice ale titularului documentului: amprentele digitale de la ambele mâini şi o amprentă facială, adică o fotografie digitală prin care sunt scanate amprenta retinei şi distanţa dintre pupile. Evident, discuţia va ajunge la paradoxul democraţiei: poate un stat în numele democraţiei să-şi supravegheze cetăţenii? Poţi apăra democraţia încălcând-o?

Pe acest teren, asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului au mult de dezbătut, dacă este vorba de un act anticonstituţional şi antidemocratic, care ne privează de libertatea şi intimitatea personală.   Din punct de vedere teologic, totul este o gogoaşă, pentru că numărul 666 nu are nicio importanţă spirituală, aşa cum este când apare în numerotarea filelor unei cărţi sau un număr dintr-un ordin de înmatriculare. În 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Greacă a specificat clar că „pecetea lui Antihrist, despre care vorbeşte Apocalipsa, nu este un simbol extern care se poate impune cu forţa, peste voia şi împotrivirea omului, ci este despărţirea voluntară de viaţa harului Sfântului Duh prin lepădarea nesilită a credinţei că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii”. Mai clar, nimeni nu-ţi poate fura sufletul, nimeni nu ţi-l poate lua pe Hristos dacă tu nu o doreşti.

Discuţiile n-au obiect pentru că isteria lui 666 e de când lumea. Ani de-a rândul, „numărul fiarei” a fost atribuit Ţarului Petru cel Mare, lui Napoleon Bonaparte, Rasputin, Hitler, Stalin, Prinţului Charles de Wales, Nelson Mandela, Uniunii Europene, lui Sadam Hussein, Osama bin Laden etc., iar mai nou, lui Obama. Orice grămătic poate demonstra că numărul 666 poate fi găsit în orice. E vorba de „prestidigitaţii” matematice, nimic teologic.

Din acest punct de vedere, Biserica nu trebuia să aibă nicio atitudine, pentru că nu trebuie să răspundă la toate ciudăţeniile. ÎPS Laurenţiu Steza spunea, pe bună dreptate, că „Biserica este o instituţie divin-umană, dar nu aeriană”, aşa că, pentru unele cercuri care au provocat tulburare, Sfântul Sinod a dat un comunicat echilibrat. Iar pentru a-i linişti pe cei mai sensibili, le-a atras atenţia că există posibilitatea de a avea paşaport provizoriu, fără „infamul cip”.

Răspunsul nu a mulţumit însă o minoritate ortodoxă, compusă din mulţi oameni şi clerici de bună-credinţă, dar şi din monahi cu apucături schismatice, „patrioţi” pentru care ortodoxia trebuie apărată cu parul! În loc să-şi vadă de propria mântuire ca nişte noi zeloţi, fanatici asemenea fariseilor, ei apără „puritatea ortodoxiei”. Din păcate pentru ei, nu vor găsi niciodată un drac în cip!

Ne puteți urmări și pe Google News