Dimpotrivă, li se cântă osanale, sunt periați și apoi pleacă la restaurant închipuindu-și că sunt geniali. Așa s-a ajuns să le moară simțul ridicolului. Cum au fost obligați să iasă din borcanul în care trăiesc, cum au dat-o în bară.

Dragnea s-a dus la inundații în conduri italienești, s-a rățoit la oamenii care-l transportau pentru că a amerizat în 3 mm de apă și, cât a stat pe acolo, nu a fost în stare să dea mâna cu mai nimeni. A doua zi, scenariștii lui Ponta s-au străduit un pic mai mult, dar tot nu le-a ieșit, pentru că clientul lor nu se potrivea în peisaj. Este adevărat, și Ponta, și Dragnea și-au pus cizme de cauciuc. Tot italienești, de firmă, dar nu asta este marea problemă. Momentul de vârf a fost cel în care s-au lăsat transportați de șase jandarmi, care mergeau prin apă, în timp ce Înălțimile Lor stăteau cocoțați în barca de cauciuc. După plimbare, fără să sesizeze ironiile jurnaliștilor, Ponta le-a explicat că apa era prea mică pentru o barcă cu motor.

Am mai povestit cât de mult m-a impresionat, în 1996, prima zi de campanie a lui Emil Constantinescu. S-a dus la Oltenița, orașul lui Ion Iliescu, într-o zi de târg. Plin de oameni săraci, în șlapi de plastic, șosete gri flaușate și vată în urechi – ca să nu-i tragă curentul. Urlau după candidatul CDR: „Uite Țapul!”. Constantinescu a luat în piept toată mulțimea, a dat mâna cu alegătorii, le-a vorbit, le-a luat plozii mucoși și-n fundul gol în brațe și, când a plecat, credeai că o să-l voteze toți. Poate nu vă amintiți de el înainte de a ajunge președinte: era prototipul profesorașului prăfuit și timid. Însă cei din jurul lui au reușit, nu știu cum, să-l schimbe. Când dădea mâna cu tine credeai că te-ai întâlnit cu cel mai bun prieten, că omul este absolut încântat că te-a întâlnit. Nu mai povestesc acum despre Traian Băsescu sau Mona Muscă, care pur și simplu atrăgeau oamenii. Dacă vă uitați atent la imaginile cu Ponta și Dragnea în mijlocul sinistraților din Olt, veți observa că cei de acolo nici nu prea vor să le vorbească. Simt bariera care-i separă de Înălțimile Lor. Amândoi evită contactul vizual, se uită pe lângă tine cam așa cum procedează însoțitoarele de zbor când vor să evite pasagerii insistenți și enervanți.

Aș vrea să mai spun că vizitele demnitarilor în zonele afectate de calamități sunt, teoretic, utile. Oamenii vor să simtă că cei puternici sunt alături de ei. Au credința – și nu greșesc prea mult – că lucrurile se vor rezolva mai repede dacă vine un demnitar și dă ordine. Știu că teoria militară spune că liderii trebuie să stea în centrul de comandă, nu pe front. Totuși, din când în când, este nevoie să încurajeze trupele. În afară de Stalin, în al doilea război mondial, toți marii comandanți militari s-au dus în mijlocul soldaților.

În mare măsură, știu că televiziunile și internetul au schimbat campaniile electorale și contează mult mai puțin dacă politicienii ies în piață. Stai la televizor, reciți lozinici, mai împarți niște pomeni și aștepți să vină voturile. Totuși, chiar și în aceste condiții, Ponta și Dragnea sunt niște kitschuri de politicieni, cu puloverele lor Paul and Shark, cu ceasurile scumpe de la IWC sau Jaquet Droz și totala lipsă de înțelegere pentru ceea ce se întâmplă cu propriul electorat. Au ajuns unde au ajuns cărând serviete, trăgând sfori, făcând aranjamente de culise, manevrând bani și resurse, dar niciodată bătându-se cinstit pentru voturi. Îmi doresc ca Ponta să candideze pentru funcția de președinte al României.