Sprijinit sfătos pe pupitrul alb, la poalele scărilor de marmură, tăind entuziast o panglică la un fir de de autostradă, urmărind cu privirea ingenuă, de copil, voltele aeroplanelor de Ziua Aviaţiei, sau fremătând de patriotism când fanfara a cântat – fără apropo – "Deşteaptă-te, române", de Ziua Imnului. Aşa era preşedintele nostru interimar… După o lungă şi grea dispariţie, iată-l! A reapărut. La Antena 3, fireşte. Streaşina frezei îi atârnă uşor deprimată, lejer nespălată, un vag luciu de soi. Ochii galbeni abia îi mai sticlesc. Nici fâţâiala pe scaun nu mai are aplombul de ieri, când făcea febră musculară de atâta engleză. Un Crin ofilit.
Premierul tocmai dăduse un interviu în "Die Presse", prin care încerca să mai dreagă busuicul cu Europa. "Atitudinea lui Barroso a fost una corectă şi echilibrată", a declarat Ponta. Şi "PR-ul nostru a fost foarte slab". Chestia a produs tulburare în tabăra durilor, animată de veşnic întărâtatul Voiculescu. Cum aşa? De-aia au răcnit şi spumegat Antenele, de-aia au făcut Gâzii şi Ciuvicii ca toţi dracii? Ăsta a fost PR "foarte slab"? Barroso, echilibrat, când Antenele tocmai au început dezvăluirile despre liderii europeni, târnosind- o pe Merkel ca pe Băsescu? Atitudinea şovăielnică trebuia taxată usturător. Or, pe Ponta nimic nu-l ustură mai tare decât pliciul lui Antonescu.
De-aia a fost el scos din casă, duminica seara, tuflit – ofilit, cum l-au găsit, numai să-l combată pe Ponta. "Preşedintele Comisiei Europene nu a fost nici corect, nici echilibrat", a rostit Antonescu vorbele aşteptate de gazdă. Dar, vai, atât de moale, de resemnat. Vehemenţa de altădată s-a topit de tot. Ba mai trânteşte şi un "Trebuie să normalizăm relaţiile noastre cu Comisia Europeană!" ca să turtească şi bruma de moţ a discursului tăios de altădată.
Realizatorul nu se lasă: îl aţâţă, îl asmute. Fiara, care altădată dădea fiori întregului circ, trebuie să-şi revină! "Ambasadorul SUA este un partizan al lui Băsescu", se învârtoşează iarăşi Antonescu. Pentru a se înmuia rapid: "Şi nu este un atac la SUA". O oră întreagă, expreşedintele interimar a oscilat ca udul boului pe uliţă.
De la venirea USL la putere, Ponta şi Antonescu au încercat să-şi împartă partiturile. Primul a ales rolul personajului mai flexibil, un pic filo-european, mai puţin conflictual, glumeţ, numai bun de scos în lume, să încaseze bobârnace occidentale. Al doilea a îmbrăcat cămaşa morţii, identificându-se cu personajul său mesianic, care nu zâmbeşte, ci rânjeşte; nu vorbeşte, ci urlă; nu promite, ci ameninţă; un führer mic şi caraghios, care, lăsat nesupravegheat, a ajuns să se joace cu dinamita.
Când piesa suspendării s-a terminat, personajele s-au trezit buimace pe scenă. Fără rol şi rost. Lui Ponta îi e mai uşor. A vorbit dublu înainte, vorbeşte dublu şi acum. Cu două limbi, de l-ar lăsa mască şi pe Winnetou.
La Antonescu e mai greu. S-a umflat atât de mult încât acum atârnă ca o băşică spartă pe gard. O voce interioară îi spune că a greşit. Că, dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să schimbe partitura. Şi atunci, instinctiv, debusolat, încearcă să-l imite pe celălalt, care pare să fi căzut mai pe moale. Spre disperarea lui Voiculescu.